Toțchi și alții v. Republica Moldova, Federația Rusă și Ucraina – 8833/10

Hotărârea din 15.6.2021 [Secţia a II-a] 

Articolul 2

Dreptul la viață

Anchetă efectivă

 

Pe 29 ianuarie 2010, reclamanţii, dl Iurie Toțchi și dna Tatiana Toțcaia, au sesizat Curtea invocând că autoritățile statului nu și-au îndeplinit obligația pozitivă de a proteja dreptul victimei la viață și că nu a fost efectuată nicio anchetă efectivă în acest sens.

În fapt

Pe 9 iulie 2001, doamna Iana Fașcevscaia a cumpărat ciuperci de la K.S. și K.V. care la rândul lor i-au prezentat un certificat de la laboratorul de expertiză sanitar-veterinară al pieței în baza căruia își vindeau marfa, afirmând că ciupercile pot fi consumate. Mai târziu, în aceeași zi, doamna Iana Fașcevscaia după ce a pregătit cina s-a simțit rău, fapt pentru care a fost internată în Spitalul Clinic Republican Tiraspol (SCR).

Pe 13 iulie 2001, în urma agravării stării de sănătate, aceasta a fost transportată de urgență la Spitalul nr. 3 din Chișinău. În ciuda tuturor eforturilor depuse de medici, pe 15 iulie 2001, victima a decedat.

Pe 19 iulie 2001 „Procuratura din Tiraspol” a inițiat urmărirea penală în privința vânzătorilor K.S. și K.V. și în privința expertului din laboratorul de expertiză sanitar-veterinară al pieței locale.

În anii următori, reclamanții au depus numeroase plângeri la diferite autorități din RMN și din Federația Rusă, Procuratura RMN reluând urmărirea penală cu suspendarea acesteia de trei ori. În cele din urmă, aceștia au fost eliberați de răspunderea penală din cauza aplicării termenului de prescripție pentru răspunderea penală.

Ulterior, urmărirea penală a fost inițiată și în privința a trei oficiali din cadrul Centrului Republican de Igienă și Epidemiologie, fiind învinuiți de neglijență în serviciu.

Pe 14 mai 2009, „Judecătoria din Tiraspol” i-a condamnat pe doi dintre cei trei oficiali la trei ani privațiune de libertate, însă, din motivul expirării termenului de prescripție, aceștia au fost eliberați de la executarea pedepsei.

Pe 30 iulie 2009, „Curtea Supremă a RMN” a menținut sentința din 14 mai 2009, susținând în esență motivele instanței inferioare.

Reclamanții au solicitat casarea actelor respective de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldovei, însă aceasta din urmă a refuzat să examineze recursul pe motiv că hotărârile atacate au fost emise de instanțe neconstituționale și i-au invitat pe reclamanți să urmeze procedura legală în fața instanțelor constituționale ale Republicii Moldova.

 

 În drept

Curtea a reiterat că principiile generale referitoare la problema competenței jurisdicționale în conformitate cu articolului 1 din Convenție, cu privire la actele și faptele care au loc în regiunea transnistreană a Republicii Moldova au fost prezentate în cauzele Ilașcu și alții (§§ 311-19), Catan și alții (§§ 103-07) și Mozer (§§ 97-98).

Cu privire la Republica Moldova, Curtea a notat că în cauzele Ilașcu, Catan și Mozer a constatat că, deși Republica Moldova nu exercita controlul efectiv asupra Transnistriei, faptul că regiunea este recunoscută în sensul dreptului internațional public ca fiind parte a teritoriului Republicii Moldova naște obligația în sarcina acestui stat, în sensul articolului 1 din Convenție, de a utiliza toate posibilitățile juridice, diplomatice şi economice sau de alt gen, care îi stau în puteri şi sunt în conformitate cu dreptul internațional, pentru a asigura drepturile și libertăților garantate de Convenție pentru toate persoanele care locuiesc în acea regiune. (Ilașcu și alții, § 333; Catan și alții, § 109; și Mozer, § 100). Obligațiile Republicii Moldova în temeiul articolului 1 din Convenției s-au dovedit a fi obligații pozitive (Ilașcu și alții, §§ 322 și 330-31; Catan și alții, §§ 109-10; și Mozer, § 99).

Cu privire la Federația Rusă, Curtea a reiterat că în cauza Ilașcu și alții, a constatat că Federația Rusă a contribuit atât militar, cât și politic la crearea unui regim separatist în regiunea transnistreană în 1991-1992 (a se vedea Ilașcu și alții, citată mai sus, § 382). Curtea a constatat, de asemenea, în cauzele ulterioare referitoare la regiunea Transnistreană, până în iulie 2010 RMN”, a fost capabilă să persiste și să reziste eforturilor Republicii Moldova și a comunității internaționale îndreptate spre soluționarea conflictului și instaurarea democrației și a ordinii de drept în regiune din cauza susținerii militare, economice și politice din partea Federaţiei Ruse (Ivanțoc și alții, §§ 116-20; Catan și alții, §§ 121-22; și Mozer, §§ 108 și 110). În cauza Mozer, Curtea a concluzionat că nivelul ridicat de dependență al „RMN” față de sprijinul rusesc relevă un indiciu indiscutabil că Federația Rusă a continuat să exercite un control efectiv și o influență decisivă asupra autorităților „RMN” și că, prin urmare, reclamanții s-au aflat sub jurisdicţia acestui stat în baza articolului 1 din Convenție (Mozer, §§ 110-11).

 

Cu privire la încălcarea articolului 2 din Convenție

Cu privire la cauza prezentă, Curtea a constatat că urmărirea penală efectuată de către autoritățile locale a stabilit că niciunul dintre laboratoarele din piața RMN nu dispuneau de echipamentele necesare pentru testarea biochimică a ciupercilor și că vechile reglementări privind activitatea laboratoarelor de expertiză sanitar-veterinară nu mai erau aplicabile, iar alte reglementări noi nu fusese adoptate. Mai mult, s-a constatat, de asemenea, că oficialii din cadrul Centrului nu au reușit să acționeze prompt pentru a opri vânzarea ulterioară a ciupercilor otrăvitoare. Curtea a notat că aceste constatări nu au fost contestate de guvernele reclamate și, prin urmare, a menționat că statul nu a reușit să instituie un cadru legislativ și administrativ conceput pentru a descuraja în mod evident amenințările cu privire la dreptul victimei la viață.

În ceea ce privește urmărirea penală în privința circumstanțelor morții victimei, Curtea a constată că, deși a fost stabilită răspunderea vânzătorilor de ciuperci, a expertului de laborator și a oficialilor din cadrul Centrului, niciunul dintre ei nu a fost tras la răspundere datorită termenului de prescripție sau amnistiei. În acest sens, Curtea a reamintit că obligațiile procedurale care decurg din articolele 2 și 3 din Convenție pot fi greu considerate ca fiind îndeplinite în cazul în care urmărirea penală este încetată prin limitarea legală a răspunderii penale care rezultă din inactivitatea autorităților (Asociația „21 decembrie 1989 ”și alții v. România, nr. 33810/07 și 18817/08, § 144, 24 mai 2011). În astfel de circumstanțe, Curtea nu a putut decât să constate că urmărirea penală în privința circumstanțelor morții victimei nu a fost eficientă în sensul articolului 2 din Convenție.

Astfel, Curtea a reamintit că, în cazurile referitoare la moartea neintenționată, cerința de a institui un sistem judiciar eficient va fi îndeplinită dacă sistemul juridic va oferi victimelor (sau rudelor lor apropiate) un remediu civil, fie prin acțiuni separate, fie coroborate cu procedurile penale, care să permită stabilirea răspunderii și obținerea unor căi de atac civile corespunzătoare (Nicolae Virgiliu Tănase v. România [MC], nr. 41720/13, §159, 25 iunie 2019).

În cele din urmă, Curtea a concluzionat că a existat o încălcare a articolului 2 din Convenție.

Curtea a trebuit să stabilească în continuare dacă Republica Moldova și-a îndeplinit obligațiile sale pozitive de a întreprinde măsuri adecvate și suficiente pentru a proteja drepturile reclamanților în temeiul articolului 3 din Convenției. În cauza Mozer, Curtea a considerat că obligațiile pozitive ale Moldovei se refereau atât la măsurile necesare pentru restabilirea controlului asupra teritoriului transnistrean, ca expresie a jurisdicției sale, precum și la măsurile de asigurare a respectării drepturilor reclamanţilor în mod individual (Mozer, § 151).

În ceea ce privește primul aspect al obligației Moldovei, de restabilire a controlului, Curtea a constatat în cauza Mozer că, începând cu ostilităţile din 1991 și 1992 și până în iulie 2010, Moldova a luat toate măsurile cu putinţă (Mozer, § 152). Evenimentele de care s-a plâns în toate cererile prezente se referă la evenimente anterioare acelui caz. Prin urmare, nu văzut niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită.

Cu privire la cel de-al doilea aspect al obligațiilor pozitive, și anume asigurarea respectării drepturilor victimei, Curtea a constatat că Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova i-a invitat pe reclamanți să înainteze o acțiune în fața Curții Constituționale a Republicii Moldova, însă aceștia nu au reușit. Totuși, reclamanții au solicitat asistență din partea Guvernului Republicii Moldova.

În lumina celor de mai sus, Curtea a concluzionat că Republica Moldova și-a îndeplinit obligațiile pozitive și că nu a existat nicio încălcare a articolului 2 din Convenție de partea Republicii Moldova.

În ceea ce privește responsabilitatea Federației Ruse, Curtea a stabilit că Federaţia Rusă a exercitat un control efectiv asupra „RMN” în perioada de detenție a reclamantului. În lumina acestei concluzii și în conformitate cu jurisprudența sa, nu a fost necesar să se determine dacă Federaţia Rusă a exercitat sau nu un control detaliat asupra politicilor și acțiunilor administrației locale subordonate (Mozer § 157). În virtutea sprijinului său militar, economic și politic continuu pentru „RMN”, care altfel nu ar fi supraviețuit, responsabilitatea Federaţiei Ruse în temeiul Convenției este angajată în ceea ce privește încălcarea drepturilor reclamanților.

În concluzie și după ce a constatat că drepturile victimei garantate de articolul 2 din Convenție ​​au fost încălcate, Curtea a constatat că a existat o încălcare a acestei dispoziții din partea Federaţiei Ruse.

Concluzie (unanimitate): 

- nicio încălcare a articolului 2 din Convenţie din partea Republicii Moldova;

- încălcarea articolului 2 din Convenţie din partea Federației Ruse.

Curtea le-a acordat reclamanților 26000 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 4000 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli, bani care urmează a fi plătiți de către Federația Rusă.

Prezentul rezumat are la bază hotărârea Toțchi și alții v. Republica Moldova și Federația Rusă de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă