La data de 24 februarie 2015, CEDO a pronunţat hotărârea în cauza Ciobanu vs Republica Moldova (cererea nr.62578/09).

Subiectul cererii:

Reclamanta, Veronica Ciobanu, este cetăţean al Republicii Moldova, născută în 1984 şi locuieşte în Fîrlădeni. Bazându-se pe articolul 2 (dreptul la viaţă) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reclamanta a invocat că investigaţia circumstanţelor decesului soţului ei a fost ineficientă. La fel, reclamanta a menţionat faptul că urmărirea penală în privinţa accidentului rutier care a dus la decesul soţului, nu a fost echitabilă, conform articolului 6 al Convenţiei.

Circumstanţele cauzei:

Soţul reclamantei, Alexandru Ciobanu, a activat în calitate de şofer de taxi, iar la data de 4 aprilie 2008 a decedat într-un accident rutier.

Martorii accidentului au declarat în cadrul anchetei că dl. Ciobanu circula regulamentar. Doi dintre martori au declarat,  că vehiculul care a lovit maşina victimei se deplasa cu viteză excesivă. Şoferul vizat a declarat contrariul, menţionând că viteză a fost în limita permisibilă, iar maşina dlui Ciobanu parcată pe partea dreaptă a carosabilului, a virat spontan la stânga, fără a semnala această manevră din timp, astfel plasându-se în faţa lui şi a fost imposibil de evitat tamponarea.

În urma impactului, maşina dlui Ciobanu a fost proiectată într-un stâlp de lumină, fapt care a dus la decesul acestuia. Şoferul şi pasagerul din cealaltă maşină, nu au fost răniţi.

Autorităţile au pornit urmărirea penală pe marginea accidentului, care a fost încetată la 23 martie 2009, în baza declaraţiilor celuilalt conducător auto implicat în accident, acceptând versiunea, precum că dl. Ciobanu a provocat accidentului rutier. În cursul urmăririi penale, procurorul a dispus efectuarea a două expertize, care însă nu au oferit nici o informaţie utilă. Experţii au stabilit că maşina victimei vira la stânga şi că maşina care venea din spate a lovit maşina victimei în portiera stângă. Experţii nu au indicat viteza maşinii care venea din spate şi nici alte informaţii relevante.

Reclamanta a atacat ordonanţa de încetare a urmăririi penale.

La 9 aprilie 2009, procurorul ierarhic superior din cadrul Procuraturii Hînceşti a respins plângerea reclamantei, motivând că nu era necesară opinia unui expert independent sau audierea experţilor, deoarece circumstanţele accidentului au fost stabilite în mod clar.

Reclamanta a contestat ordonanţa Procuraturii Hînceşti din 23 martie 2009 la judecătorul de instrucţie, care la 14 mai 2009, a respins plângerea acesteia.

Poziţia Guvernului:

Guvernul a susținut că autoritățile au acționat cu promptitudine și urmărirea penală a fost inițiată imediat după accident. În cadrul anchetei au fost întreprinse numeroase măsuri de investigare și toți martorii au fost audiați. Rudele victimei au fost implicate în mod corespunzător pe parcursul anchetei și au fost informaţi cu privire la rezultatul acesteia. Guvernul a subliniat că statul a avut o obligație de mijloace şi nu una de rezultat, în cazul de față.

Raţionamentele CEDO:

Curtea a menţionat că au existat doi martori la momentul producerii accidentului care au relatat faptele în mod similar. În special, ambii au susținut că victima s-a deplasat de-a lungul străzii înainte de a semnaliza virarea la stânga, a încetinit și a executat manevra de virare la stânga în locul în care acest lucru era permis. Potrivit declaraţiilor martorilor, maşina gri se deplasa în aceeași direcție cu mașina victimei cu o viteză foarte mare pe banda pentru circulaţie în sens opus, atunci când s-a ciocnit cu maşina victimei. De asemenea, șoferul mașinii gri nu a frânat deloc înainte de coliziune. Declaraţiile respective au fost contestate doar de către conducătorul automobilului gri, însă nu au fost acceptate de către procuror, deoarece acestea au fost incompatibile cu concluziile investigațiilor tehnice, iar automobilul gri nu ar fi putut evita impactul prin frânare.

După examinarea rapoartelor de investigație tehnică, Curtea a constatat că acestea nu au putut răspunde la întrebarea ipotetică dacă automobilul de tipul BMW, implicat în accident, ar fi putut evita impactul prin frânare, în cazul în care ar fi condus cu o viteză de 50 km/h și dacă distanța dintre maşini a fost de douăzeci și opt de metri în momentul în care automobilul victimei a început manevra la stânga. Răspunsul a fost că, în astfel de condiții nu ar fi putut fi evitat impactul, deoarece distanța de frânare a mașinii gri ar fi fost mai mare cu cel puțin trei metri decât distanța imaginară dintre aceasta și maşina care executa manevra de virare. Acesta a fost de fapt un exercițiu pur ipotetic pentru că, așa cum rezultă în mod clar din materialele cauzei, în timpul investigaţiilor nu au fost stabilite nici viteza maşinii gri, nici distanța dintre cele două maşini.

Curtea a constatat surprinzător faptul că procurorul a considerat că este posibil să respingă declaraţiile martorilor, aparent veridice, în baza unei speculații pur ipotetice, care nu avea nici o legătură cu circumstanțele cauzei.

Curtea a observat, cu îngrijorare, că în cadrul anchetei nu a fost întreprins nici un efort real pentru a stabili unul din elementele de bază ale speţei, şi anume, care a fost viteza cu care se deplasa maşina gri înainte de a se produce impactul. Aceasta a fost, într-adevăr, unul dintre elementele-cheie, îndeosebi luând în considerare declarațiile martorilor care au afirmat că maşina gri se deplasa cu viteza de peste 100 km/h pe un traseu unde limita de viteză era de 40 km/h. Procurorul nu a găsit necesar să stabilească viteza reală, chiar şi după ce acest lucru a fost cerut în mod expres de către reclamantă, la 28 mai 2008. Până la 29 august 2008, după aproape cinci luni de la accident, procurorul a considerat necesar să solicite determinarea vitezei reale a autovehiculului de către un expert în domeniu. Procurorul a acceptat foarte ușor răspunsul expertului precum că nu este posibil de a calcula viteza, și nu au fost întreprinse alte încercări de a stabili viteza maşinii gri.

De asemenea, Curtea a precizat că unul dintre martori, dl G., nu a fost audiat până la 17 octombrie 2008, adică după șase luni de la accident. Mai mult decât atât, familiei victimei nu i s-a permis să desemneze un expert sau specialist pentru a fi inclus în comisia de experți care au efectuat investigaţiile tehnice, iar procurorul a decis să returneze mașina gri proprietarului înainte de a efectua expertiza.

Decizia CEDO:

Având în vedere toate circumstanţele indicate supra, Curtea a decis, în unanimitate,violarea art. 2 al Convenţiei, dreptul la viață, sub aspect procedural, considerând că modul în care autoritățile naționale au desfăşurat investigația, pot crea impresia unui observator independent, că nu au fost depuse eforturi pentru elucidarea circumstanțelor cauzei și stabilirea adevărului.

Costuri şi cheltuieli:

Reclamanta a pretins 10.000 euro cu titlu de prejudiciu material. Aceasta a susținut că suma respectivă constituie pierderile financiare suferite de familia sa, ca urmare a decesului soțului ei.

Reclamanta, a pretins suma de 30.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral. Curtea nu a identificat nici o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins, prin urmare, a respins această solicitare. Totuşi, Curtea a obligat statul să-i acorde reclamantei suma de 20.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

Hotărârea în original poate fi accesată la:

 http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-152427 

Direcţia Drepturile Omului şi Cooperare Externă