Eveniment de lansare a studiului „De la hotărâri judecătorești la justiție - cum să avem o mai bună motivare a actelor judecătorești în Republica Moldova”
La 27 septembrie 2021, Preşedintele interimar al Curţii Supreme de Justiţie Tamara Chişca-Doneva a participat la evenimentul de lansare a studiului „De la hotărâri judecătorești la justiție - cum să avem o mai bună motivare a actelor judecătorești în Republica Moldova”, organizat de către Centrul de Resurse Juridice din Moldova în parteneriat cu Fundația Konrad-Adenauer-Stiftung, Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est.
În cadrul evenimentului, Președintele interimar al Curții Supreme de Justiție a apreciat efortul autorilor studiului analitic prezentat. La fel, s-a specificat faptul că calitatea motivării hotârârii judecătorești, trebuie apreciată ținându-se cont de volumul excesiv de dosare per judecător, termenele restrânse de examinare și, în mod sigur, numărul insuficient de personal, care asistă judecătorul în prima instanță și instanța de apel.
De asemenea, s-a subliniat că, în pofida criticilor, în ultimii ani calitatea actului judecătoresc s-a îmbunătățit considerabil. În acest sens, judecătorii vor depune în continuare maximă diligență, deoarece redactarea unui act judecătoresc bine motivat este cel mai eficient mod de comunicare al judecătorului cu părțile unui proces.
La eveniment au participat judecători, reprezentanţi ai Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Național al Justiției, Centrului de Resurse Juridice din Moldova, precum și experţi din România și Germania.
Studiul „De la hotărâri judecătorești la justiție - cum să avem o mai bună motivare a actelor judecătorești în Republica Moldova” a identificat anumite deficiențe juridice și de ordin practic care afectează calitatea motivării hotărârilor judecătorești în Republica Moldova. Scopul final al cercetării fiind cel de a elabora un plan de acțiuni concret care, odată implementat, pe termen lung, va îmbunătăți calitatea actelor judecătorești.
