La 23 iulie 2013 CEDO a pronunţat hotărârea Gorea c. Moldovei (cererea nr. 6343/11).

Reclamantul Mihail Gorea, la 15 iulie 2008 a fost vizitat la domiciliul său de trei ofiţeri de poliţie care l-au întrebat de locul aflării fiului său şi au dorit să percheziţioneze casa reclamantului. Când reclamantul a solicitat să-i fie arătat mandatul care le permite o asemenea acţiune, ofiţerii au început să-l bată, după ce, l-au încătuşat şi l-au dus la secţia de poliţie. La secţia de poliţie a continuat maltratarea. Reclamantul a primit o lovitură la cap, urmare a careia a cazut jos şi a pierdut cunoştinţa. Acesta s-a trezit într-o baltă de sânge şi a fost obligat să cureţe podeaua. Reclamantul a fost eliberat din detenţie cinci zile mai târziu.

La 23 iulie 2008 un medic legist a examinat reclamantul şi a stabilit că el avea zgârieturi şi vânătăi pe faţă, piept şi pe piciorul drept. Medicul a concluzionat că leziunile ar putut fi cauzate de lovituri cu un obiect contondent, cu o suprafaţă limitată, eventual, în condiţiile descrise de reclamant, şi nu au putut fi provocate de sine stătător sau să fie cauza unei căderi.

La o dată nespecificată, reclamantul a depus o plângere împotriva ofiţerilor de poliţie care l-ar fi maltratat. Urmărirea penală pornită în baza plângerii sale a fost încetată de către Procuratură din mai multe motive, dar de fiecare dată instanţa de judecată dispunea reluarea acesteia.

 În fața Curții reclamantul s-a plâns în temeiul art. 3 CEDO de maltratarea de către poliţie şi de omisiunea autorităţilor naționale de a investiga eficient circumstanţele maltratării sale. De asemenea, reclamantul s-a plâns în temeiul art. 6 CEDO de durata excesivă a procedurilor penale.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea articolului 3 din Convenție, notând că la 15 iulie 2008 reclamantul a fost reținut de poliție și la eliberarea sa au fost depistate leziuni pe corpul acestuia. Natura leziunilor este consistentă cu versiunea reclamantului în privința evenimentelor. Mai mult ca atât, polițiștii acuzați nu au negat cauzarea leziunilor, însă au afirmat că s-au produs în urma opunerii rezistenței de către acesta. Totuși această versiune este inconsistentă cu constatările instanțelor naționale, care au achitat reclamantul în privința tuturor acuzațiilor de opunere a rezistenței. În aceste circumstanțe, Curtea a considerat că este antrenată responsabilitatea statului.

În continuare Curtea a notat că investigația asupra plângerii reclamantului ridică serioase îngrijorări. În opinia Curții, investigația nu a fost de o complexitate deosebită și aceasta a durat în fața instanțelor naționale aproape șase ani. Procuratura a fost foarte lentă în inițierea urmăririi penale și a respins plângerea reclamantului de șase ori pe motive, care aparent s-au bazat pe o investigație superficială. Aparent procuratura s-a bazat exlusiv pe declarațiilor polițiștilor, fără a audia alți martori sau a atrage atenția asupra expertizelor medicale. Doar în aprilie 2011, după trei ani de zile, procuratura a inițiat urmărirea penală și a expediat dosarul în instanța de judecată. Situația însă nu s-a îmbunătățit în instanța de judecată, unde cauza a fost pendinte fără nici un progres. În aceste circumstanțe, Curtea nu a putut concluziona că investigația respectivă a fost adecvată sau suficientă.

Curtea a respins plângerea reclamantului în privința Articolului 6 din Convenție, reiterând că Convenția nu garantează dreptul de a continua procedurile penale împotriva terților și că Articolul 6 nu este aplicabil procedurilor privind inițierea urmăririi penale împotriva terților.

Reclamantul a solicitat EUR 10,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 800 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Curtea a acordat reclamantului suma de EUR 10,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 800 cu titlu de costuri și cheltuieli.

În fața Curții reclamantul a fost reprezentat de către A. Donică, avocat din Chișinău.

Hotarîrea integrală în versiunea română o găsiţi accesînd linkul de mai jos.

 http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-139800