CEDO a reiterat că respectarea demnităţii umane este esenţială şi nu există nici o justificare pentru aplicarea tratamentelor inumane şi degradante
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat Federaţia Rusă pentru aplicarea tratamentelor inumane şi degradante faţă de reclamanţii Aleksandru Svinarenko și Valentin Slyadnev prin plasarea lor în cuşti de metal în cadrul procesului penal, cât şi pentru durata excesivă a procedurii penale în aceste cauze.
Examinând circumstanţele cauzei, alegaţiile reclamanţilor şi argumentele Guvernului rus, Curtea a decis că, mijloacele alese pentru asigurarea ordinii și securității în cadrul procesului penal nu trebuiau să implice măsuri de constrângere care, în virtutea nivelului de severitate, le-ar încadra în domeniul de aplicare a articolului 3 al Convenţiei, unde se interzice în termeni absoluți tortura, pedepsele și tratamentele inumane sau degradante, iar deținerea unei persoane într-o cușcă de metal în timpul unui proces constituie, în sine, un comportament degradant, incompatibil cu standardele de comportament civilizat care caracterizează o societate democratică şi este o ofensă adusă la adresa demnității umane.
De asemenea Curtea a constatat că, durata procedurii penale împotriva reclamanţilor de peste şase ani, nu a fost una rezonabilă, astfel încât a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenţie.
În concluzie, Curtea a subliniat că statul rus este responsabil pentru eficiența sistemului său de justiție.
Raţionamentele Curţii Europene asupra obiectului cauzei Svinarenko şi Slyadnev vs Federaţia Rusă sunt expuse mai detaliat în Rezumatul hotărârii, care poate fi vizualizat pe pagina web a Curţii Supreme de Justiție, accesând:
http://despre.csj.md/index.php/jurisprudenta-cedo1/rezumat-hotararilor-relevante-ale-cedo/36-rezumat-hotarari-cedo-2014/332-rezumatul-hotaririi-in-cauza-svinarenko-si-slyadnev-vs-federatia-rusa-art-3-si-art-6-1
Direcţia drepturile omului şi cooperare externă a
Curţii Supreme de Justiţie
