A intrat în vigoare Protocolul nr. 16 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
Pe 1 august 2018, a intrat în vigoare Protocolul nr. 16 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pentru cele zece state semnatare care l-au ratificat: Albania, Armenia, Estonia, Finlanda, Franța, Georgia, Lituania, San Marino, Slovenia și Ucraina.
Protocolul nr. 16 extinde jurisdicţia Curţii europene a Drepturilor Omului şi prevede posibilitatea adresării către Curtea europeană, de către instanţele supreme din Înaltele Părţi Contractante, în vederea emiterii unui aviz consultativ privind chestiunile de principiu referitoare la interpretarea sau aplicarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Convenţie sau de protocoalele la aceasta. Cererile de avize consultative vor fi făcute în contextul cauzelor pendinte aflate în instanța respectivă. Curtea va avea libertatea de a accepta o cerere sau nu.
Președintele Curții Europene a Drepturilor Omului, Guido Raimondi, a declarat că „Intrarea în vigoare a Protocolului nr. 16 va consolida dialogul dintre Curtea Europeană a Drepturilor Omului și instanţele supreme din Înaltele Părţi Contractante. Acesta este un pas fundamental în istoria Convenției europene a Drepturilor omului și o dezvoltare majoră în domeniul protecției drepturilor omului în Europa. De asemenea, reprezintă noi provocări pentru Curtea noastră".
Alte zece țări au semnat Protocolul, dar încă nu l-au ratificat: Andorra, Bosnia și Herțegovina, Grecia, Italia, Republica Moldova, Țările de Jos, Norvegia, România, Slovacia și Turcia.
Sursa: https://www.echr.coe.int/Pages/home.aspx?p=home&c=
Direcţia drepturile omului şi cooperare externă
