Pavlovici v. Republica Moldova – nr. 5711/03

Hotărârea din 19.10.2021 [Secţia a II-a]

Articolul 41

Satisfacție echitabilă

Reclamantul, dl Vladimir Pavlovici, a sesizat Curtea pe 13 decembrie 2002, în conformitate cu art. 34 din Convenție.

În fapt:

Prin hotărârea din 30 ianuarie 2018 („hotărârea principală”), Curtea a constatat că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, dată fiind neexecutarea unei hotărâri din 24 decembrie 2004, pronunțată în favoarea reclamantului. Prin hotărârea din 24 decembrie 2004 s-a dispus ca autoritățile să îi restituie familiei sale imobilele situate în or. Chișinău, care au fost confiscate de către autoritățile sovietice în anii 1940 (Pavlovici v. Republica Moldova, nr. 5711/03, 30 ianuarie 2018).

Bazându-se pe articolul 41 din Convenție, reclamantul a solicitat restituirea imobilelor cu titlu de prejudiciu material, precum și achitarea unei sume pe care Curtea o consideră rezonabilă pentru prejudiciul moral.

Curtea a rezervat chestiunea cu privire la aplicarea articolului 41 din Convenţie, deoarece nu era gata pentru a lua o decizie şi a invitat Guvernul şi reclamantul să prezinte, în termen de trei luni, comentariile lor asupra acestui aspect şi, în special, să informeze Curtea despre orice acord la care ar putea ajunge.

În drept:

A. Prejudiciu material

Curtea a reiterat jurisprudența sa, conform căreia o hotărâre în care se constată o încălcare impune statului pârât obligația legală de a pune capăt încălcării și de a repara consecințele acesteia, astfel încât să restabilească pe cât posibil situația existentă înainte de încălcare. Dacă natura încălcării permite restitutio in integrum, statului pârât îi revine obligația să o efectueze, întrucât Curtea nu are nici jurisdicția, nici posibilitatea practică de a o efectua ea însăși (Molla Sali v. Grecia (satisfacție echitabilă) [MC], nr. 20452/14, § 32, 18 iunie 2020). De asemenea, Curtea a reafirmat poziția sa consecventă, conform căreia executarea hotărârii naționale rămâne cea mai potrivită formă de reparare pentru încălcările Convenției similare celor constatate în prezenta cauză (Gerasimov și alții v. Rusia, nr. 29920/05 și alte 10 cereri, § 198, 1 iulie 2014 și Cristea v. Republica Moldova, nr. 35098/12, § 55, 12 februarie 2019).

În cazul de față, Curtea a luat act de despăgubirea acordată reclamantului de către instanțele naționale pentru prejudiciul material, precum și de dorința reclamantului de a nu pretinde sume, în acest sens, în cadrul acestei proceduri. Cu toate acestea, Curtea a observat că, în pofida deciziilor succesive ale statului pârât de a plăti despăgubiri pentru neexecutare, hotărârea din 24 decembrie 2004 rămânea a fi neexecutată. În aceste circumstanțe, îi revine statului pârât să ia, sub supravegherea Comitetului Miniștrilor, măsurile necesare pentru a pune capăt încălcării constatate de Curte în hotărârea sa principală și pentru a repara consecințele (a se vedea principiile relevante din cauza Ilgar Mammadov v. Azerbaidjan, (remediu în constatarea neîndeplinirii obligațiilor) [MC], nr. 15172/13, §§ 147-155, 29 mai 2019). Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea a considerat că Republica Moldova trebuie să asigure în mod prompt şi prin mijloace corespunzătoare executarea hotărârii din 24 decembrie 2004, pronunțată în favoarea reclamantului (Gerasimov și alții § 198 și Cristea § 55).

B. Prejudiciu moral

Curtea a reiterat că, anterior a demonstrat o anumită flexibilitate în ceea ce privește prejudiciul moral, prin acceptarea, de exemplu, a examinării cererilor pentru care reclamanții nu au cuantificat suma, „îi revine pentru apreciere Curții”. După cum a apreciat anterior Curtea, prejudiciul moral prin natura sa, nu se pretează la un calcul sau cuantificare precisă (Nagmetov v. Rusia [MC], nr. 35589/08, § 72, 30 martie 2017). Mai mult, Curtea a reiterat faptul că regula referitoare la epuizarea remediilor interne prevăzută la articolul 35 § 1 din Convenție nu se aplică cererilor de satisfacție echitabilă înaintate Curții în temeiul articolului 41 din Convenție.

În speță, Curtea a constatat că, chiar dacă cerinţa cu privire la prejudiciul moral nu a fost cuantificată, reclamantul a formulat-o fără echivoc și în timp util, în cadrul procedurii contencioase. Prin urmare, acesta și-a formulat cererea în mod corespunzător. În același timp, Curtea a considerat că persoana în cauză a suferit anumite prejudicii morale ca urmare a încălcărilor constatate în hotărârea principală.

Concluzie (unanimitate): Curtea i-a acordat reclamantului 3.600 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Pavlovici v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă