Curtea Supremă de Justiție, parte a dialogului judiciar european la deschiderea anului judiciar al CtEDO
Președinta interimară a Curții Supreme de Justiție, Stela Procopciuc, a participat, la 30 ianuarie 2026, la ceremonia de deschidere a anului judiciar al Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO), desfășurată la Strasbourg.
Participarea conducerii Curții Supreme de Justiție la acest eveniment reflectă angajamentul instanței de a se implica activ în dialogul judiciar european și de a contribui la consolidarea standardelor comune în domeniul drepturilor omului și al statului de drept.
Ceremonia a reunit judecători ai CtEDO, ai instanțelor supreme și constituționale din statele membre ale Consiliului Europei, precum și reprezentanți ai instituțiilor europene, oferind un cadru de reflecție și schimb profesional asupra provocărilor cu care se confruntă justiția într-un context marcat de presiuni asupra proceselor democratice și a libertăților fundamentale.
În cadrul evenimentelor organizate cu prilejul deschiderii anului judiciar, președinta Curții Supreme de Justiție a participat la seminarul judiciar cu tema „Apărarea pluralismului mediatic și a procesului democratic în vremuri dificile”. Discuțiile s-au concentrat pe rolul instanțelor în protejarea libertății de informare, asigurarea integrității proceselor electorale și garantarea exprimării libere a voinței populare, subliniind importanța controlului judiciar efectiv ca element esențial al ordinii democratice.
În cadrul ședinței solemne, președintele Curții Europene a Drepturilor Omului, Mattias Guyomar, a prezentat bilanțul activității Curții pentru anul 2025 și prioritățile instituționale pentru 2026, evidențiind rolul cooperării judiciare dintre instanțele naționale și Curtea de la Strasbourg. Totodată, președintele Curții Constituționale Federale a Germaniei, Stephan Harbarth, a subliniat importanța justiției independente ca garanție fundamentală a valorilor democratice europene.
Deschiderea anului judiciar al CtEDO reprezintă un reper anual pentru spațiul juridic european, reafirmând responsabilitatea comună a instanțelor naționale și europene în protejarea drepturilor omului și consolidarea încrederii publice în justiție.
Direcția Monitorizare și Relații cu Publicul

