Mătăsaru v. Republica Moldova – nr. 20253/09

Hotărârea din 1.2.2022 [Secţia a II-a]

 

Articolul 3

Tratament degradant

Tratament inuman

Interzicerea torturii

Anchetă efectivă (aspect procedural)

 

Articolul 5

Dreptul la libertate și la siguranță

Articolul 5-2

Informarea despre motivele reținerii

Maltratarea în timpul aflării în custodia statului, neacordarea asistenței medicale necesare, dar şi lipsa unei anchete efective cu privire la plângerile sale – încălcare

Pe 20 aprilie 2009, reclamantul, domnul Anatol Mătăsaru, a sesizat Curtea Europeană, invocând încălcarea articolelor 3 și 5 § 2 din Convenție, dat fiind pretinsele relele tratamente aplicate în timpul reţinerii sale, eșecul autorităților naționale de a desfășura o anchetă efectivă cu privire la plângerile sale de maltratare, precum și neacordarea acestuia a asistenței medicale necesare. De asemenea, reclamantul a invocat că nu a fost informat despre motivele reținerii sale.

În fapt:

Pe 5 aprilie 2009, în Republica Moldova au avut loc alegeri generale parlamentare. Partidul Comunist, care a avut o majoritate de voturi în Parlamentul anterior, a câştigat 60 de mandate dintr-un total de 101. Pe 6 aprilie 2009, în centrul mun. Chişinău a început un protest împotriva presupusei falsificări a rezultatelor alegerilor. Mai multe detalii despre contextul general al acelor evenimente pot fi găsite în cauza Taraburca v. Moldova, nr. 18919/10, §§ 7-10 și 33-37, 6 decembrie 2011).

I. Reținerea și presupusa maltratare a reclamantului

Reclamantul a participat la protestele din 6 și 7 aprilie 2009. Potrivit reclamantului, pe 8 aprilie 2009, la ora 9:10, a fost arestat de ofițeri în civil în fața casei sale și a fost condus la Comisariatul General de Poliție (în continuare „CGP”). Singurul act prezentat drept temei pentru reţinerea sa a fost ordonanța Procurorului mun. Chișinău de a porni urmărirea penală referitor la evenimentele din 6 aprilie 2009, şi anume dezordinea în masă prin întreruperea transportului în comun, nerespectarea ordinelor legale ale autorităților, săvârșirea faptelor de violență și vandalism și insultarea trecătorilor.

Reclamantul a susținut că a fost bătut cu cruzime la CGP. În procesul-verbal întocmit la momentul reținerii sale, la ora 15:00 în aceeași zi, reclamantul a precizat, în prezența avocatului său, că a fost maltratat de poliție și, prin urmare, era incapabil fizic și psihologic să răspundă la întrebările adresate în cadrul interogatoriului. În procesul-verbal s-a menționat de mai multe ori că acesta a solicitat asistență medicală și a adăugat că fusese reţinut la ora 9:10 de către ofițeri în civil, care nu au prezentat niciun act de identitate. Potrivit procesului-verbal, reclamantul a fost reţinut oficial într-unul dintre birourile CGP.

Avocatul reclamantului, de asemenea, a solicitat asistență medicală pentru clientul său. Potrivit avocatului său, reclamantul avea semne de maltratare. În aceeași zi a fost chemată o ambulanță. Potrivit documentului eliberat de Ministerul Sănătății, medicii de la Asistența Medicală Urgentă Prespitalicească au prescris reclamantului tratament în regim de staționar, în special din cauza traumatismelor craniene și contuziilor ale țesuturilor feței, ale organelor interne și ale cutiei toracice. Medicii au consemnat că doctorul din cadrul CGP și-a asumat responsabilitatea pentru reclamant și a refuzat internarea acestuia, declarând că nu este necesară. Procesul-verbal întocmit în timpul reţinerii indica că reclamantul fusese arestat, deoarece martorii au declarat în mod expres că reclamantul a săvârșit infracțiunea, fără însă a preciza care infracțiune.

Pe 10 aprilie 2009, judecătorul de instrucție al Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău a dispus ca șeful Penitenciarului nr. 13 să asigure acordarea asistenței medicale urgente reclamantului. În aceeași zi, s-a dispus ca Procuratura să investigheze plângerea reclamantului de maltratare și să raporteze în termen de o lună rezultatele acelei anchete. Pe 16 aprilie 2009, Curtea de Apel Chișinău, la fel, a solicitat ca șeful Penitenciarului nr. 13 să asigure reclamantului acordarea asistenței medicale adecvate, adăugând că din materialele prezentate instanței reieșea că acesta a suferit vătămări corporale.

Pe 14 aprilie 2009, reclamantul a fost examinat de un expert medico-legal, care a constatat diverse vânătăi, hematoame și excoriații pe cap, față, spate și membrele superioare și inferioare.

Pe 15 aprilie 2009, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul nr. 13, unde a fost imediat examinat de un medic. Ultimul a constatat hematoame sub ochii reclamantului, pe umărul și genunchiul drept, precum și traumatisme craniene, contuzii ale țesuturilor feței și ale cutiei toracice.

Pe 23 aprilie 2009, Ombudsmanul a notificat soția reclamantului că, la o dată nespecificată, echipa sa a vizitat CGP și a reușit să obțină transferul acestuia și a altor unsprezece persoane de la CGP la Penitenciarul nr. 13. Ombudsmanul a adăugat că, în ziua vizitei la CGP, reclamantul a fost examinat de medicul echipei, care a constatat vătămări pe corpul acestuia. Avocatul Poporului a transmis o cerere la Procuratura competentă, solicitându-i să investigheze maltratarea reclamantului.

Pe 30 septembrie 2009, Ministrul Justiției, în numele autorității, și-a exprimat regretele pentru utilizarea disproporționată a forței în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009.

În anii care au urmat, au fost efectuate două anchete penale cu privire la plângerile formulate de către reclamant: una pentru maltratarea în timpul reţinerii lui și alta pentru relele tratamente aplicate în timpul aflării în cadrul CGP.

A. Ancheta cu privire la maltratarea reclamantului în timpul reţinerii sale și acțiunea civilă împotriva acelor trei ofițeri

În primul set de proceduri penale, prin sentinţa Judecătoriei Centru din 4 mai 2011, cei trei ofițeri de poliţie au fost recunoscuți vinovați, stabilindu-le pedepse pentru doi dintre ofițeri – la trei ani de închisoare, iar pentru cel de-al treilea ofițer de poliţie la doi ani de închisoare, suspendând executarea pedepselor pentru cei trei, pentru un an. Prin decizia definitivă din 10 decembrie 2013, Curtea Supremă de Justiție a menținut sentința primei instanțe din 4 mai 2011.

Reclamantul a înaintat o acțiune civilă împotriva celor trei ofițeri de poliţie. Ultima decizie comunicată Curţii era – decizia Curţii de Apel Chișinău din 21 februarie 2019, care fusese contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție. Părțile nu au informat Curtea despre evoluția ulterioară a procedurilor.

B. Ancheta privind maltratarea reclamantului în cadrul CGP

În al doilea set de proceduri penale, au fost învinuiți doi ofițeri de poliţie. Prin sentinţa Judecătoriei Centru din 26 martie 2012, ambii ofițeri au fost recunoscuţi vinovați de maltratarea reclamantului la CGP.

Acea sentință a fost menținută de Curtea de Apel Chișinău la 3 aprilie 2013. Pe 18 martie 2014, Curtea Supremă de Justiție a casat decizia Curții de Apel Chișinău și a dispus rejudecarea cauzei.

Pe 4 iunie 2014, Curtea de Apel Chișinău a casat sentința primei instanțe și a dispus rejudecarea. Fiind pendinte la Judecătoria Centru, dosarul a fost repartizat succesiv la cinci judecători diferiți, care, din diverse motive, nu au putut, în cele din urmă, să examineze cauza. Ulterior, dosarul a fost transferat la sediul Buiucani al Judecătoriei Chișinău. Părțile nu au informat Curtea cu privire la evoluția ulterioară a procedurilor.

II. Procedurile referitoare la detenția reclamantului

Pe 10 aprilie 2009, Procuratura a solicitat Judecătoriei Rîşcani să dispună aplicarea măsurii de arest preventiv în privinţa reclamantului, pentru un termen de treizeci de zile. Demersul se referea exclusiv la evenimentele din 7 aprilie 2009, acuzând reclamantul de participarea la protestele violente din acea zi, inclusiv distrugerea clădirilor publice și arborarea unui steag străin pe clădirea Președinției. În aceeași zi, reclamantul a fost pus sub acuzare.

Tot pe 10 aprilie 2009, judecătorul de instrucție al Judecătoriei Rîșcani a dispus aplicarea măsurii de arest preventiv a reclamantului pentru treizeci de zile.

În aceeași zi, instanța a dispus ca Procurorul mun. Chișinău să investigheze plângerile reclamantului de maltratare în cadrul CGP. Procurorului i s-a solicitat să raporteze asupra constatărilor sale în termen de o lună.

Pe 13 aprilie 2009, avocatul reclamantului a contestat măsura preventivă aplicată clientului său. El s-a plâns pe reţinerea ilegală a reclamantului, în fața casei sale, de către ofițeri în civil, care nu au prezentat vreun act de identitate, și pe refuzul de a înregistra reţinerea reclamantului la ora 9:10, când, de fapt, fusese arestat acesta. De asemenea, avocatul s-a plâns de maltratarea reclamantului de către poliție și de refuzul de a-i permite tratamentul în spital, prescris de echipa medicală de urgență. Avocatul a adăugat că procurorul nu a anexat nicio probă care să susțină acuzațiile formulate în demersul său adresat instanței de judecată pentru dispunerea măsurii preventive în privinţa reclamantului. Mai mult, demersul era identic cu celelalte aproape 200 de demersuri formulate cu privire la persoane arestate în legătură cu evenimentele din 7 aprilie 2009. Avocatul a avut dubii referitor la imparțialitatea judecătorului de instrucție, care a venit la sectorul de poliție pentru a examina cauza și, astfel, a împiedicat rudele și mass-media să participe la examinare. În cele din urmă, invocând articolele 3, 5 și 6 din Convenție, avocatul a solicitat instanței, inter alia, să emită o încheiere judecătorească prin care să dispună examinarea medicală a reclamantului în vederea stabilirii naturii și gradului semnelor de maltratare pe corpul său.

Pe 21 aprilie 2009, Curtea de Apel Chișinău a respins recursul ca neîntemeiat. Instanța a constatat că ancheta a fost demarată în mod legal, iar măsura preventivă dispusă de judecătorul de instrucție a asigurat buna desfășurare a anchetei, împiedicând reclamantul să se eschiveze sau să recidiveze.

Pe 8 mai 2009, judecătorul de instrucție al Judecătoriei Rîșcani a prelungit măsura preventivă de arest în privinţa reclamantului pentru încă treizeci de zile, în esență din aceleași motive ca și anterior. Aceasta s-a referit, în special, la condamnările anterioare ale reclamantului și la faptul că, fiind din nou acuzat de o infracțiune gravă, era necesară menținerea acestuia în detenție.

Pe 14 mai 2009, avocatul reclamantului s-a plâns la Procuratura mun. Chișinău cu privire la eșecul organului de urmărire penală de a investiga în mod eficient maltratarea clientului său. În special, referindu-se la încheierea judecătorului de instrucție din 10 aprilie 2009, de a raporta în termen de o lună despre progresul anchetei, avocatul a susținut că reclamantul nu a fost încă audiat și că nici el, nici clientul său nu au fost informați cu privire rezultatul anchetei.

Pe 5 iunie 2009, judecătorul de instrucție al Judecătoriei Rîșcani a dispus prelungirea măsurii preventive de arest în privinţa reclamantului, pentru încă treizeci de zile. Pe 10 iunie 2009, Curtea de Apel Chișinău a casat parțial acea încheiere, înlocuind măsura preventivă a detenției cu cea de arest la domiciliu. Demersul procurorului din 22 iunie 2009, de a înlocui măsura de arest la domiciliu cu arestul preventiv a fost respinsă pe 23 iunie 2009.

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 3 din Convenție:

În prezenta cauză, Curtea a luat act de recunoașterea de către Guvern a maltratării reclamantului în cadrul CGP. De asemenea, aceasta a observat că instanțele naționale au stabilit că, chiar înainte de a fi plasat în detenție la CGP, reclamantul fusese deja lovit de către cei trei ofițeri care l-au reținut.

Curtea a notat că în primul act semnat de către reclamant, procesul-verbal de reținere, atât el, cât și avocatul său au scris despre necesitatea acordării asistenței medicale. De asemenea, este evident că medicul din cadrul CGP a refuzat sugestia medicilor de la Asistența Medicală Urgentă Prespitalicească de a-l trata pe reclamant în regim de staționar. În cele din urmă, instanțele și Ombudsmanul au remarcat necesitatea de acordare a asistenței medicale reclamantului. În aceeaşi perioadă, după ce fusese transferat la Penitenciarul nr. 13, reclamantul a trebuit să fie tratat în regim de staționar. Având în vedere cele de mai sus, Curtea a concluzionat că reclamantul a avut nevoie de tratament medical în regim de staționar, care însă nu i-a fost asigurat.

În ceea ce privește urmărirea penală cu privire la plângerile reclamantului de maltratare, Curtea a observat că au fost demarate două anchete. Deși se pare că au fost iniţiate fără întârziere, una dintre ele (referitor la maltratarea în cadrul CGP) durează deja de mai bine de doisprezece ani. Cealaltă (privind maltratarea în momentul reținerii) a durat patru ani și s-a încheiat cu aplicarea în privinţa ofiţerilor de poliţie a unor pedepse cu suspendare. Drept urmare, niciunul dintre ei nu a petrecut nicio zi în închisoare și au fost efectiv protejați de aproape orice formă de responsabilitate. Singurul instrument rămas la dispoziția reclamantului – acela de a pretinde daune pentru prejudiciul cauzat de la ofițerii de poliţie, în cadrul procesului civil – s-a dovedit, de asemenea, iluzoriu, deoarece procedura începută în 2014 încă nu s-a încheiat după șapte ani, în pofida faptului că vinovăția ofițerilor a fost stabilită în cadrul procedurilor penale desfășurate. Singura explicație oferită, referitor la durata procedurilor privind investigarea maltratării reclamantului în cadrul CGP, a fost că cinci judecători diferiți au examinat cauza, care a trebuit în cele din urmă să fie examinată de către o altă instanță. Curtea a considerat că autoritățile naționale trebuiau să își organizeze sistemul de justiție într-o manieră care să nu prelungească în mod nejustificat procedurile penale, subminând eficiența acestora.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea a subliniat că reclamantul nu doar că fusese supus maltratării în timp ce se afla în detenție și că a fost lipsit de asistența medicală de care avea nevoie, dar și că diferitele proceduri care vizau urmărirea penală a celor vinovați de maltratarea sa și cele pentru repararea prejudiciului acestuia au fost tergiversate și ineficiente, rezultând într-un singur caz impunitatea implicită a ofițerilor care l-au reținut. Prin urmare, Curtea a concluzionat că a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție în prezenta cauză, atât sub aspect material, cât și sub aspect procedural.

Cu privire la încălcarea articolului 5 § 2 din Convenție:

Reclamantul a susținut că nu a fost informat cu privire la motivele reținerii sale, decât la câteva ore după reținerea sa efectivă.

​​Guvernul a recunoscut că dreptul reclamantului garantat de articolul 5 § 2 din Convenție a fost încălcat.

La rândul său, Curtea nu a avut niciun motiv să ajungă la o concluzie diferită, având în vedere că detenția reclamantului nici măcar nu a fost recunoscută oficial până la ora 15:00, pe 8 aprilie 2009, la aproximativ cinci ore după reținerea sa efectivă, și că ofițerii care l-au reținut nu au prezentat niciun act care să servească drept temei pentru reținerea reclamantului. Mai mult, procesul-verbal de reținere a indicat doar că martorii l-au văzut pe reclamant săvârșind infracțiunea, dar nu au indicat care anume infracțiune. Totodată, în lipsa recunoașterii încălcării articolului 5 § 2 de către instanțele naționale sau a oricărei despăgubiri acordate, reclamantul poate pretinde că este victima unei încălcări a acestei prevederi.

În consecință, Curtea a constatat că existat o încălcare a articolului 5 § 2 din Convenție.

Concluzie (unanimitate): încălcarea articolului 3 și articolului 5 § 2 din Convenție.

Curtea i-a acordat reclamantului 15000 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 1500 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

Prezentul rezumat are la bază hotărârea Mătăsaru v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă