Hotărâre 17.3.2016 [Secţia a V-a]

Articolul 18

Restricţii în scopuri neautorizate

În fapt – Reclamantul, un cunoscut activist de drepturile omului din Azerbaijan, a fost arestat în 2014, în legătură cu procedurile penale referitoare la presupusele nereguli din activitatea mai multor ONG-uri. I-a fost impusă interdicţia de călătorie, conturile sale bancare au fost blocate, iar acesta – plasat în detenţie până la condamnarea şi încarcerarea lui din 2015.

În cadrul procedurilor din faţa Curţii, acesta s-a plâns, inter alia, că arestul şi detenţia sale i-au restricţionat drepturile pe care le avea în baza Convenţiei, fiind determinate de alte scopuri decât cele prevăzute de Convenţie, cu încălcarea articolului 18.

În drept – Articolul 18 combinat cu articolul 5: Curtea a considerat că acuzaţiile aduse reclamantului nu s-au întemeiat pe o “suspiciune rezonabilă”, în înţelesul articolului 5 § 1 (c) din Convenţie, şi a constatat, aşadar, o încălcare a acestui articol. Prezumţia că autorităţile au acţionat cu bună-credinţă a fost, astfel, înlăturată. Deşi această concluzie nu era suficientă în sine pentru concluzia încălcării articolului 18, Curtea a notat că, analizate împreună, circumstanţele de mai jos stabileau în mod convingător că restricţionarea drepturilor reclamantului s-a bazat pe motive nepotrivite:

i. Reglementarea legislativă din ce în ce mai dură şi mai restrictivă a activităţii şi modului de finanţare ale ONG-urilor, care a condus la urmărirea activistului ONG-ului pentru o presupusă omisiune de îndeplinire a formalităţilor legale în desfăşurarea muncii sale.

ii. Numeroasele declaraţii ale oficialilor de rang înalt şi articole publicate în media pro-guvernamentală, unde erau criticate ONG-urile locale şi liderii lor, inclusiv reclamantul, pentru că ar fi contribuit la conturarea unei imagini negative a ţării în exterior, prin prezentarea situaţiei drepturilor omului din ţară. Ceea ce li se reproşa prin aceste afirmaţii nu era doar o presupusă încălcare a legislaţiei naţionale privind activitatea ONG-urlor şi finanţarea acestora, ci chiar faptul activităţii lor.

iii. Situaţia reclamantului nu putea fi analizată în mod izolat. Mai mulţi activişti cunoscuţi de drepturile omului care au colaborat cu organizaţiile internaţionale de protecţie a drepturilor omului, inclusiv cu Consiliul Europei, au fost arestaţi şi ei şi acuzaţi de comiterea unor infracţiuni grave, care presupuneau aplicarea unor pedepse grele cu închisoarea. Aceste fapte, analizate împreună cu afirmaţiile menţionate mai sus care aparţin oficialilor ţării, sprijineau argumentul că arestul şi detenţia reclamantului au reprezentat o parte a unei campanii mai mari de “suprimare a apărătorilor drepturilor omului din Azerbaijan, campanie intensificată în cursul verii anului 2014”.

Totalitatea circumstanţelor amintite conduceau la concluzia că scopurile actuale ale măsurilor contestate erau reducerea la tăcere şi pedepsirea reclamantului pentru desfăşurarea activităţilor sale în domeniul drepturilor omului. În lumina acestor considerente, Curtea a reţinut că restricţionarea libertăţii reclamantului a fost impusă în alte scopuri decât aducerea sa în faţa unei autorităţi judiciare competente, în baza unei suspiciuni rezonabile de comitere a unei infracţiuni, aşa cum o prevede articolul 5 § 1 (c) din Convenţie.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

De asemenea, Curtea a constatat, prin vot unanim, încălcarea articolului 5 § 1, dat fiind faptul că acuzaţiile aduse reclamantului nu se bazau pe o “suspiciune rezonabilă”, a articolului 5 § 4, din cauza lipsei unui control judiciar adecvat al legalităţii detenţiei sale, şi a articolului 34, din cauza impedimentelor impuse în comunicarea reclamantului cu reprezentantul său legal, impedimente provocate de către statul reclamat.

Articolul 41: 25,000 EUR cu privire la prejudiciul material şi cel moral.

© Prezenta traducere are la bază rezumatul cauzei Rasul Jafarov v. Azerbaijan de pe site-ul hudoc. Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.