Povestca v. Republica Moldova – nr. 33968/16

Hotărârea din 1.2.2022 [Secţia a II-a]

Articolul 3

Tratament degradant

Tratament inuman

Anchetă efectivă (aspect procedural)

Lipsa unei anchete efective cu privire la plângerile de maltratare ale reclamantului de către privaţi, precum și asistența medicală insuficientă acordată acestuia în perioada aflării în detenție – încălcare

Pe 7 septembrie 2016, reclamantul, domnul Ștefan Povestca, a sesizat Curtea Europeană, invocând încălcarea articolului 3 din Convenție, dat fiind eșecul autorităților naționale de a desfășura o anchetă efectivă cu privire la plângerile sale de maltratare de către persoane private, precum și de asistența medicală insuficientă acordată acestuia în perioada aflării în detenție.

În fapt:

În noaptea de 3 august 2015, reclamantul a intrat în casa lui T.M. cu intenția de a-i sustrage bunurile. Acesta purta haine de culoare neagră, mănuși de cauciuc și cagulă. Proprietarul a auzit zgomot și l-a înfruntat pe reclamant, care încerca să fugă. După ce a sărit peste gard, în grădina vecinului lui T.M. (L.V.), acesta fusese oprit de L.V. și fiul său L.S.. În timpul altercației, când reclamantul încerca să se elibereze pentru a fugi, acesta a fost lovit de ambii bărbați. Ulterior, reclamantul a fost reţinut de poliție.

Pe 7 august 2015, Procuratura a solicitat Judecătoriei Nisporeni dispunerea măsurii de arest preventiv în privinţa reclamantului, pe un termen de 30 de zile. Demersul procurorului a fost admis, în aceeași zi.

I. Ancheta privind pretinsa maltratare a reclamantului

Pe 5 august 2015, avocatul reclamantului a depus o plângere la Procuratură pe faptul că clientul său a fost lovit de mai multe persoane în timpul unei altercații premergătoare arestării sale și că în drum spre sectorul de poliție fusese lovit de mai multe ori în spate de către polițiști. În aceeași zi, organul de urmărire penală a dispus examinarea reclamantului de către un medic legist. În urma examinării, medicul a constatat că reclamantul avea hematoame sub ambii ochi, bărbie, nas, ambele buze și la cutia toracică. De asemenea, medicul a consemnat plângerile reclamantului de greață, ameţeli și pierderea cunoștinței, stabilind că rănile suferite de acesta erau nesemnificative. Specialistul a mai notat că reclamantul trebuia consultat de un neurolog.

Pe 26 august 2015, Procuratura a refuzat în pornirea urmăririi penale în baza plângerii reclamantului, dat fiind lipsa elementelor constitutive ale unei infracțiuni. Acțiunile lui L.V. și ale fiului său au fost îndreptate pentru împiedicarea unei persoane să fugă după ce a comis o infracțiune; fiind nevoite să folosească forța ca răspuns la încercările violente ale reclamantului de a se elibera. Reclamantul a fost informat cu privire la această ordonanță pe 19 octombrie 2015. Pe 27 octombrie 2015, reclamantul a contestat ordonanța, menționând, inter alia, că a prezentat procurorului concluzia examinării sale din 21 septembrie 2015, care confirma că și-a pierdut vederea la ochiul stâng. Ordonanța a fost menținută de procurorul ierarhic superior, pe 23 noiembrie 2015.

Pe 24 decembrie 2015, judecătorul de instrucție al Judecătoriei Nisporeni a anulat acele ordonanțe, dispunând reexaminarea materialelor de către procuror. Judecătorul a constatat că procurorul nu a solicitat o nouă expertiză medico-legală, dat fiind noile informații disponibile după întocmirea raportului medico-legal din 5 august 2015, în special plângerea reclamantului că și-a pierdut vederea la ochiul stâng.

Pe 24 martie 2016, reclamantul a fost supus unei noi expertize medico-legale. Potrivit raportului s-a constatat că acesta și-a pierdut acuitatea vizuală (până la 0,02 dioptrii), ceea ce a echivalat cu o vătămare gravă. În lipsa documentelor care să confirme istoricul medical al reclamantului, era imposibil de stabilit momentul exact în care acesta și-a pierdut vederea.

Pe 25 aprilie 2016, Procuratura a dispus iarăşi neînceperea urmăririi penale cu privire la plângerile reclamantului de maltratare, în esență din aceleași motive ca și anterior.

Pe 30 mai 2016, reclamantul a contestat ordonanța, menționând, inter alia, că le-a spus medicilor din spitalul Nisporeni, unde fusese dus pe 4 august 2015, că nu vede cu ochiul stâng. Pe 27 iunie 2016, procurorul ierarhic superior a anulat ordonanța din 25 aprilie 2016, constatând că ancheta efectuată până la acel moment a fost superficială. Prin aceeași ordonanță a fost începută urmărirea penală în baza plângerii reclamantului de vătămare corporală gravă.

Pe 3 ianuarie 2017, a fost întocmit un nou raport de expertiză medico-legală, care a constatat că reclamantul și-a pierdut vederea la ochiul stâng (0,02 dioptrii). Pentru a stabili data la care s-a întâmplat acest lucru, experții au trebuit să analizeze toate documentele medicale preexistente ale reclamantului.

Pe 3 octombrie 2017, o altă expertiză medico-legală, semnată de A.B., a confirmat rezultatele anterioare și a constatat că reclamantul a suferit un traumatism cranian în 2006, pierzându-şi parțial vederea (0,9 dioptrii) și un alt traumatism pe 3 august 2015. Se putea concluziona că acesta şi-a pierdut vederea după oricare dintre cele două traume.

Pe 17 noiembrie 2017, procurorul a dispus încetarea urmăririi penale, în esență din aceleași motive ca cele menționate supra.

Pe 27 iunie 2018, reclamantul a contestat ordonanța. Pe 19 iulie 2018, procurorul ierarhic superior nu a găsit la dosar dovada faptului că reclamantul a fost înștiințat despre decizia din 17 noiembrie 2017, și astfel a examinat-o în fond, respingând ulterior plângerea ca neîntemeiată.

Reclamantul a contestat ordonanța în instanța de judecată. Pe 6 noiembrie 2018, Judecătoria Ungheni a respins contestaţia ca neîntemeiată.

Reclamantul a declarat recurs. Pe 29 ianuarie 2019, Curtea de Apel Chișinău a anulat încheierea instanței inferioare și a dispus reexaminarea cauzei. Curtea de Apel Chișinău a constatat că instanța inferioară a examinat cauza în mod formal, fără a analiza obiectiv materialele prezentate de procuror, întrucât din procesul-verbal al ședinței reieșea că instanța nu a cercetat materialele cauzei. Decizia instanței inferioare s-a întemeiat pe o evaluare unilaterală, subiectivă a faptelor și a materialelor, pe care acea instanță nu le-a examinat.

Pe 20 iunie 2019, Judecătoria Ungheni a respins cererea reclamantului cu privire la contestarea ordonanțelor din 17 noiembrie 2017 și 19 iulie 2019, ca fiind neîntemeiată. Instanța a concluzionat că ordonanțele menționate nu puteau fi anulate decât în ​​cazul în care circumstanțe noi descoperite justificau acest lucru sau dacă respectivele ordonanțe erau afectate de un viciu fundamental în cadrul procedurilor, ceea ce nu s-a constatat în speță.

Reclamantul a declarat recurs. Pe 21 octombrie 2019, printr-o decizie definitivă, Curtea de Apel Chișinău a respins recursul ca neîntemeiat.

II. Asistența medicală acordată reclamantului

Potrivit declarațiilor reclamantului date în cadrul urmăririi penale, acesta s-a simțit rău când a fost adus la sectorul de poliție, pe 4 august 2015. Prin urmare, în aceeași noapte a fost dus la spital, unde a primit mai multe injecții, înainte de a fi adus înapoi la sectorul de poliţie Nisporeni.

Pe 12 august 2015, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul nr. 13 în Chișinău. La sosirea sa, el a fost examinat de către un medic, care a constatat că reclamantul a suferit, inter alia, un traumatism cranian și un traumatism la ochiul stâng. Pe 13 august 2015, un medic oftalmolog l-a diagnosticat cu atrofie a nervului optic de origine post-traumatică, fiindu-i prescrisă consultarea de către un neurochirurg. Același diagnostic și prescripție, de a fi consultat de un neurochirurg, a fost făcută în mod repetat de medicul oftalmolog din penitenciar pe 1 septembrie 2015.

În perioada 3 septembrie – 8 octombrie 2015, reclamantul a fost supus unui tratament medical, fiind internat în spitalul din Penitenciarul nr. 16. Pe 21 septembrie 2015, o altă examinare medicală a constatat, inter alia, că reclamantul a suferit o comoție la cap și leziuni la ochiul stâng, cu pierderea vederii la ochiul stâng. Ulterior, acesta a fost deținut în Penitenciarul nr. 13 în perioadele 8 – 19 octombrie și 16 – 22 decembrie 2015, precum și 24 decembrie 2015 – 10 august 2016. În intervalele dintre aceste perioade de detenție a fost tratat în regim de staționar în unitatea medicală din Penitenciarul nr. 13.

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 3 din Convenție:

A. Ancheta privind maltratarea

Curtea a făcut trimitere la principiile generale pe care le-a stabilit în baza articolului 3 din Convenție, în special cu privire la obligația de a se asigura că persoanele aflate sub jurisdicția statelor membre nu sunt supuse unor maltratări, inclusiv maltratarea de către persoane fizice și obligația de a efectua o anchetă efectivă cu promptitudine rezonabilă (a se vedea, de exemplu, X și alții v. Bulgaria [MC], nr. 22457/16, §§ 176-192, 2 februarie 2021).

Curtea a reamintit că, atunci când o persoană este privată de libertate, utilizarea forței fizice împotriva acesteia, atunci când comportamentul său nu o impune în mod strict necesar, aduce atingere demnității umane și constituie, în principiu, o încălcare a dreptului garantat de art. 3 din Convenție (a se vedea, mutatis mutandis, Bouyid v. Belgia [MC], nr. 23380/09, § 88, CEDO 2015). Așadar, era de competența autorităților să verifice dacă persoanele fizice care l-au privat de libertate pe reclamant, până la sosirea poliției, au aplicat o forță excesivă, indiferent de faptul că acțiunile sale vădit ilegale au condus la acea detenție.

Curtea a reținut că, în prezenta cauză, urmărirea penală a început pe 27 iunie 2016, la aproape unsprezece luni de la depunerea plângerii de către avocatul reclamantului pe 5 august 2015. Nici Guvernul, nici autoritățile naționale nu au oferit o explicație plauzibilă pentru această întârziere. În acest context, Curtea a reamintit că, deși pot exista obstacole sau dificultăți care împiedică progresul în cadrul unei anchete într-o anumită situație, în general, poate fi considerat esențial ca autoritățile să înceapă o anchetă cu promptitudine pentru a menține încrederea publicului în respectarea ordinii de drept și pentru a preveni orice aparență de complicitate sau toleranță față de actele ilicite (a se vedea Buzilo v. Moldova, nr. 52643/07, § 30, 21 februarie 2012, și Ciorap (5) v. Republica Moldova, nr. 7232/07, § 59, 15 martie 2016). Mai mult, Curtea a mai remarcat în trecut că, în conformitate cu dreptul național, neînceperea urmăririi penale limitează eficacitatea acesteia în ceea ce privește utilizarea în instanță a oricărei probe obținute (a se vedea, de exemplu, O.R. și L.R. v. Republica Moldova, nr. 24129/11, § 65 cu referințe ulterioare, 30 octombrie 2018).

De asemenea, se pare că procurorul a dispus de două ori neînceperea urmăririi penale și că în ambele cazuri ordonanțele sale au fost anulate: mai întâi de către o instanță, apoi de către un procuror ierarhic superior, care a constatat că ancheta fusese superficială. În cele din urmă, după ce a fost începută urmărirea penală și apoi a fost dispusă încetarea acesteia, instanța a anulat ordonanța de încetare a urmăririi penale, constatând că ancheta a fost unilaterală, subiectivă și că instanța inferioară nici măcar nu a cercetat materialele cauzei înainte de a menține ordonanța procurorului. În acest sens, Curtea a reiterat concluzia sa conform căreia anularea repetată a ordonanțelor de încetare a urmăririi penale a ridicat întrebări cu privire la eficacitatea acesteia (a se vedea Dornean v. Republica Moldova, nr. 27810/07, 29 mai 2018, § 48).

În plus, din declarațiile reclamantului, coroborate cu ordonanța procurorului din 19 iulie 2018, reiese că reclamantul nu fusese informat cu privire la ordonanța din 17 noiembrie 2017, până în momentul în care avocatul său a aflat despre aceasta de la Agentul Guvernamental. Nu era prima dată când reclamantul nu a fost informat, în timp util, cu privire la ordonanța procurorului, așa cum s-a întâmplat și în ceea ce privește prima ordonanță din 26 august 2015, despre care a fost informat abia pe 19 octombrie 2015. Rezultă că reclamantul nu a putut participa efectiv la anchetă, contrar cerințelor articolului 3 (a se vedea, de exemplu, X și alții v. Bulgaria, citată mai sus, § 189).

Curtea a observat că, deși era clar, cel puțin de la data de 13 august 2015, că reclamantul nu putea vedea cu ochiul stâng, procurorii au continuat să se bazeze pe raportul criminalistic inițial din 5 august 2015 și să trateze cazul ca fiind unul care implica leziuni nesemnificative, în timp ce un al doilea raport medico-legal, pentru a verifica gravitatea vătămării, a fost efectuat abia pe 24 martie 2016, după ce instanța a subliniat că procurorul nu a abordat această chestiune.

Curtea a concluzionat că, având în vedere iniţierea tardivă și incompletă a urmăririi penale, coroborată cu modul superficial de desfășurare a acesteia, precum întârzierea inexplicabilă de a obține un nou raport medico-legal, de peste șapte luni, și eșecul de a implica suficient reclamantul, ancheta cu privire la afirmațiile reclamantului nu a fost una efectivă.

În consecință, a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție cu privire la obligația de a investiga maltratarea reclamantului de către persoanele fizice menționate.

B. Asistența medicală acordată reclamantului

Curtea a reiterat că, în ceea ce privește persoanele private de libertate, articolul 3 din Convenție impune statului obligația pozitivă de a se asigura că o persoană este deținută în condiții compatibile cu respectarea demnității sale umane și că modalitatea de executare a măsurii nu îl supun la suferință sau dificultăți de o intensitate care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent detenției. Suferința care decurge din boala naturală, fizică sau psihică, poate constitui o încălcare a articolul 3 atunci când este sau riscă să fie agravată de condițiile de detenție pentru care autoritățile pot fi trase la răspundere (a se vedea Dorneanu, citată mai sus, § 76). Sănătatea și bunăstarea deținutului trebuie să fie asigurate în mod adecvat, inter alia, oferindu-i asistența medicală necesară.

Curtea a notat că reclamantul avea mai multe leziuni pe diverse părți ale corpului, în special sub ochi și pe ambele buze. Astfel de leziuni nu puteau trece neobservate de către polițiști, atunci când l-au adus la sectorul de poliție. Într-adevăr, rănile sale au fost suficient de grave pentru ca poliția să-l ducă pe reclamant la spital în noaptea reţinerii.

În pofida celor de mai sus, în aceeași zi, reclamantul a fost adus înapoi la sectorul de poliție. Ulterior, la dosar nu există nicio fișă medicală din care să rezulte că a fost consultat de un medic înainte de a fi transferat la Penitenciarul nr. 13, pe 12 august 2015, adică aproximativ opt zile mai târziu. Singura examinare de către un medic legist a fost pe 5 august 2015, care a constatat că reclamantul a suferit doar vătămări ușoare. Acest medic a consemnat plângerile reclamantului privind pierderea cunoștinței, greață și ameţeli, și a recomandat ca reclamantul să fie consultat de un neurolog. Nu există nicio dovadă că acest lucru s-a întâmplat, înainte de transferul lui la spitalul penitenciarului, pe 3 septembrie 2015.

De asemenea, Curtea a observat că, deși pe 13 august 2015, un medic oftalmolog a prescris ca reclamantul să fie consultat de un neurochirurg, în pofida urgenței situației, acest lucru nu a fost făcut timp de douăzeci de zile, până când a fost transferat la spitalul penitenciarului, chiar dacă funcția unui organ important era pusă în pericol. Nu a fost oferită nicio explicație pentru această întârziere.

Deşi este imposibil să se stabilească dacă pierderea vederii reclamantului putea fi (parțial) prevenită, în cazul în care ar fi fost consultat de un chirurg imediat după ce i s-a prescris, era clar că reclamantul nu a beneficiat de asistenţă medicală oftalmogică în timpul aflării sale în detenţie la sectorul de Poliţie.

Astfel, a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție și în ceea ce privește insuficiența asistenței medicale în timpul detenției.

Concluzie (unanimitate): încălcarea art. 3 din Convenție.

Curtea i-a acordat reclamantului 10000 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 500 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

Prezentul rezumat are la bază hotărârea Povestca v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă