Iurcovscaia și Pavlovschi v. Republica Moldova – nr. 74360/12 și 78119/14

Hotărârea din 15.3.22 [Secţia a II-a]

Articolul 8

Dreptul la respectarea vieții private și de familie

Articolul 8-1

Respectarea vieții private

Autorizarea interceptării convorbirilor telefonice în privința unor persoane care nu au tangență cu ancheta penală – încălcare

Pe 15 decembrie 2014, reclamanții, dna Natalia Iurcovscaia și dl Stanislav Pavlovschi, au invocat în fața Curții încălcarea articolului 8 din Convenție, dată fiind interceptarea convorbirilor lor telefonice în cadrul unei cauze penale intentată în privința altor persoane, dar și faptul că legislația națională prevedea garanții insuficiente pentru a le proteja drepturile lor. Totodată, reclamanții au invocat încălcare articolului 13 din Convenție, lipsa unui remediu efectiv, în ceea ce privește plângerile acestora în temeiul articolului 8 din Convenție.

În fapt:

Pe 29 decembrie 2010 a fost pornită urmărirea penală în privința a trei persoane, S.V., I.O. și S.A., care erau acuzate de răpirea și omorul lui P. (Iurcovschi și alții v. Republica Moldova [Comitetul], nr. 13150/11, 10 iulie 2018). Prima reclamantă este soția lui I.O., iar al doilea reclamant este fratele lui I.O. și avocatul lui S.V.

Pe 14 martie 2011, judecătorul de instrucție a admis demersul procurorului, autorizând interceptarea convorbirilor telefonice ale reclamantei, pe un termen de 30 de zile.

Pe 25 ianuarie 2011, judecătorul de instrucție a admis demersul procurorului, autorizând interceptarea numărului de telefon (XX75), pe un termen de 30 de zile. Mandatul se referea la numărul de telefon al celui de-al doilea reclamant (XX75), dar nu îl identifica ca proprietar sau utilizator al numărului menționat.

Pe 24 octombrie 2012, înainte de trimiterea dosarului penal în judecată, I.O. a primit acces la materialele dosarului, ocazie cu care el și prima reclamantă au aflat că convorbirile ei telefonice au fost interceptate, obținând o copie a deciziei care a autorizat măsura specială de investigație.

În 2014, la solicitarea celui de-al doilea reclamant, Procurorul General i-a comunicat acestuia că numărul său de telefon mobil (XX75) a fost interceptat în perioada 27 ianuarie – 26 februarie 2011, în cadrul cauzei penale nr. 2011028011. Întrucât convorbirile interceptate nu conţineau informaţii relevante pentru urmărirea penală, nu s-a întocmit o transcriere şi nicio informație cu privire la interceptare nu a fost anexată la materialele cauzei penale, atunci când dosarul a fost trimis în instanța de judecată, pe 29 martie 2011.

Pe 6 octombrie 2014, al doilea reclamant a obţinut o copie a deciziei care a autorizat măsura specială de investigație.

În drept:

Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 8 din Convenţie:

Principiile generale privind interceptarea convorbirilor telefonice au fost rezumate în cauza Roman Zakharov v. Federația Rusă ([MC], nr. 47143/06, §§ 227-234, CEDO 2015) și în cauza Iordachi și alții v. Republica Moldova (nr. 25198/02, §§ 37-40, 10 februarie 2009).

Este indubitabil că a existat o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea vieții lor private. În continuare, Curtea a reiterat că a examinat deja aspectul cu privire la faptul dacă sistemul existent în Republica Moldova, care reglementa interceptarea convorbirilor telefonice, respecta cerințele articolului 8 din Convenție (Iordachi și alții v. Republica Moldova). Curtea a statuat că sistemul în cauză nu dispunea de măsuri de protecție corespunzătoare și, prin urmare, a încălcat prevederile articolului 8, în măsura în care legea nu definea în mod clar categoria de persoane și circumstanțele în care puteau fi interceptate convorbirile acestora, și nu descria criteriile de rezonabilitate a suspiciunilor împotriva persoanei în scopul autorizării unei interceptări; rolul limitat al judecătorului de instrucție care nu abordaîn detalii existenţa unei justificări incontestabile pentru autorizarea interceptării și care nu-l obliga să verifice dacă cerinţele legii au fost respectate la finalizarea interceptării; lipsa garanțiilor, altele decât faptul că măsura trebuia utilizată doar ca ultimă soluție, și lipsa oricăror garanții pentru a putea asigura în practică confidențialitatea convorbirilor dintre avocat și clientul său.

Curtea a reținut că prevederile legale aplicabile în prezenta cauză sunt similare cu cele examinate în cauza Iordachi și alții, și că atât faptele, cât și prevederile legale sunt similare cu cele din cauza Popescu v. Moldova (nr. 11367/06, 8 iunie 2010). Abia în anul 2012 cadrul legal a fost modificat în mod semnificativ, dar analiza acestuia nu intră în domeniul de aplicare al prezentei cauze.

Cu privire la circumstanțele cauzei, niciunul dintre reclamanți nu avea calitatea de bănuit sau de martor în dosarul penal în cadrul căruia convorbirile telefonice ale acestora au fost interceptate. Mai grav, cel de-al doilea reclamant era avocatul unuia dintre bănuiți, iar procurorul nu reușise să-l identifice cu diligență drept deținătorul numărului de telefon pentru care se solicitase interceptarea. Niciunul dintre mandatele de autorizare emise la nivel național nu au prezentat motive pentru necesitatea interceptării comunicărilor unor persoane care nu aveau legătură cu ancheta penală, precum reclamanții.

Părțile au disputat referitor la momentul în care reclamanții ar fi trebuit să fie informați cu privire la măsurile contestate. Chiar dacă admitem, că reclamanții au fost notificați în conformitate cu legislația națională, Curtea a notat că reclamanții nu au avut nicio posibilitate de a contesta modul în care a fost aplicată măsura de interceptare ex post factum, după ce au fost notificați cu privire la aceasta. Mai mult, în cazul celui de-al doilea reclamant reiese că datele interceptate au fost folosite necorespunzător de către procuror și că dosarul penal nu conținea niciun material cu privire la interceptare.

Din aceste considerente, având în vedere jurisprudența sa constantă și după examinarea observațiilor prezentate de părți, Curtea nu a stabilit niciun motiv să se îndepărteze de la concluzia la care a ajuns în cauza Iordache și alții, în special având în vedere că în cauza dată este vorba despre aceleași prevederi legale.

În consecință, Curtea a constatat că în prezenta cauză a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenție din cauza lipsei de garanții în procedura de interceptare a convorbirilor telefonice.

Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 13 din Convenţie: 

Având în vedere circumstanțele cauzei, concluziile părților și constatările de mai sus, Curtea a considerat că a examinat principalele chestiuni de drept invocate în cererile prezente. Astfel, Curtea a constatat că plângerea reclamantului este admisibilă, dar că nu este necesar să se pronunțe separat asupra acesteia (Centrul de Resurse Juridice în numele Valentin Câmpeanu v. România [MC], nr. 47848/08, § 156, CEDO 2014).

Curtea i-a acordat primei reclamante suma de 3000 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 2000 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli, iar celui de-al doilea reclamant 4500 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 101 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

Concluzie: încălcarea articolului 8 din Convenție (unanimitate). 

 © Prezentul rezumat are la bază hotărârea Iurcovscaia și Pavlovschi v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

                             

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă