J. şi alţii v. Austria - 58216/12

Hotărârea din 17.1.2017 [Secţia a IV-a]

Articolul 4

Obligaţii pozitive 

Articolul 4-1

Traficul de fiinţe umane

Decizia procurorului de a nu demara o investigaţie privind presupusele infracţiuni de trafic de fiinţe umane comise în afara ţării de către cetăţeni străini: nici o încălcare

În fapt – Reclamantele, cetăţeni filipinezi recrutaţi în Filipine, lucraseră în calitate de cameriste şi de bone pentru mai multe familii din Dubai. În iulie 2010, acestea şi-au însoţit angajatorii în Austria. Pe durata şederii lor acolo, reclamantele şi-au lăsat familiile şi s-au plâns la poliţia austriacă de faptul că au fost traficate şi supuse muncii forţate. Procurorul a întrerupt investigaţiile, pentru că infracţiunile fuseseră comise în afara ţării de către cetăţeni străini. În Austria nu fusese comisă nici o infracţiune. Ordonanţa procurorului a fost menţinută de către curtea penală regională.

În procedurile din faţa Curţii, reclamanţii s-au plâns de faptul că autorităţile austriece nu şi-au respectat obligaţiile pozitive care le reveneau în baza articolului 4 sub aspect procedural, dată fiind calitatea lor de victime ale traficului de fiinţe umane.

În drept – Articolul 4: Cazul a ridicat două întrebări. Prima, dacă autorităţile austriece şi-au respectat obligaţia pozitivă de a identifica şi de a sprijini reclamantele în calitatea lor de posibile victime ale traficului de fiinţe umane, iar a doua – dacă acestea şi-au îndeplinit obligaţia pozitivă de a investiga presupusele infracţiuni

 (a) Obligaţia pozitivă de a identifica şi sprijini reclamantele în calitatea lor de posibile victime ale traficului de fiinţe umane – Din momentul în care reclamantele s-au adresat la poliţie, acestea au fost tratate de îndată ca posibile victime ale traficului de fiinţe umane. Ele au fost interogate de către ofiţeri de poliţie cu pregătire specială, li s-au oferit o reşedinţă şi permise de muncă pentru a-şi legaliza şederea în Austria, fiind instituită o interdicţie de dezvăluire a informaţiilor cu caracter personal din registrul central, astfel încât datele despre acestea să nu poată fi aflate de către publicul larg.Pe parcursul procedurilor naţionale, reclamantele au fost sprijinite de către un ONG, finanţat de Guvern pentru oferirea de asistenţă victimelor traficului de fiinţe umane. Reclamantelor li s-au desemnat reprezentanţi legali, li s-au acordat sprijin procedural şi asistenţă pentru facilitarea integrării lor în Austria. Cadrul juridic şi administrativ privind protecţia posibilelor victime ale traficului de fiinţe umane din Austria păruse a fi unul suficient, iar autorităţile luaseră toate măsurile pe care era de aşteptat să le ia, în mod rezonabil, în această situaţie.

 (b) Obligaţia pozitivă de a investiga susţinerile privind traficul de fiinţe umane – După ce reclamantele au depus plângerea la poliţie, procuratura a iniţiat o investigaţie. Investigaţia a fost întreruptă pentru că procuratura fusese de părere că presupusa conduită a angajatorilor reclamantelor pe teritoriul austriac nu întrunise condiţiile legale relevante. Procuratura a observat că presupusa infracţiune de trafic de fiinţe umane fusese comisă în afara ţării, că acuzaţii erau cetăţeni străini şi că nu fuseseră afectate interesele statului austriac. Decizia de a întrerupe procedurile fusese confirmată de către curtea penală regională,care a adăugat că nu exista nici un motiv să fie efectuată urmărirea penală dacă, în baza rezultatelor investigaţiei, urmărirea ar fi condus la soluţia achitării. În viziunea sa, nu existase vreo obligaţie în baza dreptului internaţional de a derula o investigaţie în legătură cu faptele presupus a fi comise în afara ţării.

În contextul obligaţiilor sale pozitive, s-a impus elucidarea problemelor referitoare la obligaţia statului austriac de a investiga infracţiunile presupus a fi comise în afara ţării şi la obligaţia statului austriac de a investiga faptele în mod suficient. Sub aspect procedural, articolul 4 nu le cerea statelor să asigure o competenţă universală în cazul infracţiunilor de trafic de persoane comise în afara ţării. Protocolul Naţiunilor Unite pentru prevenirea, suprimarea şi pedepsirea traficului de persoanenu prevedea nimic în privinţa competenţei, iar Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane le cerea statelor părţi doar să asigure competenţă în cazul oricărei infracţiuni de trafic de persoane comise pe propriul lor teritoriu sau de către ori împotriva unuia dintre cetăţenii lor. În acest caz, nu existase o obligaţie în sarcina Austriei de a investiga recrutarea reclamantelor în Filipine sau presupusa lor exploatare în Emiratele Arabe Unite.

Reclamantelor li s-a dat posibilitatea să ofere o descriere detaliată a faptelor în faţa unor ofiţeri de poliţie cu pregătire specială, fiind consemnate aproximativ treizeci de pagini de declaraţii. În baza descrierilor oferite, autorităţile au conchis că faptele – astfel cum fuseseră acestea descrise de către reclamante – nu justificau iniţierea unei acţiuni penale. În lumina situaţiei de fapt a cazului şi a probelor pe care le-au avut la dispoziţie autorităţile, stabilirea neîndeplinirii elementelor infracţiunii relevante nu a părut nerezonabilă. Autorităţile au fost sesizate la aproximativ un an după evenimentele din Austria, când angajatorii reclamantelor părăsiseră de mult timp Austria şi posibil că se întorseseră în Dubai. Singurele măsuri de mai departe pe care le puteau lua autorităţile erau solicitarea de asistenţă juridică de la Emiratele Arabe Unite, încercarea de a-i interoga pe angajatorii reclamantelor prin intermediul unei comisii rogatorii şi emiterea unui ordin de stabilire a locului aflării lor. Totuşi, autorităţile nu puteau avea vreo aşteptare rezonabilă de a-i confrunta pe angajatorii reclamantelor cu susţinerile făcute împotriva lor, de vreme ce nu exista vreun acord de asistenţă judiciară reciprocă între Austria şi Emiratele Arabe Unite. Deşi posibile în teorie, aceste măsuri nu ar fi avut şanse de succes rezonabile şi nu ar fi fost, aşadar, obligatorii. Astfel, investigaţia derulată de către autorităţile austriece în cazul reclamantelor fusese suficientă pentru scopurile articolului 4 din Convenţie.

Concluzie: nici o încălcare (unanimitate).

Curtea a mai conchis (în unanimitate) că nu a existat o încălcare a articolului 3 din Convenţie, de vreme ce testul obligaţiilor pozitive ale statului în baza aspectului procedural al articolului 3 din Convenţie fusese similar cu cel al articolului 4, care a fost analizat pe larg şi nu s-a constatat existenţa vreunei încălcări.

 (Vezi Rantsev v. Cipru şi Rusia, 25965/04, 7 ianuarie 2010, Nota informativă 126; Siliadin v. Franţa, 73316/01, 26 iulie 2005, Nota informativă 77)

© Prezenta traducere are la bază rezumatul cauzei J. şi alţii v. Austria de pe site-ul hudoc. Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.