La 16 iulie 2013 CEDO a pronunţat hotărîrea B. şi alţii c.Moldovei (cererea nr.31682/09)

În cauza B. şi alţii c. Moldovei, reclamanta O.B. este mama celorlalţi reclamanţi V.B. şi I.B. În anul 1998, angajatorul reclamantei i-a atribuit familiei acestea un apartament cu trei odăi în or. Chişinău.

Potrivit reclamantei, ea era sistematic bătută şi insultată de către soţul ei. Ca rezultat, la 16 ianuarie 2007, soţii au divorţat, dar continuau să locuiască în acest apartament.

Totuşi violenţa continua şi în perioada septembrie 2007- ianuarie 2008, reclamanta a obţinut 7 rapoarte medicale care confirmau prezenţa unor leziuni corporale uşoare cauzate de „obiecte contodente de o suprafaţă limitată”. Rapoartele au fost întocmite la cererea CPS Centru bazându-se pe plângerile reclamantei. Reclamanta a declarat că toate leziunile corporale descrise în rapoartele medicale au apărut în rezultatul loviturilor cauzate de către soţul ei (V.B.).

În aceeaşi perioadă instanţele naţionale au examinat şase dosare de tragere la răspundere contravenţională legate de aplicarea loviturilor corporale. Primul dosar a fost clasat pe motiv că părţile s-au împăcat, al doilea pe motivul expirării termenului de trei luni de tragere la răspundere contravenţională, iar în celelalte patru au fost adoptate decizii de tragere la răspundere contravenţională.

În conformitate cu raportul de examinare psihologică întocmit de Centrul Naţional de prevenire a abuzului faţă de copil din 30 octombrie 2008 starea emoţională a fiului I.B. se caracterizată prin anxietate, disconfort şi agresivitate provocată de relaţiile tensionate din familie. Pe parcursul evaluării s-a constatat că tatăl copiilor pentru o perioadă îndelungată de timp a abuzat fizic şi psihologic copiii şi mama lor. Tânărul evita contactul cu tatăl său şi manifesta agresivitate faţă de el, ceea ce reprezenta un mecanism de auto-apărare.

Potrivit reclamantei, celălalt fiu V.B. a părăsit domiciliul în anul 1997, deoarece nu mai putea tolera abuzul tatălui său, ceea ce se confirmă printr-un certificat al asociaţiei proprietarilor de apartamente.

Potrivit unei explicaţii din 10 iunie 2008 a lui V. B., adresate judecătoriei Centru, el şi-a trăit copilăria în stres şi frică faţă de tatăl său, care îi maltrata mama. El nu a putut suporta aceste condiţii şi a părăsit domiciliul.

Potrivit unui certificat eliberat de CPS Centru el era pus la evidenţă ca „provocator de dispute în familie”.

La o dată nespecificată în anul 2008, reclamanta a depus o acţiune civilă prin care a solicitat evacuarea lui V.B. din apartament, invocând comportamentul violent al soţului. V.B. a depus o acţiune reconvenţională prin care a cerut partajul imobilului între toţi membrii familiei.

La 23 iunie 2008, judecătoria Centru a admis acţiunea reclamantei şi a respins acţiunea reconvenţională a lui V.B. Soluţia primei instanţe a fost menţinută prin decizia Curţii de Apel din 30 octombrie 2008.

La 20 mai 2009, Curtea Supremă de Justiţie a respins acţiunea reclamantei şi a admis acţiunea reconvenţională a lui V.B.

În faţa Curţii reclamanţii s-au plâns de faptul că statul nu a respectat obligaţiile pozitive prevăzute de art. 3 CEDO, deoarece ei au fost obligaţi să locuiască cu un bărbat care sistematic maltrata şi insulta primul reclamant şi care în consecinţă a fost supusă riscului de a fi maltratata în continuare. Ceilalţi reclamanţi au fost afectaţi psihologic de atmosfera nesănătoasă din casă.

De asemenea ei s-au plâns de violarea art. 6 al Convenţiei deoarece decizia Curţii Supreme de Justiţie este una arbitrară. Mai mult decât atât, din moment ce instanţele inferioare au respins cererea reconvenţională a lui V.B., acceptarea acesteia de Curtea Supremă de Justiţie a împiedicat reclamanţii să o conteste şi au fost privaţi de dreptul la un recurs. Mai departe ei s-au plâns că în rezultatul deciziei Curţii Supreme de Justiţie au fost forţaţi să locuiască în odăile unui apartament partajul căruia există doar pe hârtie şi nu este susceptibil de locuit. În final, reclamanţii s-au plâns că au fost privaţi de o parte din apartamentul pe care reclamanta l-a primit în proprietate de la angajatorul său.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea articolului 3 din Convenție, notând că este clar din dosar că autoritățile naționale erau conștiente de comportamentul violent al lui V.B., din moment ce l-au sancționat administrativ de mai multe ori. Corespunzător este necesar de a determina dacă acțiunile luate de aceștia pentru a proteja primul reclamant au fost suficiente pentru a onora obligațiile pozitive.

Ea a notat că autoritățile locale, și anume poliția și instanțele judecătorești, nu au fost în totalitate pasive. Urmare a incidentului cu violență, primul reclamant a fost dus la examinare medicală și cu prima ocazie au fost inițiate urmăriri penale împotriva lui V.B. Instanța de judecată a aplicat amendă lui V.B. de 5 ori. În particular, Curtea a notat că amenzile aplicate erau mici și nu au avut nici un efect deterent.

Guvernul a inculpat reclamantului retragerea plângerii penale pentru viol și omisiunea de prezenta dovezi, ceea ce a prevenit autoritățile că continue procedurile penale împotriva lui V.B. În speță, autoritățile nu au efectuat o analiză dacă seriozitatea și numărul atacurilor asupra primului reclamant din partea lui V.B. și seriozitatea primei plângeri de viol a impus continuarea urmăririi penale, în pofida retragerii plângerii. Mai mult decât atât, în pofida unei plângeri evidente a tentativei de viol la 21 august 2011, împreună cu dovezile medicale, aparent autoritățile nu au inițiat, din oficiu, careva investigații în acest sens, limitându-se din nou la proceduri administrative.

Curtea, de asemenea, a notat că primul reclamant a încercat să obțină protecție împotriva viitoarei violențe prin cererea de evacuare a lui V.B. din apartamentul său comun. Totuși, prin decizia Curții Supreme de Justiție din 20 mai 2009 au fost respinse cerințele respective, constatând că acțiunea urmărea scopul de a îngrădi dreptul de a folosi apartamentul de către V.B. și nu protecția primului reclamant. De asemenea, ea a notat că în pofida a 6 cauze administrative pentru violență sau insultă împotriva lui V.B., nu erau suficiente dovezi că acesta a încălcat sistematic regulile de conviețuire.

Ulterior, când reclamantul a cerut evacuarea temporară a lui V.B. din apartamentul comun după atacul din 21 august 2011, instanțele s-au referit la hotărârea din 20 mai 2009, ca motiv de respingere a cererii. Curtea a considerat că instanțele naționale urmau să i-a în considerație circumstanțele de fapt care au avut loc după hotărârea din 20 mai 2009, și anume alte două atacuri a lui V.B.

Era indisputabil că V.B. din nou a atacat primul reclamant în apartamentul comun. Acesta a servit motiv pentru emiterea ordonanței de protecție din 01 septembrie 2011. Totuși, deși o serie de măsuri au fost adoptate pentru a preveni orice contact cu V.B., inclus o interdicție de apropiere, acestuia i s-a permis să să locuiască în continuare în apartamentul comun. Curtea a fost de acord cu argumentul primului reclamant, că permisiunea lui V.B. de a locui în același apartament cu victima sa a determinat ineficiența altor măsuri din ordonanța de protecție și a expus-o riscului de viitoare maltratări.

De asemenea, aparent perspectiva contactului cu agresorul în apartamentul comun a supus reclamanta la frica permanentă a viitoarei maltratări, având în vedere numărul atacurilor anterioare. Această frică este suficient de serioasă să cauzeze reclamantului suferință și anxietate determinând un tratament inuman în sensul Articolului 3 din Convenție.

Curtea nu a putut accepta argumentul Guvernului precum că reclamantul nu a riscat nici o violență viitoare și faptul că s-a urmărit scopul de a obține partea lui V.B. din apartament, deoarece evacuarea cerută 2011 a fost de natură temporară și că s-a cerut expres de a nu soluționa chestiuni de proprietate. Aceasta ar permite instanțelor naționale să balanseze în mod adecvat drepturile concurente, dreptul reclamantului de a nu fi supus tratamentului inuman și dreptul lui V.B. de a folosi apartamentul, prin oferirea unei protecții reale reclamantului, fără a-l deposeda pe V.B. de proprietate. De asemenea, ei puteau să analizeze dacă argumentul reclamantului în temeiul Articolului 102 din Codul cu privire la locuințe este întemeiat. Totuși ei au eșuat în acest sens.

Curtea a concluzionat că autoritățile nu și-au onorat obligațiile pozitive, în temeiul Articolului 3 din Convenție, de a proteja primul reclamant de la maltratare.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea articolului 8 din Convenție, notând că integritatea psihică și morală a fost afectată de abuzuri periodice din partea lui V.B. Ea s-a referit la constatările sale privind suferința și anxietatea suferită de reclamant în propriul apartament.

Mai mult de atât, autoritățile au fost conștiente de aceste circumstanțe, din moment ce acestea au fost examinate de poliție și instanțele judecătorești. În opinia Curții, aceasta urma să determine acțiuni din partea autorităților.

Curtea a notat că, anulând soluțiile instanțelor inferioare, Curtea Supremă de Justiție nu considerat că 6 cauze administrative împotriva lui V.B. ca dovedind cu suficientă certitudine comportamentul violent împotriva primului reclamant. În procedurile din 2011, instanțele pur și simplu s-au referit la hotărârea din 20 mai 2009 pentru a confirma dreptul lui V.B. de a nu fi evacuat din apartament, fără a lua în considerație viitoarele acțiuni de violență comise în 2010 și 2011. Ei nu au încercat să determine dacă dreptul lui V.B. de a folosi apartamentul a fost exercitat într-un mod ce încalcă drepturile primului reclamant potrivit Articolului 8 din Convenție și Articolului 102 din Codul cu privire la locuințe.

În rest cererea  reclamantei a fost respinsă ca inadmisibilă.

Primul reclamant a solicitat EUR 32,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 3,485 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Curtea a acordat reclamantei suma de EUR 15,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 3,000 cu titlu de costuri și cheltuieli.

Reclamanții au fost reprezentați în faţa Curţii de către A. Bivol, avocat în Chişinău.

Hotarîrea integrală în versiunea română o găsiţi accesînd linkul de mai jos.

 http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-141783