Rezumatul cauzei Société de Conception de Presse et d’Édition v. Franţa, articolul 10 CEDO – nicio încălcare (ordinul judecătoresc de cenzurare a fotografiei unei persoane captive şi torturate, dintr-o revistă pusă în vânzare)
Hotărârea din 25.2.2016 [Secţia a V-a]
Articolul 10
Articolul 10-1
Libertatea de exprimare
În fapt – O revistă editată de compania reclamantă publicase o fotografie a unui bărbat care purta cătuşe şi care prezenta semne vizibile de rele-tratamente, însoţită de un articol cu privire la începerea procesului penal al torţionarilor săi. Compania reclamantă fusese dată în judecată de către familia victimei, care murise între timp din cauza rănilor, fiindu-i impusă, sub sancţiunea aplicării unei amenzi pentru nerespectare, cenzurarea fotografiei în discuţie în toate exemplarele revistei care se găseau în vânzare sau în circulaţie. Companiei i-a fost impusă şi plata sumei de 20,000 EUR în vederea compensării mamei victimei şi 10,000 EUR pentru fiecare dintre surorile sale. Aceasta a formulat un apel împotriva deciziei, care a fost respins.
În drept – Articolul 10: Articolul din revistă, care viza un caz din faţa unei instanţe şi nişte infracţiuni comise, conţinea informaţii apte să contribuie la o dezbatere de interes general. Totuşi, subiectul fotografiei era un cetăţean obişnuit. Mai mult, nu existase niciun motiv pentru care instanţele naţionale să nu facă deosebirile de rigoare, aşa cum le-au şi făcut, între publicarea articolului şi cea a fotografiei.
Cu privire la mijloacele în care a fost obţinută fotografia, instanţele au notat că aceasta nu fusese făcută într-un spaţiu public, ci mai degrabă de către torţionarii victimei, atunci când aceasta era ţinută captivă, că fotografia aparţinea familiei şi făcea parte din dosarul cauzei, că nu era destinată publicării şi că fusese publicată fără permisiunea rudelor persoanei decedate. Instanţele au respins, de asemenea, argumentul că fotografia fusese arătată anterior – fugitiv – în timpul unui program televizat. În opinia Curţii, fotografia nu fusese accesibilă publicului.
Cu privire la conţinutul, forma şi repercusiunile publicării, Curtea a admis constatările instanţelor naţionale potrivit cărora fotografia în discuţie, care sugera sentimentul înfrângerii şi tortura, încălcase demnitatea umană, iar publicarea ei constituise un dispreţ grav faţă de durerea mamei şi a surorilor victimei, cu alte cuvinte faţă de viaţa lor privată. Trecerea timpului nu fusese un argument relevant în această privinţă: nu numai că fotografia nu mai fusese publicată anterior, ci publicarea ei a coincis cu începerea procesului torţionarilor, cu care rudele victimei aveau să se confrunte. Dat fiind faptul că moartea victimei survenise în circumstanţe deosebit de violente şi traumatizante pentru familia sa, jurnaliştii avuseseră obligaţia prudenţei şi a grijii. Publicarea fotografiei pe copertă şi în alte patru locuri din interiorul revistei de mare circulaţie a exacerbat trauma trăită de către rude.
Cu privire la gravitatea măsurii, companiei reclamante nu i s-a ordonat retragerea totală a revistei din vânzare, ci doar cenzurarea fotografiei ofensatoare; aşadar, nu fusese impusă nicio restricţie asupra articolului în sine sau asupra altor fotografii care îl însoţeau. Măsura reprezentase un răspuns adecvat la încălcarea dreptului la viaţă, impunând doar restricţii proporţionale asupra exerciţiului drepturilor companiei reclamante. Compania reclamantă nu demonstrase cum putea avea acea măsură un efect de răcire asupra modului în care revista îşi exercita şi continua să-şi exercite libertatea de exprimare. De asemenea, sumele acordate drept compensaţii rudelor decedatului nu au fost considerate excesive.
Măsura în cauză, pentru care instanţele naţionale au oferit motive relevante şi suficiente, fusese, aşadar, proporţională cu scopul legitim urmărit.
Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).
© Prezenta traducere are la bază rezumatul cauzei Société de Conception de Presse et d’Édition v. Franţa de pe site-ul hudoc. Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.
