Veronica Ciobanu v. Republica Moldova – nr. 69829/11

Hotărârea din 9.2.2021 [Secţia a II-a]

 

Articolul 2

Dreptul la viaţă

Articolul 2-1

Anchetă efectivă

 

Lipsa unei anchete efective privind circumstanţele decesului unui minor – încălcare

 

Pe 25 octombrie 2011, reclamanta, dna Veronica Ciobanu, a invocat în faţa Curţii încălcarea articolului 2 din Convenție, date fiind încălcarea dreptului la viață a fiului său și lipsa unei anchete efective asupra circumstanțelor decesului acestuia.

 

În fapt:

În urma unui acord între Guvernul României și Ministerul Tineretului și Sportului din Republica Moldova (în continuare „ministerul”), o sută optzeci de tineri moldoveni, inclusiv fiul reclamantei, care la data evenimentelor avea cincisprezece ani, au fost cazaţi, în perioada 5 - 12 iulie 2010, într-o tabără de vară situată în Sulina (România), pe litoralul Mării Negre. În conformitate cu dispoziția Ministrului Tineretului și Sportului din 1 iulie 2010, grupul de tineri era supravegheat de trei angajate ale ministerului, numite responsabile de grup.

Pe 9 iulie 2010, în jurul orei 15:00, fiul reclamantei și alți patru tineri, dintre care trei aveau deja vârsta majoratului, s-au îndepărtat de plaja special amenajată pentru scăldat și au intrat în apă în locul revărsării Dunării în mare. Fiul reclamantei a fost luat de curenții de apă și s-a înecat. Corpul acestuia nu a fost găsit.

Pe 15 septembrie 2010, Procuratura Republicii Moldova a pornit urmărirea penală pentru neglijență în serviciu care a provocat decesul unei persoane (articolul 329 alin. (2) lit. (a) din Codul penal).

Pe 6 decembrie 2010, cele trei angajate ale ministerului au fost recunoscute în calitate de bănuite.

Printr-o ordonanţă din 4 martie 2011, procurorul de caz a decis încetarea cauzei penale, notând că în conformitate cu prevederile Regulamentului taberei de vacanță – adoptat de autoritățile române și adus la cunoștința însoțitorilor de grup la sosirea lor în Sulina – scăldatul era autorizat numai în locuri special amenajate, în prezența și sub supravegherea însoțitorilor de grup și numai atunci când marcajele și salvamarii plajei permit acest lucru. Procurorul a menţionat, de asemenea, că cele trei angajate ale ministerului au declarat că nu primiseră nicio instrucțiune cu privire la obligațiile sau sarcinile pe care trebuiau să le îndeplinească în tabăra de vară. În același timp, el a menționat că subiectul infracțiunii prevăzute la articolul 329 din Codul penal era „persoană cu funcție de răspundere”, pe care cele trei angajate nu o ocupau în cadrul ministerului și că niciun act normativ național nu le impunea obligația de a asigura integritatea fizică a minorilor.

Pe 20 aprilie 2011, reclamanta a contestat această ordonanţă la procurorul ierarhic superior. Ea a invocat, în special, că cele trei angajate ale ministerului au încălcat obligațiile de serviciu.

Pe 4 mai 2011, adjunctul Procurorului General a menținut ordonanța contestată.

Printr-o încheiere definitivă din 7 iulie 2011, judecătorul de instrucție al Judecătoriei Râșcani (Chișinău), a respins cererea reclamantei şi a menținut ordonanţa procurorului ierarhic superior cu privire la încetarea procesului penal împotriva celor trei angajate ale ministerului.

Între timp, pe 15 iunie 2011, procurorul de caz a emis o ordonanţă de clasare a cauzei penale privind decesul fiului reclamantei. El s-a bazat, în special, pe declarațiile concordante ale celor patru tineri care au intrat în apă în același timp cu fiul reclamantei, conform cărora: cei cinci tineri au fost duși rapid de curenții de apă; doi dintre ei încercaseră, fără succes, să-l salveze pe fiul reclamantei care nu putea înota; în timpul vacanţei lor în tabăra de vară, li s-au reamintit în permanență regulile de conduită pe plajă, inclusiv interzicerea scăldatului în locuri neautorizate. El a mai constatat că, potrivit declarațiilor Ministrului Tineretului și Sportului din Republica Moldova, nu existau reglementări la nivel național pentru situații precum cele din prezentul caz, dar că tabăra de vară românească avea un regulament intern. Procurorul a mai menționat că, potrivit informațiilor furnizate de autoritățile române, două dintre cele trei angajate ale ministerului care fuseseră numite responsabile de grup au luat cunoştinţă, contra semnătură, de Regulamentul taberei de vacanță. Procurorul a reiterat, de asemenea, concluziile din ordonanţa din 4 martie 2011. El a concluzionat că organizarea vacanţei pentru tineri a avut loc „în strictă conformitate” cu legislația în vigoare și că, în ceea ce privește acțiunile celor trei angajate ale ministerului, nu erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunii. În cele din urmă, procurorul a adăugat că decesul a survenit din imprudenţa fiului reclamantei, care nu a respectat prevederile regulamentului taberei de vacanță referitoare la înot, care i-a fost adus la cunoştinţă.

Pe 6 iulie 2011, adjunctul Procurorului General a menţinut ordonanţa din 15 iunie 2011.

Pe 8 noiembrie 2011, reclamanta a contestat în instanţă ordonanţa procurorului de clasare a cauzei penale.

Printr-o încheiere definitivă din 30 noiembrie 2011, judecătorul de instrucție al Judecătoriei Râșcani (Chișinău) a constatat că ancheta desfăşurată de procuratură a fost corectă și a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată.

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 2 din Convenţie:

În ceea ce privește procedura penală în prezenta cauză, Curtea a reiterat faptul că, dacă erau considerate efective, procedurile penale în discuție puteau îndeplini de sine stătător obligația ce decurge din articolul 2, care impune statului să asigurare un sistem judiciar efectiv (Nicolae Virgiliu Tănase v. România [MC], nr. 41720/13, § 179, 25 iunie 2019 şi cauzele citate în aceasta). 

Curtea a observat că, autoritatea responsabilă de investigaţie din Republica Moldova a pornit o anchetă destul de repede și că au fost audiați mai mulți martori, inclusiv martori oculari. În special, ancheta a stabilit circumstanțele ce au avut loc cu puțin timp înainte de moartea fiului reclamantei, și anume momentul în care grupul de tineri a decis să meargă la scăldat într-un loc neautorizat și evenimentul tragic. De asemenea, Curtea a luat act de constatarea procurorului de caz că organizarea vacanţei tinerilor a avut loc „în strictă conformitate” cu legea. Cu toate acestea, investigația nu a elucidat într-un mod clar cu privire la existența unei supravegheri adecvate a copiilor pe plajă, în momentul tragediei, de către responsabilii de grup.

Curtea a avut deja ocazia să afirme că, în ceea ce privește instituţiile de învățământ, gradul de diligență necesar pentru a proteja copiii de pericole trebuie, în mod obligatoriu, să fie ajustat pe măsură ce aceştia cresc și ajung la adolescență, atunci când încep să își asume responsabilități potrivit capacităților şi dezvoltarea acestora (Ercankan v. Turcia, nr. 44312/12, § 51, 15 mai 2018). Pot fi necesare măsuri speciale și o atenție deosebită, în special, în ceea ce privește copiii de vârstă fragedă sau, indiferent de vârsta copilului, de exemplu, în condiții meteorologice extreme sau în cazul amenințărilor de securitate (ibidem, § 50). De asemenea, Curtea reamintește obligația statului, prin intermediul instituțiilor școlare, de a-și asuma responsabilitatea pentru copiii care i-au fost încredințați, precum și rolul esențial al instituțiilor școlare în protejarea sănătății și bunăstării copiilor, ţinând cont de vulnerabilitatea datorată vârstei lor (Kayak v. Turcia, nr. 60444/08, § 59, 10 iulie 2012).

Având în vedere această jurisprudență, Curtea a considerat că unul din elementele cheie în prezenta cauză a fost dacă copiii, inclusiv fiul reclamantei, au avut parte de o supraveghere adecvată în timpul scăldării lor pentru a minimiza riscul de înec. Cu toate acestea, ancheta efectuată de autoritățile moldovenești nu a stabilit nici cine urma să supravegheze copiii în ziua tragediei, nici dacă cele trei angajate ale ministerului erau prezente pe plajă în acel moment. Mai mult, necesitatea de a stabili persoanele responsabile care aveau, în special, sarcina de a supraveghea copiii, a fost subliniată de parchetul din România. De asemenea, organul de anchetă din Republica Moldova nu a reușit să elucideze ipoteza că fiul reclamantei posibil să nu fi respectat un ordin direct din partea responsabililor care trebuiau să-l supravegheze.

Curtea nu a pierdut din vedere faptul că evenimentele au avut loc în România și că, din această cauză, organul de urmărire penală din Republica Moldova putea întâmpina anumite obstacole la efectuarea urmăririi penale. Cu toate acestea, Curtea a subliniat că sejurul copiilor în această țară a fost organizat de Ministerul Tineretului și Sportului din Republica Moldova, că cele trei angajate ale ministerului implicate erau cetățeni moldoveni, pe care procuratura le-a putut audia, cât şi pe Ministrul Tineretului și Sportului din Republica Moldova și că nimic nu a împiedicat cu adevărat autoritatea de anchetă a Republicii Moldova să elucideze chestiunile menționate în paragraful anterior. În pofida acestui fapt, organele procuraturii din Republica Moldova, doar au constatat că articolul 329 din Codul penal care sancționează infracțiunea de neglijență în serviciu, nu se aplica celor trei angajate.

Având în vedere cele menţionate mai sus, Curtea a considerat că ancheta penală efectuată de către autoritățile din Republica Moldova nu a fost minuțioasă și că, prin urmare, nu îndeplinește obligația procedurală care decurge din articolul 2 din Convenție.

În același timp, Curtea a reiterat că, în cauze similare cu prezenta, în care ingerința în dreptul la viață nu este intenționată și în care nu există suspiciuni în acest sens, articolul 2 din Convenție nu implică neapărat un remediu penal. În astfel de cauze, statul pârât își poate îndeplini obligația pozitivă în temeiul articolului 2 din Convenție prin stabilirea unui remediu civil, fie izolat, fie în combinație cu un remediu penal, care ar face posibilă stabilirea răspunderii persoanelor în cauză şi obţinerea despăgubirilor cuvenite (Calvelli și Ciglio v. Italia [MC], nr. 32967/96, § 51, CEDO 2002 - I, Anna Todorova v. Bulgaria, nr. 23302/03, § 73, 24 mai 2011 și Nicolae Virgiliu Tănase, citat mai sus, § 159). Totuși, având în vedere circumstanțele prezentei cauze și informațiile de care avea cunoștință, Curtea nu a fost în măsură să afirme că reclamanta avea la dispoziție un remediu de natură civilă, efectiv în practică, care i-ar fi permis să soluţioneze pretenţiile sale.

Prin urmare, Curtea a constatat că sistemul juridic moldovenesc aplicat în prezenta cauză nu i-a permis statului pârât să își respecte obligația procedurală care îi revine în conformitate cu articolul 2 din Convenție.

În ceea ce privește aspectul de fond al acestui articol, Curtea a reiterat că cererea nu a fost depusă împotriva României. Prin urmare, Curtea nu s-a pronunţat cu privire la chestiunea dacă plaja a fost amenajată în conformitate cu standardele de siguranță stabilite sau cu privire la eventuala răspundere a salvamarilor români.

​​Pe de altă parte, în ceea ce privește responsabilitatea autorităților moldovenești, Curtea nu era în măsură să stabilească dacă acestea au știut sau ar fi trebuit să știe, la acel moment, că viața fiului reclamantei era amenințată într-un mod real şi iminent și că nu au luat, în limita puterilor lor, măsurile care, dintr-un punct de vedere rezonabil, ar fi, fără îndoială, atenuat sau chiar împiedicat acest risc (a se vedea principiile relevante în Fernandes de Oliveira v. Portugalia [MC], nr. 78103/14, §§ 109-112, 31 ianuarie 2019 și Nicolae Virgiliu Tănase, citat mai sus, § 136). Cu toate acestea, Curtea a subliniat că această imposibilitate rezultă în mare parte din cauza lipsei unei investigații minuțioase și eficiente din partea autorităților moldovenești cu privire la circumstanțele decesului fiului reclamantei (comparați cu San Argimiro Isasa v. Spania, nr. 2507/07, § 65, 28 septembrie 2010, Feodorov v. Republica Moldova, nr. 42434/06, § 68, 29 octombrie 2013 și Aydoğdu, citat mai sus, § 102).

Prin urmare, Curtea a constatat că a existat o încălcare a articolului 2, sub aspect procedural, în prezenta cauză.

Concluzie: încălcarea articolului 2 din Convenţie, sub aspect procedural (unanimitate).

Curtea i-a acordat reclamantei 12000 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 2000 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

 

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Veronica Ciobanu v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".

 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă