Trocin v. Republica Moldova – nr. 23847/19

Hotărârea din 16.3.2021 [Secţia a II-a]

 

Articolul 3

Interzicerea torturii

Tratament degradant

Tratament inuman

Anchetă ineficientă

 

Maltratarea reclamantului de către colaboratorii de poliție în timpul aflării sale în detenție și lipsa unei anchete efective în acest sens – încălcare

 

Pe 12 aprilie 2019, reclamantul, dl Evgheni Trocin, a invocat în fața Curții încălcarea articolului 3 din Convenție, dat fiind actele de tortură la care a fost supus în timpul detenției sale preventive, și anume spânzurarea Palestiniană. De asemenea, reclamantul a invocat lipsa unei anchete efective cu privire la pretinsele acte de tortură.

În fapt:

Pe 10 iunie 2014, reclamantul a fost reţinut și plasat în arest preventiv, fiind suspectat de complicitate în comiterea unui omor.

Pe 7 august 2014, reclamantul a fost escortat de către polițiștii V.B. și S.T. la biroul procurorului D.R., în clădirea Procuraturii Generale, pentru a fi audiat. Potrivit reclamantului, la sosirea sa, procurorul l-a informat că, deoarece avocatul său lipsea, audierea se amână.

Potrivit reclamantului, în loc să fie escortat înapoi la locul de detenție, polițiștii V.B., S.T. şi alți doi ofițeri care purtau cagule de protecţie l-au condus într-o locație necunoscută care arăta ca un garaj sau un depozit. În acea locaţie, reclamantul a fost torturat, obligându-l să recunoască vinovăţia în săvârșirea infracţiunii. Ofiţerul de poliţie i-a spus reclamantului că, dacă nu se conformează, va fi împușcat pentru o presupusă tentativă de evadare. Deoarece reclamantul refuza în continuare să se supună cerinţelor lor, ofiţerii de poliţie au continuat să-l tortureze (spânzurătoarea palestiniană, etc). Polițiștii V.B. și S.T. i-au cerut, în mod repetat, să-şi recunoască vinovăţia în comiterea infracţiunii. Fiind supus torturii, reclamantul și-a pierdut cunoștința de trei ori și ulterior, a fost de acord să scrie tot ceea ce i-au dictat ofițerii și să semneze totul așa cum i s-a ordonat. De asemenea, i s-a spus să susțină aceeași versiune în fața procurorului și a fost amenințat cu acte repetate de tortură în caz de nerespectare sau divulgarea despre relele tratamente la care a fost supus. Imediat după aceea, polițiștii V.B. și S.T. l-au condus pe reclamant la secția de poliție, unde procurorul D.R. îi aștepta într-un birou.

La secția de poliție, reclamantul s-a întâlnit cu avocatul său și i-a spus despre relele tratamente la care a fost supus de către colaboratorii de poliţie.

În raportul medical din 8 august 2014, medicul care a examinat reclamantul a declarat că acesta din urmă acuza dureri de cap și că avea două vânătăi pe față, și că avea contuzii circulare a țesuturilor moi a încheieturilor și gleznelor, posibil de la cătușe. Nu a fost specificată vechimea acestor contuzii. Medicul a constatat că leziunile de pe corpul reclamantului erau vătămări corporale nesemnificative.

Pe 14 august 2014 a fost inițiată o anchetă penală cu privire la circumstanțele presupuselor rele tratamente aplicate reclamantului.

Pe 29 august 2014, procurorul responsabil de caz a decis încetarea urmăririi penale din motivul lipsei probelor că o infracţiune a fost săvârşită. Reclamantul a contestat ordonanţa la procurorul ierarhic superior.

Pe 2 septembrie 2014, procurorul ierarhic superior a anulat ordonanţa de mai sus și a dispus reluarea urmăririi penale.

Ulterior, ancheta penală a fost încetată încă de 2 ori. pe motiv că plângerea reclamantului privind maltratarea din 7 august 2014, nu era în concordanță cu constatările din raportul medical din 8 august 2014.

Pe 12 ianuarie 2015, procurorul ierarhic superior a anulat ordonanţa şi a dispus reluarea anchetei.

Pe 6 februarie 2015, procurorul responsabil de caz a inițiat proceduri penale privind cauzarea intenționată a unei dureri sau a suferinţei fizice, care reprezintă tratament inuman ori degradant.

Procedurile penale au fost încetate printr-o ordonanţă devenită definitivă pe 15 iunie 2016.

Pe 20 iulie 2016 a fost inițiat un nou set de proceduri penale privind presupusa supunere a reclamantului la acte de tortură pe 7 august 2014. Pe 26 septembrie 2016 și pe 12 decembrie 2016 ofițerii de poliție V.B. și S.T. au fost recunoscuţi în calitate de bănuiţi.

În ordonanţele din 26 decembrie 2016 și 10 martie 2017, procurorul a concluzionat că, în urma anchetei efectuate, nu existau dovezi care să demonstreze că reclamantul a fost supus vreunei forme de rele tratamente pe 7 august 2014. El a concluzionat că existau motive serioase de a crede că reclamantul ar fi putut să inventeze povestea despre maltratarea sa, ca o metodă de apărare împotriva acuzațiilor care i-au fost aduse, și că şi-ar fi provocat el însuși vânătăile pe față. În ceea ce privește echimozele de pe încheieturi și glezne, acestea au fost create ca urmare a cătușelor aplicate reclamantului. Dacă reclamantul ar fi fost suspendat pe cătușe, greutatea corpului său ar fi creat leziuni și nu doar vânătăi. Prin urmare, procurorul a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a ofițerilor V.B. și S.T. Reclamantul a contestat ordonanţa.

Pe 18 ianuarie și 24 martie 2017, procurorul ierarhic superior a respins contestațiile depuse de către reclamant împotriva ordonanţelor de mai sus.

Pe 6 și 14 iulie 2017, Judecătoria Centru a respins contestațiile reclamantului. Reclamantul a depus recurs la Curtea de Apel.

Pe 11 octombrie 2017, Curtea de Apel Chișinău a admis cererile de recurs depuse de către reclamant, constatând că ancheta efectuată asupra acuzațiilor reclamantului a fost superficială și că procurorii nu au dat răspuns la unele întrebări importante, cum ar fi, de exemplu, unde exact s-a aflat reclamantul între orele 15.50 și 19.40.

După mai multe acţiuni în care procurorii au încetat și ulterior reluau urmărirea penală privind circumstanțele pretinsei maltratări a reclamantului, la data de 15 octombrie 2018 Curtea de Apel Chișinău a respins recursul reclamantului, prin care s-a contestat menţinerea de către instanţa inferioară a încetării urmăririi penale.

În drept:

Cu privire la pretinsele rele tratamente

Curtea a statuat în repetate rânduri, că articolul 3 consacră una dintre cele mai fundamentale valori ale societăților democratice. Chiar și în cele mai dificile circumstanțe, cum ar fi lupta împotriva terorismului și a criminalității organizate, Convenția interzice în termeni absoluți tortura și pedepsele sau tratamentele inumane sau degradante. Spre deosebire de majoritatea clauzelor de fond ale Convenției și ale Protocoalelor nr. 1 și 4, articolul 3 nu prevede excepții și nici o derogare de la acesta nu este permisă în temeiul articolului 15 § 2 chiar și în cazul unei urgențe publice care amenință viața națiunii. (a se vedea Selmouni v. Franţa [MC], nr. 25803/94, § 95, CEDO 1999‑V, şi Assenov şi Alţii v. Bulgaria, 28 octombrie 1998, § 93).).

În cazul în care o persoană este rănită în timpul aflării sale în detenției sau sub custodia poliției, orice astfel de vătămare va da naștere unei prezumții puternice că persoana a fost supusă unor rele tratamente. Statului îi revine obligația de a oferi o explicație plauzibilă a modului în care au fost cauzate leziunile, în lipsa căreia apare o problemă clară în temeiul articolului 3 din Convenție.

În ceea ce privește faptele prezentei cauze, Curtea a notat că reclamantul a suferit leziuni pe 7 august 2014, în timp ce se afla în detenție. Potrivit rapoartelor medicale aflate în posesia Curții, reclamantul avea leziuni pe față și contuzii circulare ale țesuturilor moi din jurul încheieturilor și gleznelor, cu o vechime nu mai mare de 24 de ore.

Potrivit versiunii ofițerilor de poliție în faţa autorităţilor naţionale și cele ale Guvernului în faţa Curţii, contuziile circulare pe țesuturile moi, pe încheieturi și glezne au rezultat din folosirea obișnuită a cătușelor la mâini și picioare. Reclamantul nu a negat faptul că fusese încătușat la mâini, dar a invocat că leziunile au rezultat din suspendarea de o bară metalică după legarea încheieturilor și a gleznelor cu o funie la spate. Deși potrivit expertului criminalist folosirea cătuşelor în spânzurătoarea Palestiniană ar fi cauzat leziuni mai grave, reclamantul a invocat că polițiștii au folosit prosoape pe încheieturi și glezne înainte de legarea membrelor, aparent pentru a evita leziuni vizibile.

În pofida divergențelor dintre reclamant și ofițerii de poliție, Curtea a constatat cu îngrijorare că procurorul responsabil de caz nu a părut deloc interesat să pună la îndoială temeinicia afirmaţiilor polițiștilor potrivit căreia reclamantul ar fi fost încătușat la glezne, pe 7 august 2014. Acțiunile procurorului par cu atât mai îngrijorătoare cu cât legislația internă nu prevedea o astfel de formă de reținere precum încătușarea gleznei.

Mai mult decât atât, Curtea a observat o altă deficiență în apărarea ofițerilor de poliție și a Guvernului, şi anume, ea a notat că potrivit versiunii evenimentelor prezentate de către ofițerul V.B., după ce au aflat că audierea acestuia se amână, reclamantul a fost dus imediat în izolatorul de detenție. Potrivit acestuia, reclamantul fusese în custodia lor pentru o durată nu mai mult de 40-45 minute înainte de a fi întors în izolatorul de detenție. Dacă o atare versiune ar fi fost acceptată, atunci, având în vedere faptul că reclamantul a fost luat din izolatorul de detenție la 15.50, el trebuia adus înapoi nu mai târziu de 16.40. Totuși, reclamantul a fost adus înapoi nu mai devreme de 19.40. De asemenea, se menționează că, conform jurnalului de la Centrul de medicină legală, reclamantul a fost adus acolo la ora 17.15.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea a considerat că nu au existat dovezi convingătoare care să susțină afirmația Guvernului conform căreia rănile constatate la încheieturile și gleznele reclamantului au fost cauzate de cătușele folosite de ofițerii de poliție acuzați. Nici nu s-a demonstrat convingător că recurgerea la forța fizică de către ofițerii de poliție a fost strict necesară prin comportamentul reclamantului. Deși, constatările din rapoartele medicale nu confirmă sau infirmă pe deplin descrierea reclamantului, a formelor de rele tratamente suferite de acesta, Curtea nu a putut decât să concluzioneze că Guvernul nu a oferit o explicație plauzibilă a modului în care leziunile la gleznele reclamantului au fost cauzate.

Astfel, Curtea a constatat că reclamantul a fost supus unui tratament contrar articolului 3 din Convenție, astfel fiind încălcată dipoziţia sub aspect material.

Cu privire la pretinsa anchetă ineficientă

Curtea a statuat că investigarea acuzaţiilor grave de maltratare trebuie să fie aprofundată. Aceasta înseamnă că autorităţile trebuie să depună întotdeauna eforturi serioase pentru a afla ce s-a întâmplat şi nu trebuie să se bazeze pe concluzii pripite sau nefondate pentru a înceta investigaţia sau să le pună la baza deciziilor lor (a se vedea hotărârea Assenov și alții v. Bulgaria, § 103). Ele trebuie să întreprindă toate măsurile rezonabile care le stau la dispoziție pentru a asigura probele cu privire la incident, inclusiv inter alia declaraţii ale martorilor oculari şi probele medico-legale (a se vedea Tanrikulu v. Turkey [MC], nr. 23763/94, § 104., şi Gül v. Turkey, nr. 22676/93, § 89, 14 decembrie 2000). Orice omisiune pe parcursul desfăşurării investigaţiei care ar putea submina posibilitatea sa de a stabili cauza leziunilor corporale sau identitatea persoanelor responsabile riscă să nu corespundă acestui standard. În plus, ancheta ar trebui să poată conduce la identificarea și pedepsirea celor responsabili.

Curtea a constatat o serie de deficiențe grave în ancheta efectuată de autoritățile naționale. Curtea s-a limitat doar la câteva aspecte pe care le-a considerat deosebit de îngrijorătoare: pe 6 februarie 2015, autoritățile au inițiat proceduri penale numai în ceea ce privește leziunile de pe chipul reclamantului. Această anchetă a avut un spectru limitat și nu a vizat celelalte vătămări de pe corpul reclamantului. Abia doi ani mai târziu procurorii au inițiat proceduri penale cu privire la alte aspecte, iar ofițerii de poliție acuzați au fost audiați pentru prima dată abia în septembrie și decembrie 2016.

Curtea a notat că procurorul responsabil de caz a acceptat fără nicio rezervă și fără a verifica versiunea prezentată de către ofițerii de poliție, referitoare la evenimentele disputate de către reclamant. În plus, procurorii nu au reușit să reconcilieze evenimentele prezentate de către ofițerii de poliție cu înregistrările orelor de intrare și ieșire din registrul izolatorului de detenție în care reclamantul fusese deținut. De asemenea, ei au eșuat să verifice ora exactă la care reclamantul fusese scos din clădirea Procuraturii Generale, pentru a determina perioada de timp în care reclamantul s-a aflat în custodia ofițerilor de poliție V.B. și S.T., cuprinsă între părăsirea clădirii Procuraturii Generale și escortarea acestuia la secția de poliție, unde s-a întâlnit cu procurorul D.R. și avocatul său.

Modul în care s-a desfășurat ancheta a permis Curții să concluzioneze că Procuratura nu a depus niciun efort real pentru a investiga cazul și a descoperi adevărul.

Având în vedere deficiențele grave menționate mai sus, Curtea a considerat că autoritățile naționale nu și-au îndeplinit obligația de a investiga plângerile reclamantului de rele tratamente. În consecință, a existat și o încălcare procedurală a articolului 3 din Convenție.

Prin urmare, Curtea a constatat că a existat o încălcare a articolului 3 sub aspect procedural și material în prezenta cauză.

Concluzie: încălcarea articolului 3 din Convenție (unanimitate). 

Curtea i-a acordat reclamantului 12000 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 850 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Trocin v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă