La data de 26 ianuarie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărîrea în cauza Balakin vs Republica Moldova (cererea nr.59474/11). Cererea a fost depusă la Curte de către cetăţeanul Dl Alexandr Balakin la data de 16 septembrie 2011.

Reclamantul s-a plîns în baza articolului 5 & 3 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la durata excesivă a arestului preventiv. Reclamantul a pretins că arestul preventiv în privinţa sa, nu a avut la bază motive relevante şi suficiente pentru aplicarea acestuia.

Subiectul cererii:

Reclamantul, Alexandr Balakin, este cetățean al Republicii Moldova, care s-a născut în 1962 și locuiește în Chișinău.

La 21 august 2009, reclamantul a fost arestat și acuzat de fabricarea și punerea în circulație a bancnotelor false.

Circumstanţele cauzei:

Reclamantul a fost menținut în arest preventiv pînă la finalizarea urmăririi penale și a procesului judiciar. Inițial, arestul a fost prelungit lunar, iar mai apoi la fiecare trei luni, fiind invocate aceleași motive și anume: săvîrșirea unei infracțiuni grave care se pedepseşte cu închisoare de pînă la 15 ani, complexitatea cauzei și riscul eschivării sau a unei recidive în cazul eliberării acestuia. Aplicarea ultimilor două aresturi au fost aplicate la date necunoscute între luna mai şi august 2011. Reclamantul susţine că nu exista riscul de a interveni în procesul de investigare deoarece toți martorii și părțile implicate în proces au fost deja audiaţi și au fost examinate toate probele de către instanță. De asemenea reclamantul a pretins făcînd referire la prevederile articolului 186 § 8 al Codului de procedură penală, reținerea nu poate dura mai mult de șase luni decât în alte cazuri excepționale. Judecătoria Ialoveni a respins pretenţiile reclamantului şi a prelungit durata arestului pentru încă 3 luni, motivînd cu excepţionalitatea cazului în conformitate cu dispoziţiile articolului 186 § 9 al Codului de procedură penală. Reclamantul a depus apel împotriva hotărîrilor primei instanţe care ulterior a fost respins de către Curtea de Apel. La 30 ianuarie 2012, reclamantul a fost condamnt la șapte ani de închisoare.

Poziţia Guvernului:

În comentariile sale, Guvernul a combătut alegațiile reclamantului și a menționat că durata arestului preventiv a fost justificată de complexitatea procedurilor penale și necesitatea evitării influențării de către reclamant a urmăririi penale sau eschivarea acestuia de la înfăptuirea justiției.

Raţionamentele CEDO:

Curtea Europeană a reiterat că articolul 5 din Convenție se referă, în primul rînd, la protecția securității fizice a persoanei (a se vedea,Medvedyev și alții c. Franța [MC], nr. 3394/03, § 117, CEDO-2010), iar scopul său principal rezidă în prevenirea privațiunilor de libertate arbitrare și nejustificate (a se vedea, de exemplu,Lukanov c. Bulgaria, 20 martie 1997, § 41, Culegere de Hotărîri și Decizii 1997-II;Assanidze c. Georgia[MC], nr.71503/01, § 170, CEDO 2004-II, șiIlaşcu și Others c. Moldova și Russia [MC], nr.48787/99, § 461, CEDO 2004-VII). Pînă la condamnare, persoana trebuie să fie prezumată nevinovată, iar scopul dispoziției în cauză este, în esență, de a cere eliberarea provizorie pînă aceasta încetează să mai fie rezonabilă (McKay c. Regatul Unit, [MC], nr. 543/03, § 41, CEDO 2006-X).

Curtea a notat că existența uneibănuieli rezonabile precum că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea prelungirii detenției, însă după scurgerea unei anumite perioade de timp, aceasta nu mai este una suficientă.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 5 § 3 CEDO, notând că reclamantul a fost ținut în detenție pentru o perioadă mai mare de 29 de luni, pe aceleași motive. Motivarea detenției s-a limitat la parafrazarea motivelor prevăzute în Codul de procedură penală, fără o oferi o explicație cum motivele respective sunt aplicabile speței reclamantului. Instanțele naționale nu au justificat de ce au considerat că reclamantul poate să se ascundă, şi nici cum acesta ar putea manipula probatoriul după mai mult de doi ani de la începerea procedurilor. Prelungirile automate și de blanchetă a detenției reclamantului sunt demonstrate, prin deciziile ulterioare, unde instanțele naționale au refolosit același conţinut, doar schimbând data. Considerațiile nominalizate sunt suficiente pentru a determina Curtea să concluzioneze că detenția reclamantului a fost excesiv de lungă și nu s-a bazat pe motive suficiente și relevante.

Decizia CEDO:

Curtea a constatat că a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție.

Costuri şi cheltuieli:

Reclamantul n-a solicitat acordarea satisfacției echitabile în termenul oferit de către Curte. Prin urmare, Curtea a considerat că nu există motive de a-i acorda reclamantului careva despăgubiri.

Hotărîrea în original poate fi accestă la:

 http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-160209

Direcţia Drepturile Omului şi Cooperare Externă

Şef Direcţie – Maia Bănărescu

Executor – Cristina Popovici