La 15 august 2025, Curtea Supremă de Justiție a adoptat prima hotărâre din grupul de cauze supranumite „laundromatul rusesc”.

Cauza viza un judecător de la Judecătoria Căușeni care, în mai 2011, a emis o ordonanță judecătorescă ce ține de încasarea sumei de 200 000 000 de dolari SUA de la o companie rusă, în favoarea unei companii britanice. Ordonanța nu a fost contestată de debitor, fiind executată prin intermediul sistemului bancar din Republica Moldova, la scurt timp de la emitere.

Atât Judecătoria Chișinău, cât și Curtea de Apel Chișinău au constatat vinovăția judecătorului în pronunțarea, cu bună știință, a unei hotărâri contrare legii (art. 307 Cod penal). Judecătorul a solicitat Curții Supreme de Justiție să fie achitat, deoarece fapta sa nu întrunește elementele infracțiunii.

Curtea a explicat că neanularea ordonanței emise de judecător nu constituie o piedică în condamnarea acestuia, în baza art. 307 Cod penal. Curtea, de asemenea, a subliniat că, având în vedere voința legiuitorului, la momentul adoptării Codului penal, în anul 2011, ordonanța judecătorească constituia obiect imaterial al infracțiunii prevăzute de art. 307 Cod penal, chiar dacă „ordonanța” nu era menționată expres în dispozitivul acestui articol.

Instanța supremă a subscris poziției instanțelor ierarhic inferioare că judecătorul a admis scăpări evidente. Printre acestea se numără emiterea ordonanței în baza copiilor necertificate, netraducerea documentelor prezentate în limbi pe care judecătorul nu le cunoaște, punerea pe rol a cauzei fără a fi plătită taxa de stat, eliberarea ordonanței în favoarea unei companii care, conform documentelor disponibile la ziua emiterii ordonanței, nici nu avea dreptul să solicite încasarea sumei, neverificarea faptului dacă cambia în temeiul căreia se solicita încasarea sumei de 200 000 000 de dolari SUA se baza pe o creanță reală etc. Aceste aspecte ar fi trebuit să ducă la respingerea cererii de eliberare a ordonanței. Completul a constatat existența unui plan complex de obținere frauduloasă a ordonanței emise de judecător, iar judecătorul a avut un rol-cheie în realizarea acestui plan.

Curtea Supremă de Justiție a constatat o carență de procedură la adoptarea deciziei Curții de Apel Chișinău, a casat decizia, a rejudecat cauza și a pronunțat o nouă hotărâre, prin care s-a stabilit vinovăția judecătorului în comiterea infracțiunii stipulate de art. 307 alin. (1) Cod penal. Deoarece au trecut mai mult de 5 ani de la comiterea faptei, Curtea Supremă nu a putut decât să constate expirarea termenului legal de tragere la răspundere penală și să libereze condamnatul de pedeapsa penală.

Pe rolul instanțelor judecătorești se află mai multe cauze similare. Practica judecătorească în aceste cauze nu este uniformă. În unele dintre ele judecătorii au fost achitați, deoarece faptele lor nu întrunesc elementele infracțiunii statuate de art. 307 Cod penal, iar în altele judecătorii au fost găsiți vinovați, însă liberați de pedeapsă din cauza expirării termenului de tragere la răspundere penală.

Decizia Curții Supreme de Justiție este disponibilă aici.