Curtea Supremă de Justiție, examinând o cauză civilă, a statuat în privința unor aspecte importante ce țin de apariția dreptului de a pretinde penalităţi.

La 12 august 2025, instanța supremă s-a pronunțat pe fondul cauzei, a casat decizia curții de apel și hotărârea primei instanțe, fiind emisă o nouă hotărâre prin care acțiunea a fost respinsă.

Instanța de recurs a constatat că acțiunea este nefondată, întrucât, în virtutea art. 949 alin. (3) din Codul civil, în cazul în care a primit executarea, creditorul poate cere plata penalităţii numai dacă şi-a rezervat expres acest drept la primirea executării. De altfel, acceptarea executării tardive de către creditor nu exclude dreptul de a pretinde penalități, însă cu condiţia procedurală impusă de art. 949 alin. (3) ca creditorul să-şi fi rezervat expres dreptul la penalităţi cu ocazia acceptării executării obligaţiei principale, chiar dacă aceasta a fost făcută cu întârziere.

Prin urmare, Curtea Supremă de Justiție a reținut că plata penalităţii de către debitor după decăderea creditorului, conform alin. (3), constituie o îmbogățire nejustificată a creditorului. Astfel, pentru evitarea decăderii, creditorul trebuie să facă rezerva la momentul acceptării executării, fapt ce nu a avut loc la caz. Rezervarea este o manifestare de voinţă a creditorului prin care comunică debitorului faptul că, deşi acceptă executarea obligaţiei cu întârziere, penalitățile rămân a fi datorate şi nu sunt iertate. După natura sa juridică, ea nu este un act juridic civil, ci o acţiune asimilată actelor juridice, supuse recepţiei.

Astfel, potrivit art. 949 alin. (3) din Codul civil, creditorul nu şi-a rezervat expres acest drept la primirea executării tardive, şi, drept urmare, nu poate cere plata penalităţii.

Decizia poate fi accesată aici