Hotărârea din 9.6.2016 [Secţia a V-a]

Articolul 1 din Protocolul nr. 12

În fapt – În baza Constituţiei bosniace, doar persoanele care îşi declară afilierea cu „popoarele constituente” au dreptul de a candida la alegerile pentru Preşedinţie, Preşedinţie exercitată de trei membri: un bosniac şi un croat, fiecare ales în mod direct în Federaţia Bosniei şi Herţegovinei, şi un sârb – ales în mod direct, în Republica Srpska. Reclamantului, un bosniac care trăieşte în Republica Srpska, îi fusese interzis, aşadar, să participe la alegerile prezidenţiale.

În drept  – Articolul 1 din Protocolul nr. 12: În Sejdić şi Finci v. Bosnia şi Herţegovina, caz cu privire la imposibilitatea reclamanţilor de origine rromă şi, respectiv, evreiască, de a candida la alegerile pentru Preşedinţie, şi în Zornić v. Bosnia şi Herţegovina, caz care se referea la un reclamant ce nu îşi declarase afilierea la unul din „popoarele constituente”, ci se declarase cetăţean al Bosniei şi Herţegovinei, Curtea a constatat că precondiţia constituţională imputată, legată de afilierea candidaţilor la unul din grupurile constituente, a echivalat cu un tratament diferenţiat discriminatoriu, care încălca articolul 1 din Protocolul nr. 12.

Spre deosebire de reclamanţii din acele hotărâri, reclamantul din prezenta cauză aparţinea de unul dintre „popoarele constituente”, având aşadar un drept constituţional de a participa la alegerile pentru Preşedinţie. Totuşi, pentru a-şi exercita în mod efectiv acest drept, reclamantului i s-a cerut să se mute în Federaţia Bosniei şi Herţegovinei. Prin urmare, deşi eligibil, teoretic, pentru a candida la alegerile pentru Preşedinţie, în practică acesta nu şi-a putut exercita dreptul, de vreme ce trăia în Republica Srpska.

În legătură cu cazurile referitoare la Articolul 3 din Protocolul nr. 1, Curtea a constatat că cerinţa reşedinţei nu fusese disproporţionată sau ireconciliabilă cu scopurile care stau la baza dreptului la alegeri libere. Exercitarea dreptului la vot şi a dreptului de a fi ales putea depinde de natura şi tăria legăturilor care existau între reclamantul în parte şi legislativul unui anumit stat. Totuşi, Preşedinţia Bosniei şi Herţegovinei constituia un organ politic al statului, nu al entităţilor. Politica şi deciziile sale afectau toţi cetăţenii Bosniei şi Herţegovinei, indiferent dacă aceştia trăiau în Federaţie, în Republica Srpska sau în Districtul Brčko. În consecinţă, deşi reclamantul fusese implicat în viaţa politică din Republica Srpska, acesta mai era preocupat, cu certitudine, şi de activitatea politică a şefiei colective a statului. Odată ce era clar că cerinţa reşedinţei în discuţie era aplicabilă în cazul tuturor „popoarelor constituente” în mod egal, reclamantul fusese tratat în mod diferit de sârbii care trăiau în Republica Srpska. Motivele prezentate de către Guvern pentru justificarea acestui tratament diferenţiat, cum ar fi nevoia de menţinere a păcii şi de facilitare a dialogului dintre grupurile etnice diferite, erau aceleaşi precum motivele examinate deja de către Curte în Sejdić şi Finci. Din această cauză, în pofida diferenţelor dintre prezentul caz şi cazurile Sejdić şi Finci şi Zornić, reclamantului îi mai fusese interzis să candideze la alegerile pentru Preşedinţie, invocându-se deopotrivă originea sa etnică şi locul de reşedinţă. Restricţia teritorială în discuţie a echivalat, aşadar, cu un tratament discriminatoriu, prin încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 12.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: constatarea unei încălcări a constituit o satisfacţie echitabilă suficientă cu referire la prejudiciul moral; capătul de cerere cu privire la prejudiciul material – respins.

© Prezenta traducere are la bază rezumatul cauzei Pilav v. Bosnia şi Herţegovina de pe site-ul hudoc.  Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.