În contextul alegerilor locale, Curtea Supremă de Justiție informează despre stabilirea unui program special de activitate pentru zilele de 30 și 31 mai 2026.

Potrivit art. 98 alin. (1) pct. 4 și alin. (3) din Codul electoral, Curtea Supremă de Justiție soluționează cererile de recurs împotriva actelor judecătorești ale curților de apel adoptate în cadrul litigiilor electorale. Programul instanţelor de judecată se organizează în aşa fel încât contestaţiile să poată fi depuse şi examinate fără întârziere

Conform art. 100 alin. (1) din Codul electoral, în perioada electorală, autorităţile competente examinează contestaţiile în termen de 3 zile de la depunere, dar nu mai târziu de ziua alegerilor. La examinarea litigiilor electorale, instanţele judecătoreşti aplică acelaşi termen, inclusiv în cadrul procedurilor de exercitare a căilor de atac.

Astfel, pentru a asigura respectarea termenelor legale privind depunerea și examinarea contestațiilor în materie electorală, prin Dispoziția nr. 37 din 29 mai 2026 a Președintei interimare a Curții Supreme de Justiție, a fost stabilit un program special pentru zilele de 30 și 31 mai 2026.

Programul de muncă pentru zilele declarate lucrătoare este următorul:

30 mai 2026: 08:30 – 17:00, pauză pentru masă 12:00 – 12:30;
31 mai 2026: 08:30 – 17:00, pauză pentru masă 12:00 – 12:30.

Programul menționat poate fi extins în eventualitatea depunerii contestațiilor în baza Codului electoral.

Textul integral al Dispoziției poate fi consultat aici:

 https://despre.csj.md/images/Dispozi%C5%A3ia.pdf

Persoană responsabilă:

Tatiana Bradu - Șefa Secției evidență procesuală a cauzelor civile, comerciale și de contencios administrativ 

Telefon de contact: (022) 218-772 

 

Totodată, Curtea Supremă de Justiție informează că, în conformitate cu art. 111 alin. (1) lit. g²) din Codul muncii, 1 iunie 2026, luni, este zi de sărbătoare nelucrătoare.

Activitatea instituției va fi reluată în data de 02 iunie 2026.

                                            Direcţia Monitorizare şi Relaţii cu Publicul