În data de 21 iunie 2016, Curtea Constituţională i-a solicitat Curţii Supreme de Justiţie opinia cu privire la Sesizarea nr. 66g/2016.

Avocatul unui inculpat dintr-un proces penal de pe rolul Judecătoriei Bălţi a ridicat o excepţie de neconstituţionalitate privitoare la măsura recoltării probelor biologice de la conducătorii mijloacelor de transport în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei, raportat la articolele 16, 23, 28, 31 şi 54 din Constituţie.

Excepţia de neconstituţionalitate vizează, aşadar, două probleme de bază: aparenta neclaritate a articolului 264¹ alin. (3) C.pen., şi deci nerespectarea condiţiei calităţii legii, şi presupusa încălcare a dreptului la respectarea vieţii private, prin recoltarea probelor biologice de la conducătorii mijloacelor de transport.

Opinia Curţii Supreme de Justiţie:

A. Cu privire la aparenta neclaritate a articolului 264¹ alin. (3) C.pen.

Această dispoziţie legală prevede că „refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medicalse pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 650 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 3 la 5 ani”.

Potrivit autorului excepţiei de neconstituţionalitate, împrejurarea că unii inspectori de patrulare interpretează în mod diferit aceeaşi lege îi conferă acesteia un caracter de lege neclară. Astfel, unii inspectori de patrulare le impun şoferilor testarea alcoolscopică, iar dacă constată o concentraţie a vaporilor de alcool în aerul expirat echivalentă cu starea de ebrietate în grad avansat, îi trag la răspundere. Alţi inspectori de patrulare nu se limitează doar la constatarea concentraţiei vaporilor de alcool în aerul expirat şi stabilirea stării de ebrietate în grad avansat, prin efectuarea testării alcoolscopice, ci le mai impun şoferilor şi recoltarea probelor biologice. Prin urmare, pentru că cea de-a doua categorie de inspectori de patrulare interpretează diferit aceeaşi prevedere legală, sintagma „sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical” ar fi neconstituţională.

Acest tip concluzie constituie o eroare logică, fapt observat, de altfel, şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa: „simpla susceptibilitate a unei prevederi legale de mai multe interpretări nu conduce la concluzia că aceasta nu îndeplineşte condiţia [calităţii] presupusă de noţiunea prescrisă de lege” (a se vedea Vogt v. Germania, 26 septembrie 1995, § 48).

Dispoziţia contestată este clară în această privinţă, conjuncţia „sau” indicând o alternativă. Problema interpretării greşite a legii de către inspectorii de patrulare nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de legalitate, şi se soluţionează în faţa instanţelor de drept comun. Trebuie menţionat că eventuala impunere a recoltării probelor biologice după ce a fost stabilit gradul de alcoolemie prin testarea alcoolscopică (omologată) ar constitui o măsură disproporţionată, deci ilegală, pentru că inspectorii de patrulare ar încălca principiul ingerinţei minime. Însă, această constatare trebuie să le aparţină instanţelor de drept comun, ea constituind o problemă de interpretare a unei legi clare, care respectă rigorile principiului legalităţii.

B. Cu privire la presupusa încălcare a dreptului la respectarea vieţii private prin recoltarea probelor biologice de la conducătorii mijloacelor de transport

Această problemă a făcut obiectul mai multor hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. Într-adevăr, integritatea fizică a unei persoane ţine de conceptul de „viaţă privată”, protejat de articolul 8 din Convenţie (a se vedea X şi Y v. Olanda, 26 martie 1985, § 22). Corpul unei persoane vizează cel mai intim aspect al vieţii sale private, iar intervenţiile medicale obligatorii – chiar dacă unele minore – constituie o ingerinţă în acest drept (a se vedea X v. Olanda, decizia din 4 decembrie 1979; X v. Austria, decizia din 13 decembrie 1979; Y.F. v. Turcia, 22 octombrie 2003, § 33; şi Solomakhin v. Ucraina, 15 martie 2012, § 33).

O asemenea ingerinţă reprezintă o încălcare a dreptului la viaţă privată dacă nu este prevăzută de lege, dacă nu urmăreşte un scop legitim, dacă nu constituie ingerinţa minimă care poate îndeplini acest scop legitim şi dacă nu este proporţională cu scopul urmărit.

În prezenta cauză, ingerinţa este prevăzută de articolul 264¹ alin. (3) C.pen, iar dispoziţia contestată respectă condiţia calităţii legii, fiind redactată de o manieră precisă şi accesibilă tuturor.

Recoltarea probelor biologice serveşte scopurile generale ale siguranţei publice, al protecţiei drepturilor şi libertăţilor altor persoane şi al pedepsirii celor care încalcă legea penală.

Atât timp cât există alte metode de constatare a gradului de alcoolemie a unei persoane – cum ar fi testarea alcoolscopică omologată – şi poate fi stabilit cu exactitate gradul de alcoolemie, se poate susţine că legislatorul a prevăzut alternative mai puţin intruzive pentru măsura recoltării probelor biologice. Fără îndoială, testarea alcoolscopică a unei persoane (suflatul în fiolă) constituie o ingerinţă mai mică în dreptul acesteia la viaţa privată decât recoltarea sângelui ei. Totuși, această alternativă nu poate fi utilizată în toate cazurile, recoltarea probelor biologice rămânând singura metodă de stabilire a consumului de droguri, substanțe psihotrope ș.a. de către șoferi.

Cu referire la proporţionalitate în sensul strict, trebuie stabilită existenţa unui echilibru echitabil între dreptul fundamental al persoanei la respectarea vieţii ei private şi interesele legitime ale unui stat democratic de a asigura siguranţa publică, de a proteja drepturile şi libertăţile altora şi de a-i pedepsi pe cei care încalcă legea penală. În acest sens, Curtea Supremă de Justiţie face trimitere la constatările Curţii europene din cazul Detlef-Harro Schmidt v. Germania (decizia din 5 ianuarie 2006): în general, recoltarea probelor sangvine, atunci când este efectuată lege artis de către un medic, este una de scurtă durată, provoacă leziuni corporale minore şi nu se poate susţine că stă la baza unor suferinţe psihice sau mintale intense. De altfel, observăm că în Republica Moldova, recoltarea probelor biologice se face doar în cadrul instituţiilor medico-sanitare specializate (a se vedea Anexa Ordinului nr. 80 din 20 martie 2009 cu privire la recoltarea şi analiza probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, consumului de droguri şi de alte substanţe psihotrope, de medicamente cu efecte similare acestora). Mai mult, există un consens european cu privire la necesitatea măsurii recoltării probelor biologice, în vederea determinării gradului de alcoolemie din sângele participanţilor la trafic (a se vedea X v. Olanda, citată mai sus). Prin urmare, în acest caz, dreptul la viaţa privată al participanţilor la trafic nu poate cântări mai mult decât interesele generale ale societăţii, dat fiind caracterul cvasi-redus ca prejudiciu al ingerinţei în acesta, raportat la o eventuală prejudiciere a intereselor siguranţei publice, protecţiei drepturilor şi libertăţilor altor persoane şi pedepsirii celor care încalcă legea penală. Aşadar, echilibrul echitabil impune menţinerea formulei prevăzute de articolul 264¹ alin. (3) C.pen.

Mihai Poalelungi, Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie