Mereuţa v. Republica Moldova. Articolul 3 din Convenție. Omiterea termenului de punere sub învinuire a bănuitului de către autorităţile statului. Încălcare
Mereuţa v. Republica Moldova – nr. 64401/11
Hotărârea din 15.5.2018 [Secţia a II-a]
Articolul 3
Interzicerea torturii
Omiterea termenului de punere sub învinuire a bănuitului de către autorităţile statului – încălcare
Pe 1 octombrie 2011, reclamantul Mihail Mereuţa, născut în 1977 şi care locuieşte în Opaci, a invocat în fața Curții încălcarea articolului 3 din Convenție, dat fiind că autoritățile nu și-au îndeplinit obligațiile pozitive în temeiul articolului 3 și nu au efectuat o investigație eficientă privind circumstanțele cauzei.
În fapt:
În cererea depusă la Curte, reclamantul, a menționat că, pe 29 iulie 2009 își sărbătorea ziua de naștere cu un grup de prieteni la un lac, când a fost atacat de S. care era în stare de ebrietate și avea asupra sa o armă de vânătoare. S. era supărat pentru o presupusă agresiune a unchiului său din partea reclamantului și a prietenilor lui. În timpul conflictului, S. l-a lovit pe unul dintre prietenii reclamantului cu arma și a tras patru focuri în direcţia autovehiculelor parcate în apropiere. Reclamantul a încercat să-l împiedice pe S. să continue să tragă din armă, dar a fost împușcat de la o distanță de aproximativ cinci metri în gamba piciorului drept. Tentativele repetate ale reclamantului de a-l dezarma pe S. s-au soldat cu primirea a încă două focuri de armă de la o distanță mică în piciorul său deja rănit.
Ca urmare, reclamantul a suferit leziuni grave care au condus la amputarea parţială a piciorului drept.
Pe 31 iulie 2009, au fost intentate proceduri penale împotriva lui S. în baza acuzațiilor de huliganism cu folosirea armei de foc care a provocat vătămarea gravă a sănătății reclamantului.
Între 1 și 10 august 2009 au fost audiaţi 25 de martori și, până la 12 septembrie 2009, majoritatea măsurilor de investigație au fost finalizate.
Pe 12 august 2009 S. a fost recunoscut în calitate de bănuit în procesul penal și la 29 decembrie 2009 i-a fost înaintată învinuirea.
Pe 12 ianuarie 2010, S. a fost audiat în calitate de învinuit. Acesta și-a recunoscut vinovăția, dar a refuzat să facă declarații.
Pe 23 februarie 2010 dosarul penal a fost transferat pentru examinare de la Inspectoratul de Poliție Căușeni la Inspectoratul de Poliție Anenii Noi.
În perioada martie-decembrie 2010, Inspectoratul de Poliție Anenii Noi a efectuat o nouă investigație privind circumstanțele cauzei și a efectuat din nou toate măsurile de investigație.
Pe 14 decembrie 2010 dosarul a fost transmis Procuraturii Anenii Noi cu propunerea de a fi expediată cauza spre examinare în instanţa de judecată.
Pe 20 decembrie 2010 reclamantul şi reprezentantul său au fost informaţi despre finalizarea urmăririi penale.
Pe 30 decembrie 2010, Procuratura a decis să înceteze urmărirea penală împotriva S., din motiv că potrivit articolului 63 alin. (2) din Codul de procedură penală, calitatea de bănuit nu putea fi menținută mai mult de trei luni. Întrucât lui S. i-a fost înaintată învinuirea pe 29 decembrie 2009, adică după 4 luni și 17 zile, prin urmare punerea lui sub învinuire era ilegală.
Pe 18 februarie 2011, la cererea reprezentantului reclamantului, Procurorul General a anulat ordonanţa din 30 decembrie 2010 și a decis reluarea urmăririi penale pe motiv că au fost descoperite noi fapte.
Pe 31 martie 2011, Judecătoria Râşcani a admis contestaţia lui S. împotriva ordonanţei procurorului din 18 februarie 2011 şi a dispus anularea acesteia. Reclamantul și reprezentantul acestuia nu au fost citaţi sau informați despre aceste proceduri.
În drept:
Cu privire la încălcarea articolului 3 din Convenție:
Curtea a reiterat faptul că obligația înaltelor părți contractante, în temeiul articolului 1 din Convenție, de a asigura tuturor celor aflați în jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în Convenție, coroborat cu articolul 3, impun statelor să ia măsuri menite să asigure că persoanele în jurisdicția lor, nu sunt supuse torturii sau tratamentelor sau pedepselor inumane și degradante, inclusiv a unui tratament aplicat de persoane particulare. Obligația pozitivă a statului de a oferi protecție împotriva tratamentelor inumane sau degradante s-a constatat în mai multe cauze (a se vedea A. v. Regatul Unit, 23 septembrie 1998, § 22, Rapoartele hotărârilor și deciziilor 1998-VI; Z și alții v. Regatul Unit [MC], nr. 29392/95, § 73, CEDO 2001-V și MC v. Bulgaria, nr. 39272/98, § 149, CEDO 2003-XII).
Obligația pozitivă prevăzută la articolul 3 cere statelor să stabilească un cadru legal, în special prevederi legale penale eficiente, menite să prevină și să pedepsească săvârșirea infracțiunilor împotriva integrității individului aplicate de către persoane particulare. Acest cadru ar trebui să fie susținut de mecanismele de aplicare a legii, astfel încât, atunci când este conștient de un risc iminent de maltratare a unei persoane identificate sau când maltratarea a avut deja loc, să ofere protecție victimelor și să-i pedepsească pe cei responsabili pentru încălcările acestor prevederi (vezi Mudric v. Republica Moldova, nr. 74839/10, § 47, 16 iulie 2013).
Cu privire la circumstanţele prezentei cauze, Curtea a notat că reclamantul a suferit vătămări deosebit de grave ca urmare a atacului din partea lui S. Deși cazul a fost relativ simplu, și anume, că suspectul principal a fost identificat și că acesta a recunoscut comiterea infracțiunii, urmărirea penală a durat un an și opt luni. Mai mult decât atât, cauza s-a încheiat fără ca făptașul să fie pedepsit, deoarece anchetatorii nu au respectat termenele prevăzute de Codul de procedură penală pentru a-l pune sub învinuire. Curtea nu a acceptat argumentul Guvernului potrivit căruia autoritățile au făcut tot posibilul și că achitarea făptuitorului a avut loc din cauza unei decizii neașteptate a Curții Constituționale, adoptată la aproape un an și trei luni după evenimente.
Prin urmare, Curtea a considerat că ancheta privind relele tratamente aplicate reclamantului nu a fost adecvată sau suficient de efectivă. Astfel a avut loc o încălcare procedurală a articolului 3 din Convenție.
Curtea i-a acordat reclamantului 7,500 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
Concluzie: încălcarea articolului 3 din Convenţie (unanimitate).
© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Mereuţa v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. El constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.
Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă
