„Ziua uşilor deschise” la Curtea Supremă de Justiţie
La iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene, începând cu anul 2003, pe 25 octombrie este sărbătorită Ziua Europeană a Justiţiei Civile.
Cu această ocazie, miercuri, 25 octombrie 2023, Curtea Supremă de Justiţie va organiza „Ziua uşilor deschise”, în sediul din str. Petru Rareș, nr. 18.
Cetăţenii interesaţi de modul de organizare şi funcţionare a instanţei supreme, în special, studenţii şi elevii dornici să cunoască despre activitatea Curţii Supreme de Justiţie sunt invitaţi să participe la acest eveniment.
În scopul asigurării bunei organizări a evenimentului rugăm să ne contactați în prealabil la tel: 0 (22) 22 35 45.
Direcţia monitorizare şi relaţii cu publicul