Astăzi, 6 septembrie 2017, Președintele Curții Supreme de Justiție, dl Mihai Poalelungi, a avut o întâlnire cu dl Erik Sportel, manager de program la Centrul pentru studii de securitate europeană din Olanda, dl Christopher K. Lamont, profesor de Relații internaționale și organizare internațională în cadrul Universității din Groningen, Olanda, și dl Iurie Pântea, director de program în cadrul Institutului de Politici Publice.

Discuțiile s-au axat pe implementarea unui mecanism care consolidează sectorul justiției din Republica Moldova. Proiectul care urmărește să pună în operă acest mecanism este susținut de Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova.

Oaspeții olandezi au menționat că doresc să împărtășească din cunoștințele și expertiza lor în cadrul unui grup inter-instituțional alcătuit din specialiști în domeniu din Republica Moldova. Opiniile membrilor acestui grup ar fi utilizate ca bază a adoptării mecanismului.

Președintele Mihai Poalelungi s-a arătat deschis pentru colaborare și și-a declarat susținerea în acest sens.