A.P. v. Republica Moldova – nr. 41086/12

Hotărârea din 26.10.2021 [Secţia a II-a]

 

Articolul 3

Interzicerea torturii

Anchetă ineficientă

 

Lipsa unei anchete efective cu privire la plângerile de pretinsul viol și abuz sexual săvârșite de către un minor de doisprezece ani față de reclamantul în vârstă de cinci ani – încălcare 

 

Pe 19 iunie 2012, reclamantul A.P., a sesizat Curtea Europeană, invocând încălcarea articolelor 3 și 8 din Convenție, dat fiind faptul că autoritățile nu au efectuat o anchetă efectivă referitor la plângerile de abuz sexual față de acesta, săvârșite de către un minor de doisprezece ani.

 

În fapt:

În octombrie 2006, reclamantul, pe atunci în vârstă de cinci ani, ar fi fost violat și abuzat sexual de un băiat de doisprezece ani, C. Evenimentele ar fi avut loc la domiciliul reclamantului, care era singur în acel moment. C. ar fi sustras și obiecte din fontă pentru a le vinde unei companii de colectare a metalelor.  

După ceva timp, reclamantul i-a povestit mamei sale despre agresiunea la care a fost supus.  

La începutul anului 2010, mama reclamantului a denunțat presupusa agresiune la diferite autorități.  

Potrivit unui raport de evaluare psihologică din 28 septembrie 2010, întocmit de organizația neguvernamentală „Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii”, reclamantul suferea tulburări afective, cognitive și comportamentale, cauzate de evenimentele trăite, în particular, abuzul sexual suferit și abuzurile fizice și psihologice continue. Acest raport a fost întocmit de un psiholog în urma a patru examinări ale reclamantului.    

Pe 3 decembrie 2010, mama reclamantului a depus o plângere penală la Procuratura Orhei pentru a denunța faptul agresiunii sexuale săvârșită față de fiul ei, la care a anexat raportul menționat supra. Procuratura a repartizat examinarea plângerii Comisariatului de poliție Orhei.  

Fiind interogat de un ofițer de poliție în prezența mamei sale, reclamantul a declarat că C. a sustras obiecte din fontă pentru a le vinde. De asemenea, fiind interogat în prezența mamei sale, C. a negat că l-a agresat sexual pe reclamant, dar a recunoscut că a sustras obiecte metalice din locuință și apoi le-a vândut unei firme de colectare.  

Pe 17 decembrie 2010, ofițerul de poliție responsabil de caz a emis un act prin care a constatat că presupusa agresiune sexuală nu a fost confirmată.  

Pe 7 februarie 2011, mama reclamantului a depus o plângere similară adresată Procurorului General. Plângerea a fost din nou repartizată spre examinare Comisariatului de poliție Orhei, sub supravegherea procuraturii.  

Pe 1 martie 2011, C. a fost interogat de poliție, în prezența unui profesor. El și-a reiterat declarațiile anterioare.

Prin ordonanța din 15 martie 2011, procurorul din cadrul Procuraturii Orhei a refuzat în pornirea urmăririi penale. Acesta a făcut referire la declarațiile reclamantului și ale lui C., considerând că nu au fost stabilite probe care ar fi putut confirma presupusul abuz sexual.  

Mama reclamantului a contestat ordonanța, menționând, printre altele, faptul că raportul psihologic din 28 septembrie 2010 nu a fost luat în considerare.  

Pe 30 ianuarie 2012, procurorul ierarhic superior a menținut ordonanța contestată.  

Prin hotărârea definitivă din 13 martie 2012, judecătorul de instrucție al Judecătoriei Orhei a menținut ordonanțele contestate, constatând că atunci când a fost audiat, reclamantul nu a relatat nimic despre presupusul abuz sexual. De asemenea, judecătorul de instrucție a subliniat faptul că mama reclamantului a depus o plângere abia în 2010.  

Potrivit unui certificat medical, care indica tratamentul urmat de reclamant în perioada 10-18 iulie 2018, acesta suferea, printre altele, de tulburări emoționale.

 

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 3 din Convenție:

Curtea a reiterat principiile generale aplicabile în acest tip de cauze, stabilite în cauza MC v. Bulgaria (nr.39272/98, §§ 149-52, CEDO 2003 - XII) și mai recent în cauza X și alții v. Bulgaria ([MC], nr. 22457/16, 2 februarie 2021, §§ 176-78 și 184-192). Cu referire la obligația procedurală de a efectua o anchetă efectivă, Curtea a reamintit că, atunci când o persoană susține în mod argumentat că a fost victima unor acte contrare articolului 3 din Convenție, autoritățile naționale trebuie să efectueze o anchetă efectivă pentru stabilirea faptelor, precum și identificarea și pedepsirea, dacă este cazul, a persoanelor responsabile (ibidem, § 184). Curtea a reiterat, de asemenea, că obligația procedurală de a efectua o anchetă efectivă, care rezultă din articolul 3 din Convenție, trebuie interpretată, atunci când este vorba despre un potențial abuz sexual asupra minorilor, în contextul obligațiilor care rezultă din alte instrumente internaționale aplicabile și, în special, din Convenția de la Lanzarote (ibidem, § 192).     

Revenind la prezenta cauză, Curtea a observat că presupusele acuzații de viol și abuz sexual suferite de reclamant sunt suficient de grave pentru a intra în domeniul de aplicare al articolului 3 din Convenție (a se compara cu X și alții v. Bulgaria, citată mai sus, § 193). Având în vedere raportul psihologic întocmit de organizația neguvernamentală „Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii”, Curtea a mai reținut că acuzațiile erau sustenabile și că, prin urmare, era de competența autorităților naționale să efectueze o anchetă suficient de minuțioasă pentru a clarifica toate circumstanțele cauzei (ibidem, §§ 201 și 213) . 

Curtea a constatat că la momentul producerii faptelor, presupusul agresor nu era pasibil de răspundere penală din cauza vârstei și că nu a fost posibilă deschiderea unui dosar penal împotriva acestuia. Cu toate acestea, Curtea a reamintit că a avut deja ocazia să afirme că, în astfel de situații și, în special, având în vedere faptul că actele invocate puteau constitui un tratament contrar articolului 3 din Convenție, autoritățile aveau obligația procedurală de a clarifica faptele contestate (X și alții v. Bulgaria, citată mai sus, § 220). În acea cauză, Curtea a statuat, de asemenea, că ancheta care ar putea conduce la adoptarea de măsuri necesare în ceea ce privește copiii care au săvârșit fapte reprobabile, dar care nu au fost atrași la răspundere penală, era, în principiu, în conformitate cu prevederile articolului 3 din Convenție (ibidem, § 202).   

În ceea ce privește caracterul minuțios al anchetei efectuate în prezenta cauză, Curtea a reținut că nici poliția, nici procuratura, nici judecătorul de instrucție nu au luat în considerare raportul psihologic din 28 septembrie 2010, întocmit de o organizație specializată, conform concluziei căreia reclamantul a fost abuzat sexual. Raportul nu a fost contestat nici în cadrul procedurilor naționale, nici în fața Curții. Curtea a considerat că raportul în cauză era o dovadă care ar trebui luată în considerare în cadrul anchetei efectuate de autorități. Acestea ar fi putut să interogheze psihologul care a întocmit acel raport sau să dispună efectuarea unui un alt raport de expertiză psihologică pentru a răspunde oricăror întrebări suplimentare la care raportul din 28 septembrie 2010 nu ar fi oferit un răspuns (a se compara, de exemplu, cu x²). În speță, Curtea a observat că niciuna dintre aceste măsuri nu a fost întreprinsă de către autoritățile responsabile de anchetă.

Curtea nu a omis argumentul Guvernului, potrivit căruia eficacitatea anchetei a fost afectată de faptul că mama reclamantului a depus o plângere la patru ani de la producerea faptelor. Desigur, Curtea nu a putut nega faptul că intervalul de timp în cauză ar fi putut avea un impact negativ asupra capacității autorităților de a acumula probe. Cu toate acestea, Curtea a considerat că acest lucru nu a scutit aceste autorități de obligația lor de a desfășura o anchetă suficient de minuțioasă odată ce le-au fost aduse la cunoștință presupusele acuzații de abuz sexual asupra minorului (a se vedea reiterarea principiilor relevante în cauza X și alții v. Bulgaria, citată mai sus, § 213).  

În final, Curtea a reținut că reclamantul nu a fost însoțit în niciun moment din cursul anchetei preliminare de un asistent social, psiholog sau vreun expert. Curtea a avut deja ocazia să considere că o astfel de constatare a fost suficientă pentru a concluziona că un copil victimă a presupuselor abuzuri sexuale nu a fost, având în vedere vulnerabilitatea sa deosebită, protejat în mod adecvat în timpul procedurilor naționale (N.Ç. v. Turcia, nr. 40591/11, 9 februarie 2021, § 105). Absența oricărei asistențe acordate reclamantului, care era minor, în timpul interogării de către autorități este cu atât mai regretabilă cu cât se pare că ofițerul de poliție care l-a interogat nu avea o instruire necesară în acest sens.

Considerațiile de mai sus au fost suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că ancheta desfășurată în prezenta cauză de către autorități nu a fost efectivă, prin faptul că nu a fost minuțioasă și că nu a luat în considerare vulnerabilitatea particulară a reclamantului.  

În consecință, a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție.  

 

Concluzie (unanimitate): încălcarea articolului 3 din Convenţie.

 

Curtea i-a acordat reclamantului 7500 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 3360 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

 

Prezentul rezumat are la bază hotărârea A.P. v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externe