Mocanu şi alţii v. Republica Moldova– nr. 8141/07 

Hotărârea din 26.6.2018 [Secţia a II-a]

 

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

Protecţia proprietăţii

 

Nerespectarea procedurii legale cu privire la expropriere – încălcare

 

Pe 26 ianuarie 2007, reclamanţii Victor Mocanu, Pavel Răducanu și Semion Mititelu au sesizat Curtea, invocând încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 şi articolului 13 din Convenție, dată fiind nerespectarea procedurii legale cu privire la expropriere, lipsirea lor de o despăgubire promptă şi echitabilă, dar şi lipsa unui remediu intern efectiv pentru a se plânge de încălcările enunţate.

Reclamanţii Victor Mocanu, Pavel Răducanu și Semion Mititelu născuţi în 1951, 1935 şi respectiv 1961 locuiau la momentul desfăşurării evenimentelor în oraşul Sîngera.

Pe 1 noiembrie 2008, reclamantul Victor Mocanu şi pe 8 decembrie 2013, reclamantul Pavel Răducanu au decedat, astfel că fiul primului reclamant, domnul Valentin Mocanu şi respectiv fiica celui de-al doilea reclamant, doamna Vera Braghiș, și-au exprimat dorința de a continua procedura în faţa Curţii.

 

În fapt: 

A. Faptele cauzei

Prin hotărârea Guvernului Republicii Moldova din 9 noiembrie 2004 s-a decis reluarea lucrărilor de construcție a liniei de cale ferată care trebuia să traverseze oraşul Sîngera, în scopul raționalizării traficului feroviar, precum și creșterii fluxului de mărfuri aflate în tranzit.

Pe 21 decembrie 2004, Consiliul local al orașului Sîngera a aprobat lista persoanelor ale căror terenuri agricole urmau să fie transmise în proprietatea statului în scopul construirii căii ferate respective. Potrivit acestei liste, primul reclamant urma să fie expropriat de 0,41 hectare de teren agricol, al doilea de 1,53 hectare, iar al treilea de 1,12 hectare. Compensarea a fost, de asemenea, stabilită pentru fiecare dintre proprietari.

Printr-o hotărâre din 21 decembrie 2004, Guvernul a atribuit în folosinţă terenurile menționate ÎS „Calea ferată din Moldova" („CFM"). Construcția tronsonului de cale ferată a început în ianuarie 2005.

Printr-o scrisoare din 15 august 2005, directorul general al Agenției Relații Funciare și Cadastru a informat Primul-ministru că unii proprietari au refuzat despăgubirea propusă, sugerându-i două căi pentru soluţionarea acestui litigiu: să accepte pretențiile proprietarilor și să le aloce alte terenuri, ori să aplice procedura de expropriere prevăzută de legislaţie.

 

B. Procedurile inițiate de reclamanţi

1.Acțiunea cu privire la revendicarea terenurilor introdusă de reclamanți

Între timp, pe 19 mai 2005 reclamanții au depus o acţiune în judecată cu privire la revendicarea terenurilor, invocând că statul a ocupat ilegal proprietatea lor, denunțând, în special, lipsa unei compensații prealabile și echitabile. De asemenea, reclamanţii au solicitat încasarea prejudiciului moral.

Prin hotărârea Judecătoriei Botanica din 19 decembrie 2006 acțiunea reclamanţilor a fost respinsă ca fiind nefondată. Reclamanții au contestat hotărârea, însă pe 22 februarie 2007 soluţia a fost menţinută de către Curtea de Apel Chişinău şi ulterior, la data de 1 august 2007, de către Curtea Supremă de Justiţie. Instanţa şi-a motivat soluţia, că ocuparea terenurilor în litigiu, de către stat, avea un scop de utilitate publică, că autoritățile erau disponibile să ofere o compensație echitabilă și că restituirea parcelelor nu mai era posibilă dat fiind că tronsonul de cale ferată fusese deja construit.

2. Procedura în contencios administrativ inițiată de primul reclamant

Pe 10 februarie 2006, primul reclamant a depus în instanța de contencios administrativ o acțiune, solicitând anularea Hotărârii Guvernului din 21 ianuarie 2004, ca fiind ilegală.

Pe 17 aprilie 2006, Curtea Supremă de Justiţie a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată. Instanţa a conchis că nu sunt motive de anulare a hotărârii și, de asemenea, a constatat că terenurile aflate în litigiu au fost ocupate pentru o cauză de utilitate publică. La contestaţia primului reclamant, un alt complet de judecată a Curții Supreme de Justiție a confirmat, la 30 noiembrie 2006, decizia instanței inferioare.

3. Acțiunea cu privire la încasarea prejudiciului inițiată de cel de-al treilea reclamant

Pe 16 ianuarie 2008, al treilea reclamant a depus o acțiune în judecată cu privire la încasarea prejudiciului material suferit ca urmare a ocupării terenului său, solicitând încasarea venitul ratat pentru perioada anilor 2005-2007. Printr-o hotărâre definitivă din 18 decembrie 2013, Curtea Supremă de Justiție a menţinut soluţia dată de instanțele inferioare, care au acordat reclamantului suma de 20.627,37 MDL (1.160 EUR) cu titlu de venit ratat calculat pentru anul 2005.

C. Alocarea de noi terenuri primilor doi reclamanţi

Pe 26 decembrie 2007, Agenția Relații Funciare și Cadastru a încheiat acorduri de schimb de teren cu primii doi reclamanţi, prin care statul le-a transmis parcele cu o suprafață echivalentă cu cea a terenului pe care au pierdut-o. De asemenea, statul a compensat diferența de preț între terenurile tranzacționate, primul reclamant primind 11.155 MDL (685 EUR la cursul de schimb în vigoare la data indicată mai sus), iar cel de-al doilea reclamant 42.665 MDL (2.619 EUR).

În drept: 

(i) Cu privire la încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie:

Curtea a reamintit că acest articol cere, mai presus de toate, ca ingerinţa autorității publice în exercitarea dreptului de proprietate să fie legală.

În această cauză, Curtea a observat că reclamanții au pierdut controlul asupra terenurilor lor din momentul în care statul le-a ocupat și apoi le-a schimbat destinaţia. Curtea nu a acceptat argumentele Guvernului potrivit căruia ocuparea terenurilor în litigiu a fost efectuată în condițiile prevăzute de lege. Curtea a constatat că în această cauză nu au fost respectate etapele prevăzute de lege pentru procedura de expropriere. În special, nu a existat o declarație de utilitate publică care să inițieze procedura de expropriere în modul prevăzut de lege. Curtea a reţinut că autoritățile au recunoscut că exproprierea, în acest caz, nu a avut loc în conformitate cu Legea cu privire la expropriere.

Totodată, Curtea a observat că, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, nu putea exista o expropriere fără o compensare justă și prealabilă și că, în caz de dezacord cu condițiile de expropriere – așa cum este în cauza dată– transferul dreptului de proprietate nu putea fi efectuat decât în ​​temeiul unei hotărâri judecătorești, care a devenit res judicata. Cu toate acestea, s-a constatat că, în speță, statul a însușit terenurile reclamanților fără să le plătească, prealabil, despăgubiri în această privință și fără a recurge la un proces de judecată.

De asemenea, Curtea a notat că instanțele din Republica Moldova au aprobat practica exproprierii, de facto, considerând că reclamanții au fost privați de proprietatea lor în scopuri de utilitate publică.

În cele din urmă, Curtea a observat că, referitor la primii doi reclamanți, actul formal de transfer de proprietate a fost întocmit după 3 ani, timp în care statul a ocupat terenul în cauză. Referitor la al treilea reclamant, Curtea a constatat că transferul de proprietate încă nu a fost înregistrat și că, până în prezent, acesta nu a primit nicio compensație în schimb, sau un alt teren. Prin urmare, Curtea a considerat că situația reclamanților nu poate fi considerată „previzibilă" și că ar respecta cerința de „securitate juridică". Mai mult, Curtea a considerat că situația în cauză a permis autorităţilor să profite de ocuparea ilegală a terenurilor în detrimentul reclamanților.

Având în vedere cele expuse, Curtea a concluzionat că ingerința nu a fost compatibilă cu principiul legalității și, astfel, a încălcat dreptul reclamanților la respectarea proprietăţii lor.

Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea dreptului reclamanților la respectarea proprietății lor, prevăzut de Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

 

(ii) Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 13 în coroborare cu articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție:

Având în vedere constatarea unei încălcări în baza articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Curtea a considerat că nu este necesar să se pronunțe separat asupra plângerii în baza articolului 13.

 

(iii) Cu privire la articolul 41 din Convenție:

Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea a considerat că va examina chestiunea privind acordarea satisfacției echitabile şi a problemei existenței, dar și a cuantumului prejudiciului suportat de reclamanți ca urmare a exproprierii terenurilor lor, printr-o hotărâre separată. Prin urmare, Curtea a decis să rezerve și să stabilească procedura ulterioară, luând în considerare posibilitatea unui acord între Guvern și partea solicitantă.

 

Concluzie: încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (unanimitate).

  

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Mocanu şi alţii v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. El constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.

 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă