Independent Newspapers (Ireland) Limited v. Irlanda - 28199/15

Hotărârea din 15.6.2017 [Secția a V-a]

Articolul 10

Articolul 10-1

Libertatea de exprimare

Lipsa de garanții adecvate și efective privind acordarea compensațiilor în procesele de calomnie: încălcare

În fapt – Compania reclamantă, care edita la data relevantă ziarul Evening Herald, a fost chemată în judecată de către un consultant de relații cu publicul (dna L.), după publicarea unei serii de articole care îi atacau afacerea și integritatea personală, în legătură cu semnarea unor contracte cu Guvernul. Dna L. a intentat o acțiune civilă împotriva companiei reclamante pentru defăimare, iar jurații s-au pronunțat în favoarea sa. În privința evaluării prejudiciului care trebuia acoperit, judecătorul procesului le dăduse juraților indicii în conformitate cu regulile Barret*, stabilite de către Curtea Supremă în 1986. El nu le-a oferit acestora instrucțiuni speciale privind fixarea unui nivel potrivit al compensației, având în vedere caracterul limitat al instrucțiunilor pe care le putea da, ci a indicat, în termeni generali, că atunci când se stabilește cuantumul prejudiciilor, jurații trebuie să aibă în vedere realitatea, prezentul, costul de trai și valoarea banilor. El i-a atenționat să nu fie „copleșiți de sentimentul generozității”. Jurații au evaluat prejudiciile la suma de 1,872,000 EUR. În recurs, Curtea Supremă a stabilit că această sumă este una excesivă, substituind-o cu cea de 1,250,000 EUR, conform propriei sale evaluări.

În procedurile din fața Curții, compania reclamantă s-a plâns că suma era una excesivă și că trăda lipsa garanțiilor adecvate și efective în dreptul național, încălcând dreptul la libertatea de exprimare în baza articolului 10 din Convenție.

În drept – Articolul 10: Compensația pe care trebuia să o achite compania reclamantă a reprezentat o limitare a dreptului la libertatea de exprimare, ingerință care era prevăzută de lege și care urmărea scopul democratic al protejării reputației dnei L. și a dreptului acesteia la respectarea vieții ei private și de familie.

Cu privire la caracterul „necesar într-o societate democratică” al ingerinței, Curtea, care și-a urmat abordarea din cazul Independent News and Media, a examinat oportunitatea și eficacitatea, în circumstanțele cazului companiei reclamante, a garanțiilor de la nivel național împotriva compensațiilor disproporționate. Ea a notat, în acest sens, că despăgubirile mari și impredictibile din cazurile de calomnie erau considerate apte să provoace un efect inhibitor și, prin urmare, cereau cea mai atentă analiză și o justificare foarte puternică. Efectivitatea – sau nu a – garanției în fața primei instanțe, impredictibilitatea rezultantă a cuantumului compesației care nu reprezenta doar o funcție a unicității faptelor fiecărui caz, costul și întârzierea considerabile pe care le presupunea recursul și, acolo unde era înlăturată compensația, rejudecarea cazului, constituiseră toate considerente relevante.

 (i) Prima garanție – indicațiile date juraților: În prima instanță, garanția a luat forma unor indicații date juraților despre cum să evalueze compensațiile care trebuiau acordate. Curtea a reiterat că în contextul cazurilor de defăimare, evaluarea compensațiilor de către jurați poate reprezenta un proces complex și nesigur, în mod inerent. Lipsa de certitudine trebuie menținută la nivelul minim, iar caracterul, claritatea și câmpul de aplicare al indicațiilor date juraților constituiau un factor esențial în această privință. În cazul companiei reclamante, judecătorul procesului trebuia să opereze în baza condițiilor stricte impuse de jurisprudența Curții Supreme. În consecință, indicațiile sale fuseseră unele destul de generale. De vreme ce nu se putea spune că discreția juraților era una nelimitată, Curtea nu a considerat că indicațiile date erau echivalente cu un ghid util pentru jurați în vederea evaluării compensațiilor, în baza unei relații rezonabile de proporționalitate cu prejudiciul invocat de dna L., în privința reputației ei și a dreptului ei la viață privată și de familie. Prin urmare, și după cum a demonstrat-o și constatarea Curții Supreme, compensația stabilită de către jurați era una excesivă și dispoporționată, iar prima garanție s-a dovedit a fi inefectivă.

 (ii) Cea de-a doua garanție – recursul: Curtea Supremă a înlăturat compensația stabilită de către Înalta Curte și, sub acest aspect, garanția recursului a fost una efectivă. Totuși, în mod excepțional, Curtea Supremă a continuat prin a stabili ea singură cuantumul compensației. Această sumă era mai mare decât orice alta acordată vreodată de jurați sau de o instanță de recurs și depășea cu mult sumele pe care le-a aprobat sau le-a înlăturat anterior Curtea Supremă. În opinia Curții, exercitarea legitimă, dar excepțională a competenței Curții Supreme de substituire a evaluării juriului cu evaluarea sa în privința cuantumului compensației, de rând cu caracterul excepțional al compensației finale, din perspectiva națională, indicau nevoia existenței unor motive comprehensive care să explice cuantumul acesteia. Totuși, de vreme ce compensația pe care a acordat-o nu a fost motivată pe deplin, Curtea Supremă nu a explicat, dincolo de aplicarea principiilorBarrettcare alcătuiau baza sumei stabilite de jurați și de compararea atentă cu acest caz de defăimare, cum a ajuns la cifra de 1,250,000 EUR. Și chiar dacă existau îndoieli puternice exprimate de către judecătorul experimentat al procesului în privința constrângerilor care derivau din jurisprudența Curții Supreme și care limitau termenii în care le putea da indicații juraților, ea nu a abordat lipsa de efectivitate, în acest caz, a acestei garanții cruciale împotriva compensațiilor disproporționate.

***

Curtea a subliniat, în concluzia sa, că ceea ce era în discuție în acest caz nu viza alegerea de către statul reclamat  a unui sistem cu un judecător de proces și cu jurați, ci mai degrabă natura și întinderea indicațiilor care trebuie date juriului de către judecător, pentru a-l ghida în stabilirea prejudiciului și pentru a proteja împotriva cpmpensațiilor disproporționate și, în eventualitatea în care instanța de recurs se angajează într-o evaluare nouă, motivele relevante și suficiente pentru substituirea sumei.**

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: cererile privind acoperirea prejudiciului material și moral – respinse, pentru că Curtea nu poate specula în privința procedurilor, dacă nu ar fi existat o încălcare.

(Vezi și Tolstoy Miloslavsky v. Regatul Unit, 18139/91, 13 iulie 1995; Independent News and Media și Independent Newspapers Ireland Limited v. Irlanda, 55120/00, 16 iunie 2005, Nota informativă76)

* Barrett v. Independent Newspapers Limited [1986] IR 13.

** Curtea a mai notat că regimul juridic din Irlanda s-a schimbat, de la data evenimentelor din cazul companiei reclamante, dată fiind adoptarea Legii privind defăimarea din 2009, care a introdus noi prevederi care îi permit judecătorului procesului să ofere indicații mai detaliate către juriu, atunci când stabilește mărimea prejudiciului.

© Prezenta traducere are la bază rezumatul acestei cauze publicat pe site-ul hudoc. Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.