La 25 mai 2013 CEDO a pronunţat hotărârea Eremia şi alţii c.Moldovei (cererea nr. 3564/11).

 În această cauză reclamantele, Lilia Eremia, Doina Eremia şi Mariana Eremia, sunt născute în 1973, 1995 şi 1997, şi locuiesc în Vălcineţ.

Prima reclamantă este căsătorită cu un ofiţer de poliţie (A). A doua şi a treia reclamantă sunt fiicele lor. Potrivit reclamantelor, A. deseori venea acasă în stare de ebrietate, şi agresa prima reclamantă, uneori în prezenţa fiicelor sale. În luna iulie 2010 prima reclamantă a depus a cerere de divorţ, după care, A. a devenit mai violent, lovind şi insultând pe prima reclamantă şi pe fiicele sale. Pe 18 septembrie 2010 A. a fost sancţionat administrativ de către instanţa de judecată. Pe 30 septembrie 2010 A. a fost avertizat de către Ministerul Afacerilor Interne să-şi înceteze comportamentul său violent.

 La data de 5 noiembrie 2010 A. a venit acasă beat şi a bătut-o pe prima reclamantă. La data de 6 noiembrie 2010 prima reclamantă a depus o plângere la procuratură. La data de 11 noiembrie 2010 A. iarăşi a lovit-o pe prima reclamantă în prezenţa fiicelor sale. El a procedat în acelaşi mod la data de 12 noiembrie 2010, aceasta sufocându-se, după care ea (prima reclamantă) şi-a pierdut vocea pentru o zi şi jumătate.

 La data de 29 noiembrie 2010, avocatul primei reclamante a solicitat Judecătoriei Călăraşi să aplice o măsură preventivă faţă de A. La data de 9 decembrie 2010 A. a fost obligat să părăsească casa în care locuia împreună cu reclamanta pe un termen de 90 de zile şi i s-a interzis să se apropie de reclamante la o distanţă de 500 m. şi să le contacteze. Avocatul a informat poliţia, procuratura şi autoritatea pentru protecţia socială despre încheierea judecătorească privind aplicarea măsurii preventive respective. La data de 10 decembrie 2010, Comisariatul de poliţie din Călăraşi a pus în aplicare încheierea judecătorească emisă la data de 9 Decembrie 2010. La data de 14 decembrie 2010 A. a fost avertizat de către Comisariatul de poliţie din Călăraşi să-şi înceteze comportamentul violent, fiind confirmat în scris faptul aducerii la cunoştinţa lui A. a încheierii judecătoreşti emisă pe data de 9 Decembrie 2010. La fel, poliţia locală a confirmat că A. a părăsit casa în care locuia cu familia sa, şi a trecut cu traiul într-o clădire care se află în proprietatea autorităţii publice locale. La data de 16 decembrie 2010, A. observând-o pe prima reclamantă în stradă a urmărit-o, a insultat-o şi încercând să o oprească. La fel A. a continuat să procedeze în acelaşi mod într-un magazin în care reclamanta a încercat să se refugieze.

 La data de 19 decembrie 2010 A. a intrat în casa în care locuia familia lui, încălcând restricţiile impuse prin încheierea judecătorească respectivă. El a lovit-o şi a insultat-o pe prima reclamantă. La data de 23 decembrie 2010, prima reclamantă s-a plâns la poliţie privind incidentele apărute pe 16 şi 19 decembrie. Majoritatea plângerilor depuse la diferite autorităţi competente au fost transmise procuraturii Călăraşi. La data de 10 ianuarie 2011 reclamantele au fost invitate la comisariatul de poliţie să depună declaraţii întru susţinerea plângerilor lor împotriva lui A. În ceea ce priveşte prima reclamantă, ea a fost nevoită să-şi retragă plângerea, deoarece antecedentele penale şi pierderea locului de muncă a soţului său s-ar fi reflectat negativ asupra educaţiei fiicelor lor şi asupra perspectivelor carierei. O altă întâlnire, de această dată împreună cu A. a fost stabilită pe 11 ianuarie 2011. Pe parcursul acestei întâlniri prima reclamantă şi-a exprimat dorinţa de a divorţa şi ea a susţinut că nu a dorit să-i cauzeze probleme soţului său. La data de 13 ianuarie 2011, A. a mers la casa familiei lui, violând restricţiile impuse prin încheierea judecătorească respectivă. De asemenea, el a lovit-o şi a insultat-o pe prima reclamantă, simulând strangularea ei, şi ameninţând-o ca o va omorî pe ea şi pe mătuşa ei dacă prima reclamantă va continua să depună plângeri împotriva lui. La data de 14 ianuarie 2011, medicul a depistat leziuni pe gâtul reclamantei. La data de 17 ianuarie 2011 a fost pornită urmărirea penală împotriva lui A.

 În faţa Curţii reclamantele s-au plâns, în temeiul art. 3 al Convenţiei, de faptul că autorităţile au fost inactive în vederea protejării împotriva violenţei domestice şi atragerii la răspundere a făptuitorului. De asemenea s-au plâns, în temeiul art. 14 al Convenţiei combinat cu art. 8 şi art. 3, că autorităţile au eşuat să aplice legislaţia naţională, menită să protejeze victimele violenţei domestice, datorită unor idei preconcepute referitor la rolul femeii în familie. În final, ele s-au plâns, în temeiul art. 17 al Convenţiei, că din cauza refuzului de a aplica legislaţia naţională întru protejarea reclamantelor împotriva violenţei domestice, autorităţile distrug deliberat drepturile garantate de Convenţie.

 Curtea a constatat, în unanimitate, violarea articolului 3 din Convenție, în privința primului reclamant, prin omisiunea de a-și onora obligațiile pozitive corespunzătoare. Ea a notat că la 09 decembrie 2010 instanțele naționale au decis că situația a fost suficient de serioasă pentru a elibera o ordonanță de protecție în privința lui Lilia Eremia. De asemenea, ea a constatat că frica de viitoarele agresiuni au fost suficient de grave pentru a-i cauza suferință și anxietate atingând plafonul tratamentului inuman în sensul Articolului 3.

 În particular, ea a subliniat că obligațiile pozitive potrivit Articolului 3 includ, pe de o parte, elaborarea unor prevederi legale cu scopul de a preveni și pedepsi relele tratamente de către persoanele particulare, și, pe de altă parte, când sunt conștiente de un pericol iminent a relelor tratamente din partea unei persoane identificate  sau dacă relele tratamente deja au avut loc, să aplice prevederile corespunzătoare în practică, astfel oferind protecție victimelor și pedepsind persoanele responsabile. Curtea a notat existența în legislația națională a sancțiunilor penale pentru comiterea actelor de violență împotriva membrilor propriei familii. Mai mult decât atât, legislația prevede măsuri de protecție pentru victimele violenței domestice, de asemenea, sancțiuni pentru persoanele care nu se conformează deciziilor judecătorești.

 În continuare Curtea a considerat că autoritățile au fost conștiente de comportamentul violent al lui A., care a devenit încă mai evident după adoptarea ordonanței din 09 decembrie 2010. În particular, în pofida prevederile explicite a ordonanței, la 19 decembrie 2010 A. s-a întors în locuința reclamanților. Deși Guvernul a susținut că aceasta s-a întâmplat grație acordului primului reclamant, nu au fost prezentate în acest sens. În orice caz, este evident că primul reclamant s-a plâns imediat autorităților despre încălcarea ordonanței, prin agresarea acesteia și intrarea în locuință fără acordul acesteia. Deși autoritățile nu au reacționat suficient de rapid, Curtea a notat că ele nu au rămas în totalitate pasive din moment ce A. a fost amendat și a primit un avertisment formal. Totuși, nici una din măsuri nu a fost eficientă și, în pofida repetatelor încălcări a ordonanței din partea lui A., el a continuat să-și exercite funcția de ofițer de poliție, fără a fi luată vreo măsură pentru a asigura siguranța reclamanților. Lipsa acțiunilor decisive din partea autorităților a mai mult mai frustrantă, având în vedere că A. a fost ofițer de poliție, cerințele profesionale a căruia includeau protecția drepturilor altora, prevenirea criminalității și protecția ordinii de drept.

 În final Curtea a constatat ca neclar faptul că procurorul a constatat că A. nu prezintă pericol pentru societate și de ce a suspendat condiționat investigațiile împotriva acestuia deși instanțele judecătorești au prelungit ordonanța de protecție pe motiv că acesta a reprezentant un risc substanțial pentru soția sa. În consecință, suspendarea a avut ca efect exonerarea de la răspundere penală a lui A. și nu prevenirea de la comiterea altor acte de violență.

 Curtea a constatat, în unanimitate, violarea articolului 8 din Convenție, în privința celui de al doilea și al treilea reclamant, autoritățile neconformându-se obligațiilor sale pozitive.

 Ea a notat că, în primul rând, după cum a fost recunoscut de către instanțele naționale copii au fost afectați psihologic grație violenței repetate asupra mamei sale în locuința acestora, constituind astfel o ingerință în drepturile garantate de Articolul 8.

 În al doilea rând, autoritățile au fost conștiente de ingerință, dar nu au luat toate măsurile rezonabile pentru a le proteja. Curtea a notat că ordonanța din 09 decembrie 2010 i-a interzis lui A. nu doar să contacteze, insulte sau să maltrateze pentru Lilia Eremia, dar și copii acesteia. Dna Eremia ca copii săi să fie recunoscuți oficial ca victimele violenței domestice, din perspectiva urmăririi penale împotriva lui A. În final, reclamanții s-au plâns că, pe durata unei vizite în locuința respectivă, A. nu doar a agresat-o pe soția sa, dar și a abuzat verbal pe una din fiice.

 Corespunzător, autoritățile au fost conștiente de încălcarea de către A. a ordonanței de protecție și de asemenea și de comportamentul acestuia în privința reclamantei și a efectelor asupra copiilor. Totuși, acțiunile au fost minore sau au lipsite pentru a preveni acest comportament. Din contra, în pofida unor atacuri grave în 2011 A. a fost eliberat de orice răspundere penală.

 Curtea a constatat, în unanimitate, violarea articolului 14 din Convenție, în conjuncție cu articolul 3, reiterând că omisiunea statului de a soluționa chestiunea violenței a determinat repetarea acesteia, care s-a reflectat într-o atitudine discriminatorie a Dnei Eremia ca femeie.

 În speță, Dna Eremia a fost supusă în mod repetat violenței din partea soțului, deși autoritățile au fost conștiente de situația respectivă. Totuși, ei au refuzat să decidă asupra divorțului în mod urgent. Ea a pretins că a fost presată de poliție să retragă plângerile sale. În continuare, autoritățile sociale au recunoscut că ei nu s-au conformat ordonanței până în 15 martie 2011 grație unei erori. De asemenea, se pretinde că ei au insultat-o pe Dna Eremia, sugerându-i împăcare, și spunându-i că ea nu este prima femeie și nu ultima care este bătută de soț. În final, deși a recunoscut că a bătut soția sa, A. de fapt a fost exonerat de orice răspundere.

 Reclamanții a solicitat EUR 30,000 cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 10,613.5 cu titlu de costuri şi cheltuieli.

 Curtea a acordat reclamantului suma de EUR 15,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 2,150 cu titlu de costuri și cheltuieli.

 Reclamanții au fost reprezentate în faţa Curţii de către D. Străisteanu, avocat în Chişinău.

Hotarîrea integrală în versiunea română o găsiţi accesînd linkul de mai jos.

 http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-127742