La 29 aprilie 2014, CEDO a pronunţat hotărârea în cauza L.H. vs. Letonia (cererea nr.52019/07).

Subiectul cererii:

Reclamanta, L.H., este cetățean leton, născută în 1975, care locuiește în or. Cēsis ( Letonia ). La 16 iunie 1997, reclamanta a născut la Spitalul Central din Cēsis (o întreprindere municipală, denumită în continuare "spitalul Cēsis"). Naşterea prin cezariană s-a realizat cu acordul solicitantei, deoarece în timpul travaliului a avut loc o ruptură uterină. În cursul acestei intervenţii chirurgicale, medicul chirurg a efectuat ligatura trompelor uterine (contracepție chirurgicală), fără acordul solicitantei. Doamna H. s-a plâns de faptul că MADEKKI (Inspectoratul de control al calității pentru asistenţa medicală), prin colectarea datelor sale medicale personale, i-au fost încălcate drepturile conform articolului 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie).

Circumstanţele cauzei:

La 4 februarie 2005, după încercarea eşuată a reclamantei de soluționare a litigiului cu spitalul în afara instanței, aceasta a inițiat o acțiune civilă împotriva spitalului, pentru a recupera daunele pentru ligatura neautorizată a trompelor uterine. În decembrie 2006 cererea sa a fost admisă și i-au fost acordate despăgubiri în valoare de 10.000 de lati letoni pentru sterilizarea ilegală. În același timp, în februarie 2004, Inspectoratul de control al calității pentru asistenţa medicala ("MADEKKI "), la solicitarea directorului spitalului raional, a inițiat o anchetă administrativă cu privire la asistența ginecologică din timpul naşteriiacordată doamnei H. în perioada 1996-2003. MADEKKI a primit fișele medicale de la trei instituții medicale și, în mai 2004, a emis un raport care conținea detalii medicale personale cu privire la reclamantă, care împreună cu rezumatul concluziilor a fost transmis directorului spitalului. Avocatul doamnei H. a depus o cerere în fața instanțelor administrative, în care a invocat faptul că ancheta a fost ilegală, deoarece scopul său esențial a fost acela de a ajuta spitalul pentru a aduna dovezi pentru litigiul respectiv. Avocatul, de asemenea, a solicitat anularea raportului. Cererea doamnei H. a fost respinsă de către Judecătoria administrativă printr-o decizie care, în cele din urmă, a fost menţinută de către Senatul Curții Supreme în februarie 2007.

Poziţia Guvernului:

Guvernul a declarat că ingerința a fost realizată în conformitate cu legea. Ei s-au bazat pe concluziile Senatului Curții Supreme cu privire la faptul că MADEKKI a fost autorizat pentru a verifica calitatea de îngrijire a sănătăţii nu doar în situațiile în care primeşte o plângere de la un pacient. Senatul a afirmat că un furnizor de servicii de îngrijire a sănătății", în scopul de a proteja interesele publice, are, de asemenea, dreptul de a solicita evaluarea calității actului medical", pentru ca, orice nereguli găsite, să fie eliminate și reapariția acestora cu privire la alți pacienți să fie evitate în viitor. Guvernul a susținut că MADEKKI a colectat datele reclamantei, în scopul de a stabili dacă tratamentul care i-a fost administrat la 16 iunie 1997 a respectat legislația în vigoare la momentul faptelor. Dacă ar fi fost găsite încălcări ale legislației în vigoare, ar fi ajutat pentru a preveni situații similare care ar fi apărut în viitor. Astfel, scopul colectării datelor cu caracter personal ale solicitantului a fost de a proteja sănătatea publică, drepturile și libertățile altora.

Raţionamentele CEDO:

Curtea a menţionat că, în conformitate cu articolul 19 din Convenție, datoria sa este de a asigura respectarea angajamentelor asumate de către părțile contractante la convenție. Curtea notează că, în prezenta cauză, MADEKKI a început să colecteze datele medicale ale reclamantei, în 2004, la șapte ani după sterilizarea acesteia, în momentul în care solicitanta a fost implicată în litigii civile cu spitalul din Cēsis. În opinia Curții, această întârziere de lungă durată ridică o serie de întrebări, cum ar fi cea menţionată de reclamantă, și anume că, dacă culegerea datelor în 2004 ar fi putut fi considerată "necesară în scopul tratamentului medical [ sau ] pentru punerea la dispoziție sau administrarea serviciilor de îngrijire a sănătății", în sensul articolului 11 alineatul (5) din Legea privind protecția datelor cu caracter personal, în cazul dat, serviciile de îngrijire a sănătăţii ar fi trebuit să furnizeze cu șapte ani mai devreme, în 1997, o astfel de interpretare extensivă, ca o excepție de la regula generală care militează împotriva divulgării datelor cu caracter personal, atunci aceasta ar putea să nu ofere garanții suficiente împotriva riscului de abuz și arbitrar. În acest context, Curtea a considerat că este necesar de remarcat faptul că reclamanta nu a fost informată că MADEKKI a colectat și prelucrat datele cu caracter personal, în scopul de a efectua un control general al calității serviciilor medicale oferite de spitalul Cēsis pacienților în situații asemănătoare cu cea a solicitantei. Unica informaţie primită de la spital s-a referit în mod special la acțiunile medicului responsabil de tratamentul reclamantei și că informațiile au fost furnizate pentru spital, la un moment în care exista un litigiu în curs de desfășurare între reclamant și spital.

Curtea constată că normele legale aplicabile au descris competența MADEKKI într-un mod foarte general. Senatul Curții Supreme de Justiție nu a explicat care dintre funcțiile sale au fost aplicate sau ce interes public s-ar fi urmărit atunci când aceasta a emis un raport cu privire la legalitatea de tratament a reclamantei. Prin urmare, Senatul nu a făcut și nu a putut examina impactul ingerinței dreptului reclamantului la respectarea vieții sale private împotriva oricărui interes public, în special după ce s-a ajuns la concluzia că asemenea situaţie a fost deja prevăzută de către legiuitor. Mai mult decât atât, în conformitate cu dreptul intern în vigoare la momentul faptelor, care nu prevedea dreptul persoanei vizate de a fi informată că MADEKKI ar prelucra datele sale medicale înainte de a începe colectarea datelor. Astfel, MADEKKI nu avea obligația legală de a lua decizii cu privire la prelucrarea datelor medicale[1]. Curtea nu poate accepta poziţia Guvernului că MADEKKI a colectat informații cu privire la istoricul medical al reclamantei, în scopul de a stabili dacă medicul care a efectuat ligatura trompelor uterine a trebuit să fie tras la răspundere penală sau nu. În primul rând pentru că, la șapte ani după cazul în care urmărirea penală a devenit cu siguranță prescrisă, în al doilea rând, nici directorul spitalului Cēsis nici MADEKKI nu au avut autoritatea legală de a stabili, chiar și pe o bază preliminară, răspunderea penală a persoanelor fizice. Revenind la argumentul Guvernului că MADEKKI a fost autorizat de lege pentru a ajuta spitalul aflat în litigiu, în scopul de a reduce costurile juridice, Curtea constată că MADEKKI este parte din structura administrației de stat, astfel are obligaţia de a servi intereselor publicului larg, în limitele competenței sale. Curtea întîlneşte dificultăți la înțelegerea temeiul juridic pentru argumentul Guvernului, deoarece nici una dintre normele legale invocate nu confirmă că furnizarea de consultanță ca expert independent în litigiu în curs de desfășurare este una dintre funcțiile MADEKKI. Curtea reiterează că protecția datelor cu caracter personal, nu în ultimul rând a datelor medicale, are o importanță fundamentală pentru respectarea dreptului la viaţa privată a unei persoane, garantat de articolul 8 din Convenție. Respectarea confidențialității datelor privind sănătatea constituie un principiu vital în sistemele juridice ale tuturor părților contractante la convenție. Este important nu numai să se respecte sentimentul de intimitate a unui pacient, dar şi  pentru a păstra încrederea în profesia medicală și în serviciile de sănătate[2]. Curtea notează că legea aplicabilă nu limitează în nici un fel sfera de aplicare a datelor cu caracter personal care ar putea fi colectate de MADEKKI. În cazul de față, MADEKKI a colectat datele medicale ale reclamantei cu privire la o perioadă de șapte ani, începând cu un an înainte de litigiu și s-a încheiat după șase ani. Informațiile medicale colectate și analizate de către MADEKKI au provenit de la trei instituții medicale diferite. Relevanța motivelor pentru colectarea informațiilor despre solicitantă nu a fost direct legată de procedurile efectuate la spital din Cēsis în 1997 şi se creează impresia că nu au fost examinate în cadrul procedurii interne[3]. Curtea notează că MADEKKI pare ar fi colectat datele medicale personale ale reclamantei fără discriminare, fără nici o evaluare prealabilă, dacă datele colectate ar fi "decisive", "relevante" sau "importante"[4] pentru realizarea scopului urmărit de anchetă. În acest context, devine mai puțin relevant faptul dacă personalul MADEKKI a avut obligația legală de a păstra confidențialitatea datelor cu caracter personal. Având în vedere cele de mai sus, Curtea menţionează că legea Letoniei aplicabilă în acest caz nu a fost formulată cu suficientă precizie şi nu a indicat cu suficientă claritate marja de libertate conferită autorităților competente și modul de exercitare a acesteia.

Decizia CEDO:

Curtea a hotărât, în unanimitate, că ingerința în dreptul reclamantei la respectarea vieții sale private nu a fost în conformitate cu legea, în sensul articolului 8 § 2 al Convenției. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 8, dreptul la respectarea vieţii private.

Costuri şi cheltuieli:

Reclamanta a pretins 20,000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral. Curtea a hotărât, în mod echitabil, să acorde reclamantei suma de 11.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral. Reclamantul a mai pretins 2183 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și 1.435 de euro pentru cele suportate în fața Curții. Prin urmare, Curtea consideră că este rezonabil să acorde suma de 2768 EUR, acoperind costurile sub toate capetele.

Hotărârea în original poate fi accesată la:

 http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-142673 

Direcţia drepturile omului şi cooperare externă