Dornean v. Republica Moldova – nr. 27810/07 

Hotărârea din 29.5.2018 [Secţia a II-a]

 

Articolul 3

Interzicerea torturii

 

Anchetă inefectivă – durata excesivă (4 ani şi 6 luni) în cadrul unei investigaţii relativ simple – încălcare

 

Pe 22 iunie 2007, reclamantul Leonid Dornean a sesizat Curtea, invocând încălcarea articolului 3 din Convenție, dată fiind investigația inefectivă cu privire la afirmația sa despre maltratarea din partea fostei soții și a copiilor. Domnul Leonid Dornean este născut în 1951 şi locuieşte în Trinca.

 

În fapt:

După divorţ, reclamantul a continuat să locuiască în anexa casei unde locuia fosta soţie şi copiii lor, dintre care unii erau majori. Reclamantul avea relații ostile cu dânşii și cu rudele fostei soţii.

Pe 30 mai 2005, reclamantul a sesizat Procuratura Generală, enumerând plângerile pe care le-a depus anterior la diferite autorități (inclusiv la poliție), precum că a fost maltratat de fosta sa soție și copii, că aceştia i-au distrus proprietatea și despre omisiunea poliției de a reacționa în vreun fel. Prin răspunsul din 21 iunie 2005, reclamantul a fost informat că decizia procurorului de a nu iniția o anchetă penală a fost anulată; cauza fiind transmisă spre reexaminare procuraturii.

Pe 31 martie 2006, reclamantul a fost examinat de către un medic legist, care a constatat o excoriaţie pe mâna dreaptă. Reclamantul a explicat că a fost lovit de fiul său.

Pe 15 mai 2006, reclamantul a fost examinat de către un medic legist, care a constatat că trei dintre dinții lui erau slăbiţi şi că avea o contuzie la un deget de la mâna dreaptă. Reclamantul a explicat că, din nou, a fost lovit de fiul său. Pe 26 iunie 2006, Procuratura Edineț l-a informat pe reclamant despre decizia de a nu iniția o anchetă penală privind presupusa agresiune din partea fiului său (D.V.).

Pe 31 august 2006, reclamantul a depus o altă plângere la Procuratura Edineț, afirmând că a fost agresat, din nou, de copii și de fosta soție; fiind amenințat cu moartea și cu distrugerea proprietăţii, dacă nu va părăsi casa. El a depus o nouă plângere pe 19 septembrie 2006, dar a fost ulterior informat despre decizia de a nu fi inițiată o anchetă penală.

Prin scrisoarea din 12 decembrie 2006, Şeful Inspectoratului de Poliţie Edineț l-a informat pe fratele reclamantului că, la o dată nespecificată „a avut loc o discuție preventivă" cu fosta soție a reclamantului și că aceasta a fost „oficial avertizată să-și schimbe comportamentul" față de reclamant și fratele său.

Pe 27 decembrie 2006, reclamantul a pretins că a fost atacat de către fosta soție și copii la domiciliul acestora, care i-au fracturat cotul stâng. Reclamantul a afirmat că solicitase intervenţia poliției imediat după incident, dar i s-a spus că autoritatea nu se ocupă de astfel de chestiuni.

Potrivit unui raport medical din 29 decembrie 2006, reclamantul a suferit o fractură a osului radial de la cotul stâng. Leziunea era de o gravitate medie care necesita mai mult de 21 de zile de tratament.

Pe 5 ianuarie 2007, reclamantul a depus o plângere la poliție privind maltratarea sa de către fosta soție și trei dintre copiii săi, inclusiv de către D.V. Pe 12 ianuarie 2007 a fost informat despre refuzul de a fi iniţiată o anchetă penală. Pe 29 ianuarie 2007, judecătorul de instrucție al Judecătoriei Edineț a respins plângerea reclamantului, constatând că faptele săvârşite au fost investigate de către Inspectoratul de Poliţie din Edineţ. Pe 2 februarie 2007, un procuror a inițiat o anchetă penală privind presupusa maltratare a reclamantului de către fosta soție și copii (inclusiv D.V.). Pe 1 martie 2007, acesta a fost oficial recunoscut ca victimă a presupusei infracţiuni.

Pe 6 martie 2007, procurorul a solicitat întocmirea unui nou raport medical pentru a evalua severitatea și originea leziunilor reclamantului. În aceeași zi a fost întocmit un nou raport medical care a confirmat concluziile raportului precedent.

Pe 23 martie 2007, procurorul a interogat un martor care a declarat că pe 12 ianuarie 2007 lucrase împreună cu reclamantul la tăierea lemnelor la casa preotului din localitate şi că nu văzuse nicio rană sau semn de durere la mâna lui. O declarație similară a fost dată pe 3 martie 2007 de către un alt participant la tăierea lemnului.

Au urmat şi alte interogări a martorilor, au fost dispuse întocmirea mai multor rapoarte medicale.

Pe 19 martie 2008, procurorul a încetat ancheta penală, constatând că reclamantul deseori provoca certuri cu fosta soție și copiii săi, și că ultimii au negat că i-au cauzat leziuni (au fost audiaţi ca martori pe 19 ianuarie și 8 februarie 2007 și pe 15 martie 2008.)

Pe 10 aprilie 2008, procurorul superior a anulat ordonanţa din 19 martie 2008 ca fiind prematură și luată fără a se stabili originea leziunilor reclamantului.

Au urmat mai multe ordonanţe de încetare a urmăririi penale (din 17 mai 2008, din 21 noiembrie 2008), care ulterior erau anulate de către judecătorul de instrucţie sau procurorul superior (la 23 iunie 2008, respectiv la 3 decembrie 2008).

Pe 30 iunie 2010, procurorul a încetat urmărirea penală, invocând aceleași motive, ca și anterior, suplimentar menţionând că rapoartele medicale nu exclud posibilitatea ca prejudiciul să fi fost provocat de către reclamant. Pe 17 decembrie 2010 procurorul superior a confirmat decizia.

Pe 25 iulie 2011, judecătorul de instrucție al Judecătoriei Bălți a menţinut în vigoare ordonanţele din 30 iunie și 17 decembrie 2010. Judecătorul de instrucție a constatat că ofiţerul de urmărire penală a întreprins toate măsurile posibile de investigare a cauzei și că martorii nu au confirmat versiunea reclamantului, dar l-au contrazis, afirmând că pe 12 ianuarie 2007 aflându-se la tăiat lemne cu reclamantul nu au observat nicio rană la cotul acestuia.

Reclamantul a prezentat rapoarte medicale (din 15 august 2007, din 21 august 2007, din 13 septembrie și din 12 noiembrie 2007) care concluzionau existenţa a diverse excoriații și vânătăi. De fiecare dată reclamantul explica că era bătut de fosta soție și de copiii săi.

 

În drept:

Curtea a reiterat că potrivit jurisprudenței sale maltratarea trebuie să atingă un nivel minim de severitate pentru a se încadra în domeniul de aplicare al articolului 3. Evaluarea acestui nivel minim depinde de circumstanțele cauzei, cum ar fi durata, urmările fizice și psihice și, în unele cazuri, sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei.

De asemenea, Curtea a reiterat că articolul 1 din Convenție, coroborat cu articolul 3, impune Statelor obligații pozitive pentru a se asigura că persoanele aflate sub jurisdicția lor sunt protejate împotriva oricărei forme de maltratare, interzisă în baza articolului 3, inclusiv dacă este cauzat de către persoane fizice.

Mai mult ca atât, articolul 3 cere ca autoritățile să efectueze o investigație efectivă a presupusei maltratări, chiar dacă un astfel de tratament a fost cauzat de persoane fizice.

Curtea a constat că, în pofida argumentelor Guvernului și a declaraţiilor martorilor prezentate de ofiţerul de urmărire penală, reclamantul a furnizat în repetate rânduri dovezi medicale în susţinerea afirmației sale că suferise o fractură de os pe 27 decembrie 2006, pe care un medic legist a caracterizat-o ca fiind o leziune de gravitate medie care necesită mai mult de 21 de zile de tratament.

Curtea a notat că deşi dovezile medicale privind leziunile cauzate reclamantului au fost disponibile imediat, că reclamantul a depus o plângere în care indicase presupuşii făptași, autoritățile inițial au decis să nu pornească o anchetă penală, ulterior, la aproape o lună după depunerea plângerii, acestea au întreprins măsuri.

Ulterior, ancheta a durat patru ani și jumătate. În acest timp, procurorul a încetat-o cu trei ocazii diferite.

Curtea a notat că motivele invocate în ultima ordonanţă de încetare a urmăririi penale a procurorului și motivele pentru care judecătorul de instrucție a confirmat această decizie erau, în ambele cazuri, similare cu ordonanţele anterioare. Singurul element nou invocat a fost concluzia medicilor legişti care au indicat în raportul din 9 decembrie 2009 că leziunea se afla într-o parte a corpului accesibilă reclamantului, fapt care nu excludea posibilitatea de auto-mutilare.

Curtea a considerat că, deși reclamantul a fost parţial responsabil pentru anumite întârzieri în derularea investigației, prin refuzul său de a prezenta rezultatele radiografiei pentru o examinare repetată, totuşi o durată de patru ani și jumătate pentru a întreprinde măsurile necesare în cadrul unei anchete relativ simple – or, părțile nu au invocat în observațiile sale în fața Curții eventuala complexitate a cauzei - este incompatibilă cu cerința imperioasă a promptitudinii, inerentă noțiunii de anchetă efectivă în conformitate cu articolului 3 din Convenție.

Faptul că, după ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale inițiale, ancheta a fost încetată încă de trei ori înainte de luarea deciziei finale cu privire la această chestiune, ridică întrebări cu privire la eficacitatea acestei investigații.

Astfel, Curtea a concluzionat că investigarea plângerilor reclamantului privind vătămarea corporală a fost îndelungată și ineficientă, prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 3 din Convenție, sub aspect procedural.

 

Curtea i-a acordat reclamantului 5000 EUR cu titlu de prejudiciu moral şi 17529 MDL cu titlu de costuri şi cheltuieli.

 

Concluzie: încălcarea articolului 3 din Convenţie (unanimitate).

 

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Dornean v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. El constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.

 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă