Consiliul Superior al Magistraturii sprijină iniţiativele Curţii Supreme de Justiţie
Consiliul Superior al Magistraturii informează că, în cadrul şedinţei din 24 noiembrie curent, a examinat şi acceptat demersurile domnului Mihai Poalelungi, preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, referitoare la susţinerea solicitărilor Curţii adresate anterior şefului Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, domnului Pirkka Tapiola, privitor la examinarea posibilităţii delegării pe bază permanentă, pentru o perioadă de un an de zile, a unei misiuni de experţi din cadrul Uniunii Europene pentru efectuarea monitorizării actului de justiţie exercitat în Republica Moldova; posibilitatea delegării în componenţa Comisiilor de admitere şi absolvire a Institutului Naţional al Justiţiei, a magistraţilor străini (care vor constitui un număr majoritar), recomandaţi de Uniunea Europeană şi Consiliul Europei şi demersul privind asistenţa Uniunii Europene la instalarea echipamentelor video în cadrul sălilor de judecată şi birourile judecătorilor unde se vor desfăşura şedinţele de judecată.
Potrivit CSM, demersurile înaintate vin în contextul necesităţii realizării obiectivelor privind asigurarea transparenţei actului de justiţie, precum şi sporirea calităţii actului de justiţie în ansamblu prin crearea unui act de justiţie eficient, accesibil şi de calitate.
La fel, Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa de organ al autoadministrării judecătoreşti, a sprijinit iniţiativa Curţii Supreme de Justiţie privind iniţierea unei monitorizări ample a sistemului judiciar din Republica Moldova din partea instituţiilor europene întru sporirea credibilităţii justiţiei în fața societăţii.
