În data de 22 iulie 2016, Curtea Constituţională a emis un comunicat de presă privind soluţia pentru Sesizarea nr. 37g/2016. Prin această sesizare s-au contestat mai multe dispoziţii ale Codului de procedură penală şi ale Legii cu privire la Curtea Supremă de Justiţie referitoare la hotărârile explicative cu caracter de recomandare ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie în chestiunile privind aplicarea prevederilor legale în practica judiciară pentru organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti, hotărârile explicative ale Curţii Supreme de Justiţie în chestiunile de practică judiciară a aplicării uniforme a legislaţiei penale şi procesual penale, explicaţiile din oficiu în chestiunile de practică judiciară ce nu ţin de interpretarea legilor şi hotărârile cu caracter explicativ. Potrivit autorului sesizării, aceste dispoziţii ar veni în contradicţie cu principiul constituţional al independenţei judecătorilor.

În acest comunicat, Curtea Constituţională a menţionat că justiţia se înfăptuieşte în numele legii şi că judecătorii se supun numai legii. Aceasta a subliniat că principiul independenţei îi protejează pe judecători în primul rând de influenţele externe nepotrivite. În acelaşi timp, principiul este aplicabil şi în interiorul puterii judecătoreşti. Organizarea ierarhică a justiţiei, în sensul unei subordonări a judecătorilor faţă de preşedinţii de instanţe sau faţă de instanţele superioare în procesul de soluţionare a cauzelor, ar fi o încălcare evidentă a acestui principiu.

În contextul acestor idei, Curtea Supremă de Justiţie reaminteşte că, potrivit articolului 12 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanţa judecătorească soluţionează pricinile civile în temeiul Constituţiei Republicii Moldova, al tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, al legilor constituţionale, organice şi ordinare, al hotărârilor Parlamentului, al actelor normative ale Preşedintelui Republicii Moldova, al ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, al actelor normative ale ministerelor, ale altor autorităţi administrative centrale şi ale autorităţilor administraţiei publice locale. Conform articolului 241 alin. (1) şi (5) din Codul de procedură civilă, instanţa judecătorească adoptă hotărârea în numele legii, iar în motivarea acesteia trebuie menţionate circumstanţele pricinii, probele pe care se întemeiază concluziile instanţei privitoare la aceste circumstanţe, argumentele invocate de către aceasta la respingerea unor probe şi legile de care s-a călăuzit. De asemenea, potrivit articolului 384 din Codul de procedură penală, sentinţa se adoptă în numele legii. Din coroborarea acestui articol cu articolul 394 din Cod, rezultă că temeiurile motivării sentinţei trebuie să se regăsească în lege. Concluziile sunt întărite de consacrarea principiului legalităţii în ambele legi procedurale.

Mai mult, articolul 5 alin. (1) din Legea privind organizarea judecătorească prevede că justiţia se înfăptuieşte în strictă conformitate cu legislaţia. În cazul în care sunt convinse de corectitudinea şi de forţa de argumentare a unei hotărâri explicative a Curţii Supreme de Justiţie, de exemplu, şi sunt de acord cu interpretarea prezentată în aceasta, instanţele judecătoreşti trebuie să facă trimitere la legile incidente şi nu la hotărârea explicativă.

Hotărârile explicative, avizele consultative şi recomandările Curţii Supreme de Justiţie reprezintă evaluări ale practicii judiciare existente şi aserţiuni cu privire la modul de punere în aplicare a legii. Ele au caracter consultativ şi nu pot constitui baza formală a hotărârilor judecătoreşti, pentru că nu sunt izvor oficial de drept. La acestea nu se poate face referire în hotărârile judecătoreşti.