Astăzi, 23 august 2017, la Curtea Supremă de Justiţie a avut loc întrevederea Preşedintelui Mihai Poalelungi cu delegaţia Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID/Moldova).

Din delegaţie au făcut parte dna Karen Hilliard, director USAID/Moldova, dna Beth Brownson, consilier programe, dna Diana Cazacu, specialist în gestionarea proiectelor și dna Cristina Malai, director al Programului pentru Justiţie Transparentă.

În cadrul acestei întrevederi, s-au discutat mai multe subiecte de actualitate în societate, în special anonimizarea hotărârilor judecătoreşti, transparenţa justiţiei, funcţionalitatea Programului integrat de gestionare a dosarelor (PIGD) şi digitizarea arhivelor instanţelor de judecată.

Preşedintele Mihai Poalelungi a menţionat despre reuşitele colaborării anterioare cu Agenţia USAID/Moldova şi a subliniat că digitizarea arhivei instanţei supreme este benefică nu doar pentru instanţele de judecată, dar şi pentru justiţiabili şi mediul academic.

Dna Karen Hilliard a consemnat eforturile depuse de către USAID/Moldova pentru identificarea de surse financiare în vederea realizării unui proiect care va viza digitizarea arhivei altor instanţe de judecată, fapt care va permite asigurarea integrităţii arhivelor instanţelor, va consolida transparenţa în sistemul judecătoresc în Republica Moldova şi le va oferi justiţiabililor un acces mai facil la jurisprudenţă.

Unul dintre obiectivele discutate în cadrul vizitei a fost demararea unui proiect ce vizează Programul integrat de gestionare a dosarelor (PIGD), în vederea îmbunătăţirii funcţionalităţii acestuia. Proiectul are ca obiectiv sporirea eficienţei sistemului judecătoresc, dar şi asigurarea transparenţei şi responsabilizarea sporită a factorilor de decizie din instanţele de judecată.

Preşedintele Mihai Poalelungi a salutat demararea acestui Program. Acesta a scos în evidenţă necesitatea informării factorilor de decizie din instanţa de judecată şi din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii despre eventualele cazuri de fraudare a programului.

La final, Preşedintele Mihai Poalelungi și-a exprimat convingerea că implementarea proiectelor iniţiate se va solda cu rezultate benefice pentru întreaga societate.

Direcţia drepturile omului şi cooperare externă