Hotărârea din 24.5.2016 [MC]

Articolul 14

Discriminare

În fapt – Reclamanţii sunt un cuplu căsătorit. Primul reclamant este un cetăţean danez naturalizat, de origine togoleză, care a trăit în Ghana de la 6 până la 21 de ani, a venit în Danemarca în 1993, când avea 22 de ani, şi a dobândit cetăţenia daneză în 2002. El s-a căsătorit cu cea de-a doua reclamantă în 2003, în Ghana. Aceasta din urmă, cetăţean ghanez, este născută şi crescută în Ghana şi, la momentul căsătoriei lor, nu vizitase niciodată Danemarca şi nici nu vorbea daneza. După căsătorie, cea de-a doua reclamantă a solicitat un permis de şedere în Danemarca, care i-a fost refuzat de către autoritatea pentru străini din motivul că reclamanţii nu întruneau „condiţia ataşamentului” impusă de legea privind regimul străinilor, întrucât un cuplu care îşi doreşte reîntregirea familiei nu trebuie să aibă legături mai puternice cu o altă ţară – în speţă, cu Ghana – decât cu Danemarca. Această „condiţie a ataşamentului” fusese eliminată în cazul persoanelor deţinătoare de cetăţenie daneză de cel puţin 28 de ani, precum şi în cazul resortisanţilor străini născuţi sau cu reşedinţa legală în Danemarca de cel puţin 28 de ani (regula prevăzută de legea privind regimul străinilor spune textual „de 28 de ani”). Reclamanţii au contestat fără succes refuzul acordării permisului de şedere pentru reîntregirea familiei în faţa instanţelor daneze, invocând tratamentul diferenţiat al două grupuri de cetăţeni danezi, şi anume danezii din naştere şi danezii care au dobândit cetăţenia Danemarcii după naştere, impus de această regulă. În concret, potrivit regulii celor 28 de ani, primul reclamant nu putea beneficia de o dispensă de la condiţia ataşamentului până în 2030, dată la care ar fi împlinit vârsta de 59 de ani.

Între timp, cea de-a doua reclamantă a intrat în Danemarca în baza unei vize turistice. Cu câteva luni mai târziu, cuplul s-a stabilit în Suedia, unde au făcut un copil, născut în 2004, care este danez după tată.

Printr-o hotărâre din 25 martie 2014, o cameră a Curţii a stabilit, în unanimitate, inexistenţa vreunei încălcări a articolului 8 din Convenţie, cu patru voturi la trei, inexistenţa vreunei încălcări a articolului 14 combinat cu articolul 8 din Convenţie, cu privire la tratamentul diferenţiat al resortisanţilor care deţin cetăţenia daneză de mai mult de 28 de ani şi cei care o deţin de mai puţin de 28 de ani. La cererea reclamanţilor, cauza a fost trimisă la Marea Cameră.

În drept – Articolul 14 combinat cu articolul 8: Pentru a stabili dacă o anumită cauză relevă existenţa unei „discriminări indirecte” bazate pe rasă sau pe originea etnică, trebuie văzut dacă aplicarea regulii celor 28 de ani are, în practică, un efect prejudiciabil disproporţionat în cazul persoanelor care, asemenea reclamantului, au dobândit cetăţenia daneză după naştere şi care nu sunt etnici danezi.

Posibilitatea ca persoanele care au dobândit cetăţenia daneză după naştere să nu aştepte 28 de ani ci doar, aşa cum susţine Guvernul, trei ani sau puţin mai mult pentru a putea beneficia de reîntregirea familiei nu elimină efectul prejudiciabil al regulii celor 28 de ani asupra cetăţenilor danezi care se află în situaţia reclamanţilor.

În plus, Curtea consideră rezonabil să presupună că cel puţin majoritatea danezilor expatriaţi şi a danezilor din naştere rezidenţi în Danemarca (care beneficiază de regula celor 28 de ani) sunt, în general, etnici danezi, pe când persoanele asemenea primului reclamant au dobândit cetăţenia daneză după naştere (şi în cazul cărora nu se aplică regula celor 28 de ani) sunt, în general, etnici străini.

Posibilitatea oferită etnicilor străini născuţi sau veniţi în Danemarca la o vârstă fragedă de a beneficia de regula celor 28 de ani nu schimbă faptul că aceasta are consecinţe indirecte în privinţa favorizării etnicilor danezi sau că dezavantajează sau are un efect prejudiciabil disproporţionat în privinţa etnicilor străini care, asemenea primului reclamant, au dobândit cetăţenia daneză după naştere.

În aceste condiţii, sarcina probei trece la Guvern, care trebuie să demonstreze că tratamentul diferenţiat ce decurge din legislaţie urmăreşte un scop legitim şi constituie un rezultat al unor factori obiectivi care nu se bazează pe originea etnică.

Instituirea regulii celor 28 de ani a avut în vedere faptul că modificarea anterioară a legii privind regimul străinilor – şi anume extinderea condiţiei ataşamentului asupra cetăţenilor danezi –, s-a dovedit să aibă efecte nedorite în privinţa anumitor persoane, în special asupra danezilor care au ales să trăiască pentru o perioadă prelungită în străinătate, unde şi-au întemeiat o familie, şi care aveau probleme cu îndeplinirea condiţiei ataşamentului la întoarcerea lor în Danemarca.

Motivul invocat pentru justificarea adoptării regulii celor 28 de ani pare profund speculativ. Pentru Curte, fie că este vorba de 28 de ani sau de o perioadă mai scurtă, răspunsul la întrebarea privind momentul de la care putem considera că un cetăţean danez şi-a format legături suficient de puternice încât să-i fie permisă reîntregirea familiei, din punctul de vedere al integrării celui dintâi, nu poate depinde în mod exclusiv de durata de timp de când acesta deţine cetăţenia daneză. În realitate, pentru a obţine cetăţenia daneză, dl Biao stătuse deja, printre altele, 9 ani în Danemarca şi făcuse dovada cunoaşterii limbii şi societăţii daneze; mai mult, acesta fusese căsătorit cu un cetăţean danez timp de patru ani, participase la mai multe cursuri de formare şi lucrase în Danemarca mai mult de şase ani, iar copilul său era danez prin filiaţie paternă. Niciunul dintre aceste elemente nu a fost şi nici nu putea fi luat în considerare în scopurile aplicării regulii celor 28 de ani, în cazul reclamantului. Totuşi, ele fuseseră foarte relevante pentru stabilirea şanselor de integrare ale soţiei sale.

Expunerea de motive a legii contestate reflecta o percepţie negativă a modului de viaţă al danezilor de etnie străină, considerând „practica lor matrimonială” privind „căsătoria cu o persoană din ţara lor de origine” un factor de izolare şi, aşadar, un obstacol pentru integrarea străinilor nou-veniţi în Danemarca. Referindu-se la jurisprudenţa sa potrivit căreia prejudecăţile generale sau atitudinile sociale majoritare care prevalează într-o anumită ţară nu sunt suficiente încât să justifice un tratament diferenţiat pe criteriu de sex*, Curtea a considerat potrivit să aplice un raţionament similar cu privire la discriminarea persoanelor care şi-au dobândit cetăţenia prin naturalizare.

Motivând că circumstanţele de fapt ale acestui caz erau identice celor ale dnei Balkandali**, Curtea Supremă daneză a considerat că condiţia deţinerii cetăţeniei daneze de cel puţin 28 de ani „urmărise acelaşi scop precum condiţia naşterii în Regatului Unit, despre care Curtea europeană a spus că nu contravine Convenţiei: diferenţierea în favoarea unei categorii de resortisanţi care au, în general, un ataşament puternic şi durabil cu ţara lor”. Pentru Curtea Supremă, presupusa discriminare se baza exclusiv pe vechimea cetăţeniei persoanelor vizate, circumstanţă asimilabilă unei „alte situaţii”, în sensul articolului 14. Cu alte cuvinte, criteriul proporţionalităţii utilizat de către Curtea Supremă nu este acelaşi cu cel aplicat de către Curtea europeană, care impune ca efectul discriminatoriu indirect al regulii celor 28 de ani să fie justificat de considerente imperioase sau foarte puternice, nu legat de originea etnică.

Cu privire la discriminarea indirectă pe bază de origine etnică aplicată de un stat în cazul propriilor resortisanţi, este foarte dificil să se pună în armonie acordarea unui tratament special cu normele şi evoluţiile internaţionale actuale:

a) Articolul 5 § 2 din Convenţia europeană privind cetăţenia urmăreşte eliminarea aplicării discriminatorii a regulilor referitoare la cetăţenie între resortisanţii de la naştere şi ceilalţi resortisanţi, inclusiv persoanele naturalizate, sugerând să se ţină cont de tendinţa de manifestare a unui standard european.

b) Cu privire la condiţiile stabilite pentru reîntregirea familiei, niciunul din cele 29 de state membre ale Consiliului Europei analizate de către Curte, nici dreptul Uniunii Europene, nu disting între persoane după modul în care şi-au dobândit cetăţenia.

c) Au existat îngrijorări cu privire la regula celor 28 de ani din partea unor organisme independente: Comitetul ONU pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (CERD); Comisia europeană împotriva rasismului şi intoleranţei; Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei.

În concluzie, având în vedere marja de apreciere foarte restrânsă a statului reclamat în prezenta cauză, Guvernul nu a demonstrat existenţa unor considerente imperioase sau foarte puternice care să nu fie legate de originea etnică pentru a justifica efectul discriminatoriu indirect al regulii celor 28 de ani.

 Concluzie: încălcare (douăsprezece voturi la cinci).

Curtea a conchis, de asemenea, cu paisprezece voturi la trei, că nu a fost nevoie să se examineze în mod separat capătul de cerere referitor la articolul 8.

Articolul 41 : 6 000 EUR pentru prejudiciul moral.

* Konstantin Markin v. Rusia [MC], 22 martie 2012.

** Abdulaziz, Cabales şi Balkandali v. Regatul Unit, 28 mai 1985.

© Prezenta traducere are la bază rezumatul cauzei Biao v. Danemarca de pe site-ul hudoc. Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.