La data de 18 februarie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a examinat cauza JALBĂ v. România, care pretinde că i-a fost încălcat dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, drept statuat în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Petentul Jalbă este funcţionar public într-o autoritate publică locală şi deţine funcţia de şef al departamentului care gestionează activitatea transportului public din localitate. În presa locală s-a publicat un articol prin care este învinuit că „protejează mafia Maxi-taxi” şi că acesta a favorizat semnarea unui contract de prestaţie a serviciilor de maxi-taxi, unde în calitate de manager general, fiind angajat chiar fiul său, fără a fi prezentate probe.

Reclamantul Jalbă a contestat în instanţele judecătoreşti naţionale cele scrise în articol considerând că prin această acţiune defăimătoare i-a fost afectată onoarea, demnitatea și reputația profesională, a fost supus la dispreț public şi totodată a fost comisă o ingerinţă în respectarea vieții private şi de familie.

În apărarea să, jurnalistul a susținut că articolul său a fost destinat pentru a informa publicul cu privire la situația din transportul public în oraș și nu de a defăima reclamantul.

Examinând cauza Curtea reiterează că libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale societăţii democratice, iar garanţiile oferite presei sunt de o importanţă deosebită. Cu toate acestea, orice declaraţie, chiar şi atunci când constituie o judecată de valoare, trebuie să fie susţinută de un substrat factologic suficient, în caz contrar aceasta va avea o natură excesivă. La fel şi în cazul în care în articolul de presă este vizat numele unui politician sau al unei alte persoane publice, jurnalistul nu poate să aducă acuzaţii fără a avea o bază factologică verificată şi demonstrată din punct de vedere al conţinutului.

De asemenea, Curtea europeană notează, că deşi scopul dispoziţiilor articolului 8 este de a proteja individul împotriva ingerinţelor arbitrare ale autorităţilor publice, asta nu înseamnă că doar statul este obligat să se abţină de la astfel de ingerinţe.

Instanţele naţionale urmau să examineze dacă au fost respectate principiile enunțate în articolele 8 și 10 din Convenție și dacă a existat un echilibru corect între dreptul reclamantului la respectarea vieţii private şi de familie în conformitate cu articolul 8 și dreptul jurnalistului la libertatea de exprimare garantate prin articolul 10 ale Convenţiei.

Curtea consideră, că acuzațiile aduse reclamantului privind presupusele acțiuni corupte și ilegale au fost de natură gravă ca să-i afecteze exercitarea atribuțiilor sale și să-i prejudicieze reputaţia, iar faptul că jurnalistul nu a demonstrat aceste acuzaţii, reprezintă în sine „o neglijență jurnalistică”.

Astfel Curtea a decis că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție „dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”.

Rezumatul şi Hotărârea CEDO Jalbă v. România vezi aici.

 

 

Secţiunea III

 

Caz JALBĂ v. ROMANIA

 

(Nr. Cererii 43912/10)

 

Strasbourg 18 februarie 2014

 

Subiectul cererii:

 

Cazul se referă la plângerea depusă de către cetăţeanul român Emilian Laurenţiu Jalbă, la 20 iulie 2010. Reclamantul Jalbă susţine că i-au fost încălcate drepturile şi imaginea sa a fost denigrată în presa locală. Jalbă contestă decizia instanţei naţionale, bazându-se pe faptul că i-au fost încălcate drepturile, mai exact, articolul 8 din Convenţie (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie).

 

Starea de fapt

 

Reclamantul Jalbă Emilian Laurenţiu este născut în 1978. Solicitantul este funcționar public și lucrează pentru primărie Galați, ca șef al departamentului tehnic. La 11 aprilie 2008, în presa locală se publică un articol semnat de jurnalistul IG cu titlul "Doi șmecher de la Primărie protejează mafia Maxi-taxi din Galați". Drept elemente fotografice în articol, solicitantul a fost prezentat cu următorul comentariu cu caractere aldine: "La Jalbă, fraierii vin degeaba cu jalba-n Proţap”.

 

Totodată, jurnalistul aduce acuzaţii grave la adresa solicitantului Jalbă, acuzându-l că în perioada activităţii sale la primăria din Galaţi, acesta a favorizat semnarea unui contract de prestaţie a serviciilor de maxi-taxi, unde angajat în calitate de manager general, fiind chiar fiul său Laurenţiu Jalbă. De asemenea, jurnalistul consideră acestea fiind „faptele confirmatorii”.

 

Reclamantul Jalbă a contestat cele scrise în articol considerând astfel că este o acţiune defăimătoare și astfel fiind supus la dispreț public, distrugând astfel onoarea, demnitatea și reputația profesională și totodată aceasta reprezintă o interferenţă la dreptul la viața de familie.

 

Reclamantul a introdus o acțiune generală drept prejudiciu în valoare de 10.000 lei (RON) împotriva jurnalistului IG (aproximativ 2.800 de euro ( EUR) ) cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral.

 

Reclamantul a prezentat probe dovedind că nici el, nici membrii familiei sale în proprietatea sa nu deţin averi sau afaceri cu maxi - taxi şi că în adresa sa nu există acțiuni disciplinare sau penale inițiată împotriva lui pentru presupuse acte de corupție, sau de gestionare frauduloasă în timpul activităţii sale la primăria din Galaţi.

 

În apărarea să, în faţa instanţelor judecătoreşti, jurnalistul IG a susținut că articolul său au fost destinate pentru a informa publicul cu privire la situația de transport public în oraș și nu de a defăima reclamantul. În plus, jurnalistul a declarat că reclamantul Jalbă a omis opţiunea de a cere ziarului să publice o replică (drept la replica).

 

La 18 februarie 2009, Judecătoria Galați a admis cererea reclamantului drept întemeiată, jurnalistul fiind obligat să plătească reclamantului despăgubiri pentru prejudiciul moral. Instanţa a declarat că jurnalistul a avut dreptul să aducă astfel de acuzaţii în adresa reclamantului chiar dacă acestea ar fi fost existat, deoarece nu s-a luat în calcul prezumţia nevinovăției până instanța de judecată sau organele abilitate nu s-au pronunţat definitiv . Jurnalistul a depus un recurs in limitele legii împotriva deciziei judecătoreşti.

 

La 21 ianuarie 2010, Tribunalul Galați, reunită într-o instanță judecătorească definitivă, a admis recursul ziaristului şi a casat hotărârea din 18 februarie 2009, respingând acțiunea reclamantului. Instanţa a considerat că articolul în cauză reprezintă o problemă de interes public, în special, gestionarea de către un funcționar public din fonduri publice referitoare la transportul. Instanţa a argumentat decizia sa şi prin faptul că dreptul persoanei defăimate la respectarea reputației sale, ar putea fi foarte rar permisă să prevaleze asupra interesului public, în special în cazurile în care astfel de interes public a fost foarte important.

 

La o dată nespecificată, reclamantul a formulat o acțiune penală împotriva ziaristului pentru calomnie, împreună cu o acţiune civilă, iar la 25 martie 2009 procuratura Oficiului Galați a respins plângerea penală a reclamantului împotriva jurnalistului, pe motiv că dispozițiile Codului penal din România cu privire la calomnie au fost abrogate. Reclamantul nu a făcut recurs împotriva deciziei în fața instanțelor naționale.

 

Reclamantul a depus o cerere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, bazându-se pe articolul 10 (Dreptul al viața) şi articolul 8 (Dreptul la respectarea vieţii private şi familiale). Cutea a considerat cererea reclamantului Jalbă drept admisibilă.

 

Poziţia guvernului român, ca reprezentant legal.

 

Guvernul a recunoscut că hotărârea din 21 ianuarie 2010 ar putea fi considerată drept o ingerință în dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private. Cu toate acestea, statul a creat un cadru legal și procedural adecvat de protecție a dreptului reclamantului la respectarea reputației sale și a rămas să se stabilească dacă instanțele judecătorești au ajuns la un echilibru corect între interesele private ale reclamantului și cele ale publicului larg. Totodată, guvernul a declarat că respingerea acțiunii reclamantului de către instanța de judecată finală a urmărit un scop legitim, deoarece aceasta a protejat un interes general, chiar și anume a publicului de a fi informat cu privire la gestionarea fondurilor publice. În plus, instanțele judecătorești naționale au efectuat un exercițiu de echilibrare a intereselor opuse și au ajuns la concluzia că protejarea libertății de exprimare s unui jurnalist a fost mai important. Guvernul a susținut că în timp ce jurnalistul a furnizat dovezi în sprijinul articolul său în fața instanțelor judecătorești naționale, reclamantul nu a dovedit nici o legătură directă între articol și orice daune pe care acesta le-ar fi suferit în urma publicării.

 

Decizia Curţii

 

• Curtea reiterează că, deși obiectul articolului 8 este de a proteja individul împotriva interferențelor arbitrare ale autorităților publice, asta înseamnă că nu doar statul este obligat să se abțină de la astfel de interferențe. În plus față de acest angajament în primul rând negativ, nu poate fi admis faptul că există obligații pozitive ce permit nerespectarea efectivă a vieții private și de familie.
• Curtea reiterează, de asemenea, că libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și că garanțiile oferite presei este de o importanță deosebită. Deși nu trebuie să depășească anumite limite, în special în ceea ce privește reputația și drepturile altora, datoria sa este totuși de a menţine - într-un mod compatibil cu obligațiile și responsabilitățile sale - informații și idei cu privire la toate aspectele de interes public (a se vedea, printre altele , Observe și Guardian c. Regatului Unit , 26 noiembrie 1991 , § 59 , seria A nr 216 ; și Flux c. Moldovei ( nr. 6 ) , nr 22824 / 04 , § 24, 29 iulie 2008). În acest sens, este clar din jurisprudența Curții că dreptul la libertatea de exprimare este aplicabil nu numai la informații sau idei care sunt primite sau considerate ca inofensive dar, de asemenea, în adresa celor care ofensează, șochează sau deranjează statul sau orice sector al populației. Acestea sunt cerințele pluralismului, toleranței și spiritului deschis, fără de care nu există "societate democratică”.
• Curtea reiterează că alegerea mijloacelor calculate pentru a asigura conformitatea articolul 8, în sfera relaţiilor individuale între ele este, în principiu, o chestiune care ține de marja de apreciere a statelor contractante. În acest sens, există diferite modalități de a asigura "respectarea vieții private"[1], iar natura obligației statului va depinde de aspectul particular al vieții private.
• Cu toate acestea, chiar și atunci când o declarație constituie o judecată de valoare, trebuie să reprezinte un substrat factologic suficient ca să-l sprijine, în caz contrar acesta va avea o natură excesivă (a se vedea Timpul Info-Magazin și Anghel. Moldova, nr. 42864/05, § 37, 27 noiembrie 2007).
• Curtea notează de la început că, în speță, Guvernul a recunoscut că hotărârea din 21 ianuarie 2010 ar putea fi considerată drept o ingerință în dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private. În plus, se constată că instanțele judecătorești naționale care s-au ocupat de caz nu au examinat circumstanțele în care au fost făcute declarațiile jurnalistului și dacă acestea ar putea fi justificate. Prin urmare, instanţa trebuia să examineze dacă instanțele standarde au acţionat în conformitate cu principiile enunțate la articolele 8 și 10 din Convenție și dacă a existat un echilibru corect între drepturile reclamantului în conformitate cu articolul 8 și dreptul jurnalistului IG la libertatea de exprimare garantat aplicate prin articolul 10.
• Curtea constată că, în conformitate cu hotărârea primei instanțe din 18 februarie 2009, trimiterile la articol pot fi interpretat numai în ​​sensul că reclamantul a deținut propria afacere privată, situație incompatibilă cu statutul său de funcționar public. Instanța a reținut în continuare că în cazul în care se adevereşte cele scrise, reclamantul Jalbă poate fi declarat vinovat însă s-a ajuns la concluzia că nu a existat nici o dovadă care să susțină afirmațiile și că, în consecință, articolul reprezintă un conţinut defăimător. În cele din urmă, jurnalistul a trebuit să plătească reclamantului despăgubiri pentru prejudiciul moral. Deși cazul a fost ulterior reexaminat de către instanța de judecată finală, decizia acestei instanţe nu a făcut referire la nici o concluzie cu privire la faptul dacă articolul ar trebui să fie citit ca fiind o implicare în viaţa privată. Curtea consideră că instanțele naționale sunt, în principiu cele corespunzătoare, decât o instanțele internaționale pentru a evalua intenția din spatele frazelor contestate în articol și, în special, de a judeca modul în care publicul larg va interpreta, și cum vor reacționa la astfel de fraze. Cu toate acestea, se consideră că hotărârea finală a instanței nu a reușit să abordeze această problemă. Curtea este convinsă de faptul că autorul articolului intenționat a implicat persoana Jalbă, considerându-l incompatibil cu activităţile sale de afaceri si statutul de funcţionar public. Prin urmare întrebarea este dacă aceste afirmații intră în domeniul criticilor acceptabile sau comentarii ce denotă o notă de corectitudine jurnalistică.
• De asemenea, Curtea constată că niciuna dintre părți nu a contestat faptul că reclamantul - în calitatea sa de înalt funcționar civil, a fost o figură publică locală. Prin urmare, părerea că este că limitele de "criticii acceptabile"[2], a activităților jurnalistului IG au fost mai larg discutate şi exagerate (a se vedea Timciuc v. România, (dec.), nr. 28999/03, § 150, 12 octombrie 2010).
• Revenind la motivele invocate de către instanțele judecătorești naționale pentru respingerea acțiunii și pretențiilor împotriva IG, Curtea observă că instanța finală de exemplu a clasificat declarațiile drept relevante ca judecăți de valoare și a concluzionat că acţiunea înaintată de către reclamant trebuie respinsă.
• În final, instanța nu a oferit motive convingătoare cu privire la concluziile sale cu privire la natura situațiilor în cauză. În aceste condiții, fără a aduce atingere marjei de apreciere acordată de instanțele naționale în ceea ce privește clasificarea unei declarații ca un fapt sau ca o judecată de valoare, Curtea concluzionează că acuzațiile de implicare a reclamantului în activități incompatibile cu statutul său constituit declarații clare, lucru demonstrat contrar de către reclamantul Jalbă.
• Curtea consideră că acuzațiile privind presupusele acțiuni de corupţie și ilegalităţile pe care le-ar fi comis reclamantul, au fost de natură gravă, de natură să-i afecteze exercitarea atribuțiilor sale și deteriorarea reputaţiei. Curtea reiterează faptul că fie în articol se pomeneşte numele unui politician sau al unei alte persoane publice, nu-i permite jurnalistului să aducă acuzaţii fără a avea o bază factologică verificată şi demonstrată din punct de vedere al conţinutului. De asemenea, Curtea punctează faptul că prima instanță de judecată a emis o decizie prin care se constată că nu există dovezi factologice şi întemeiate pentru a justifica cele scrise în articol. Totodată, instanţa finală a decis contrar fără a se audia martori sau părţi terţe care ar confirma veridicitatea celor scris contra dovezilor aduse de către reclamantul Jalbă.
• În cele ce urmează, Curtea subliniază faptul că prin faptul că s-a scris precum că reclamantul Jalbă ar fi fost implicat în activităţi incompatibile cu statutul sau de funcţionar public, nu au fost demonstrate a fi adevărate, reprezintă în sine o neglijenţă jurnalistică şi o exagerare. Totodată, nu a existat nici o dovadă că jurnalistul i-ar fi propus reclamantului Jalbă posibilitatea de a publica un articol drept replică la cele scrise.
• În lumina celor de mai sus și ținând seama de natura acuzațiilor, în cazul de față, Curtea constată că motivele invocate de instanța pentru a proteja dreptul IG la libertatea de exprimare au fost insuficiente pentru a justifica articolul semnat de IG.
• Astfel Curtea decide că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție.

 

Costuri şi Cheltuieli

 

Reclamantul a cerut 10,000 euro, drept despăgubiri morale. Drept urmare, Curtea obligă statul român să achite pagube morale în valoare de 4.500 de euro, reclamantului Jalbă.

 

Reclamantul a pretins, de asemenea, 3.900 RON (aproximativ EUR 880) pentru costuri și cheltuieli suportate în fața Curții . El a prezentat două facturi de 3.000 de lei ( aproximativ 680 de euro ) și de 250 RON ( aproximativ 60 de euro ) cheltuieli suportate pentru asistenţa juridică a unui avocat. Potrivit jurisprudenței Curții, reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care demonstrează că acestea au fost realmente necesare.

 

În cazul de față, Curtea consideră că este rezonabil să se acorde suma de 740 de euro pentru costuri și cheltuieli .

 

Textul în original îl puteţi accesa aici: http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/Pages/search.aspx#{"languageisocode":["ENG"],"documentcollectionid2":["JUDGMENTS","DECISIONS"],"itemid":["001-140927"]}

 

---