Velesco v. Republica Moldova – nr. 53918/11

Hotărârea din 19.1.2021 [Secţia a II-a]

 

Articolul 2

Dreptul la viață

Articolul 2-1 

Anchetă efectivă

 

Lipsa unei anchete efective privind circumstanţele decesului persoanei – încălcare

 

Pe 15 august 2011, reclamanta, dna Tatiana Velesco, a invocat în fața Curții încălcarea articolului 2 din Convenție, dată fiind lipsa unei anchete efective asupra circumstanțelor morții fiului său. De asemenea, reclamanta a invocat și încălcarea articolului 9 din Convenție, din cauza imposibilității de a-i asigura ceremonii religioase, care sunt interzise celor care se sinucid.

 

În fapt:

Pe 20 ianuarie 2009, fiul reclamantei (V.) a fost găsit strangulat în grădina casei părinților săi.

O investigație inițială a fost efectuată de către un expert criminalist pe 21 ianuarie 2009. În concluziile raportului de expertiză era menționat, printre altele, că expertiza fusese efectuată la solicitarea Inspectoratului de Poliție Buiucani și că cererea nu avea un număr de înregistrare.

Pe 10 februarie 2009 Inspectoratul General al Poliției a informat șeful Inspectoratului de Poliție Buiucani despre faptul că organul de anchetă nu a întreprins toate măsurile necesare pentru a stabili pe deplin circumstanțele cazului. Nu erau clare aspecte importante pe caz.

Pe 12 februarie 2009 reclamanta a depus o plângere la Inspectoratul de Poliție Buiucani pe faptul că până la acea dată dânsa nu a fost informată despre circumstanțele decesului fiului său, sau despre pașii întreprinși în scopul investigației cazului.

În special, ea a solicitat informarea sa dacă a fost inițiată o anchetă penală asupra posibilității de constrângere sau de determinare la suicid și dacă a fost efectuată o analiză toxicologică pentru a se stabili dacă există o otravă în sângele lui V.

Pe 2 martie 2009 a fost inițiată urmărirea penală în privința decesului lui V. Anchetatorul a menționat că V. a fost subiect în cadrul unei anchete penale de fraudă în proporții deosebit de mari la o companie privată, iar potrivit rudelor sale el era persecutat de către indivizi care acționau din numele acelei companii pentru a-l obliga să plătească dublul sumei pierderilor cauzate și că acest fapt ar fi putut provoca recurgerea la suicid. În aceeași dată, anchetatorul a dispus efectuarea unei noi expertize, pentru a stabili cauza exactă a decesului și dacă aceasta a avut loc înainte de spânzurare.

Pe 9 martie 2009, reclamanta a fost audiată în calitate de martor.

Pe 25 mai 2009, procurorul a dispus efectuarea autopsiei cadavrului fiului reclamantei de către Centrul de Medicină Legală.

Pe 16 iunie 2009, reclamanta a fost recunoscută în calitate de succesor al părții vătămate, fiindu-i explicate drepturile sale procedurale. În aceeași zi, ea a fost informată despre raportul de expertiză care fusese dispus pe caz, precum și cu privire la dreptul său de a adresa întrebări expertului, de a da explicații și de a recuza expertul.

Termenul pentru finalizarea anchetei a fost extins la 2 iunie, 3 august și 2 octombrie 2009, din cauza necesității de a se stabili dacă fosta companie a lui V. l-a presat să ramburseze sume mari de bani și deoarece raportul expertului nu era terminat, din cauza îmbolnăvirii expertului. Autopsia a fost finalizată pe 20 octombrie 2009.

Pe 23 octombrie 2009, reclamanta a fost înștiințată despre rezultatele raportului expertului. În urma studierii raportului, reclamanta a depus o plângere la Inspectoratul de Poliție Buiucani, statuând că raportul era unul superficial și a eșuat să răspundă la anumite întrebări și anume, dacă fiul ei a murit spânzurat sau dacă a fost spânzurat după moartea sa. Ea a cerut efectuarea unui nou raport de expertiză.

Pe 27 noiembrie 2009 procurorul a dispus efectuarea unei noi autopsii. Ambele autopsii au indicat absența unor urme pe cadavru lui V., cu excepția urmelor lăsate de frânghie. Experții au constatat că dovezile medicale indicau sufocarea prin strangulare, fără semne de luptă sau de moarte înainte de strangulare și că nu existau urme de alcool sau droguri în sângele lui V.

Pe 11 decembrie 2009, reclamanta a plătit pentru o investigație medicală suplimentară (histopatologică), care a fost inițiată pe 14 decembrie 2009, dar nefiind clar când sau dacă a fost finalizată.

În baza dovezilor medicale și a altor probe, pe 30 iulie 2010, procurorul a dispus încetarea urmăririi penale, pe motiv că era clar că V. s-a sinucis. Procurorul a stabilit că V. avea dificultăți financiare, ceea ce l-ar fi putut determina să se sinucidă.

Reclamanta nu a fost de acord cu decizia procurorului și a contestat-o în instanță. Pe 17 decembrie 2010 judecătorul de instrucție al Judecătoriei Buiucani a admis contestația reclamantei și a dispus reinvestigarea cauzei de către un alt procuror, motivând că existau anumite carențe procedurale.

Potrivit Guvernului, pe 9 august 2011, Procuratura a încetat urmărirea penală, pe motiv că nu a fost comisă nicio infracțiune, menționând că reclamanta nu a contestat decizia.

 

În drept:

Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 2 din Convenție:

Curtea a reiterat că prin obligarea unui stat de a lua măsurile necesare pentru protejarea vieții celor aflați sub jurisdicția sa, articolul 2 § 1 impune statului o obligaţie cu scopul asigurării dreptului la viață prin crearea unei legislaţii penale concrete, care să condamne comiterea atentatelor asupra persoanei şi care să se bazeze pe un mecanism de aplicare conceput pentru a preveni, reprima şi sancţiona încălcările (a se vedea Mustafa Tunç și Fecire Tunç v. Turcia [MC], nr. 24014/05, § 171, 14 aprilie 2015).

Obligația de a proteja dreptul la viață, în conformitate cu articolul 2 din Convenție, coroborată cu obligația generală a statului în temeiul articolului 1 din Convenție de a „recunoaşte oricărei persoane aflate sub jurisdicția sa drepturile și libertățile definite în Convenție", impune în mod implicit că trebuie să existe o investigaţie oficială efectivă atunci când persoanele au decedat în împrejurări suspecte. Această obligație nu se limitează la cazurile în care s-a stabilit că decesul a fost provocat de un agent al statului. Simplul fapt că autoritățile au fost informate cu privire la un deces, va da naștere ipso facto la o obligație în temeiul articolului 2 din Convenție pentru a efectua o investigație efectivă a împrejurărilor în care a survenit decesul (a se vedea cauza Sabuktekin c. Turciei, nr. 27243 / 95, § 98, CEDO 2002-II (extrase); Kavak c. Turciei, nr. 53489/99, § 45, 6 iulie 2006; și Al Fayed c. Franței (decembrie), nr. 38501/02,27 septembrie 2007). Investigaţia trebuie să fie capabilă de a stabili cauza leziunilor și identitatea celor responsabili cu scopul de a-i pedepsi. În cazul survenirii decesului, investigaţia capătă o conotație și mai mare, avînd în vedere faptul că obiectivul esențial al unei astfel de investigaţii este de a asigura punerea efectivă în aplicare a legislației naţionale care protejează dreptul la viață (a se vedea mutatis mutandis, cauza Paul și Audrey Edwards c. Regatului Unit, nr. 46477/99, § 69, CEDO 2002-II).

Scopul obligației sus-menționate este unul de mijloace şi nu de rezultat. Astfel, autoritățile sunt obligate să întreprindă măsurile rezonabile și disponibile pentru asigurarea probelor cu privire la fapta comisă. Orice omisiune în cadrul investigaţiei care subminează capacitatea de a stabili cauza decesului, persoana sau persoanele responsabile, riscă sa iasă din acest standard (a se vedea cauza Menson c. Regatului Unit (dec.), nr. 47916/99, CEDO 2003-V; și Rajkowska c. Poloniei (dec.), nr. 37393/02, 27 noiembrie 2007).

Curtea a reținut că în cazul de față, ancheta asupra circumstanțelor morții lui V. a început cu promptitudine, conform cerințelor Convenției. Totuși, nicio anchetă penală oficială nu fusese inițiată până pe 2 martie 2009.

Din motive inexplicabile, ancheta penală asupra decesului lui V. a început după o întârziere de aproape o lună și jumătate, limitând în mod serios capacitățile anchetatorilor în perioada inițială, care era crucială.

Curtea a subliniat cerința unei investigații prompte în cauzele ce se referă la pierderea de viață (Anusca v. Moldova, nr. 24034/07, paragraf 43, 18 mai 2010).

Ancheta a fost iniţiată, într-adevăr, cu promptitudine, dar timpul până la finalizarea sa - aproximativ doi ani și jumătate - nu poate fi justificat de complexitatea cazului sau de orice dificultăți obiective. În special, nu este clar de ce a trebuit să se solicite procurorului trei prelungiri ale termenului de finalizare a anchetei în timp ce era așteptat raportul respectiv, care a fost amânat cu cinci luni pe motiv de boala unui expert. Nu este clar de ce, dată fiind urgența de a constata circumstanțele morții lui V., nu i s-a cerut să facă autopsia unui alt expert. Prin urmare, reclamanta a avut motive suficiente de a pune la îndoială diligența autorităților.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că un judecător de instrucție a constatat deficiențe ale anchetei și a dispus reinvestigarea acesteia. Judecătorul a constatat că nu fusese luate mai multe măsuri de investigație și că reclamantei nu i s-a permis să-și exercite în mod corespunzător drepturile procedurale.

Curtea a constatat că reclamanta a fost audiată în calitate de martor după o lună și jumătate de la decesul fiului său și că nu fusese recunoscută oficial în calitate de succesor al părții vătămate decât după șase luni de la tragica ei pierdere.

Se pare că reclamanta nici nu a fost informată despre desfășurarea anchetei după ce judecătorul de instrucție a dispus reinvestigarea cauzei.

Prin urmare, Curtea a considerat că întârzierile inexplicabile, atât la inițierea anchetei penale cât și la desfășurarea acesteia, precum și eșecul de a permite reclamantei de a-și exercita drepturile procedurale în mod suficient și în timp util, au fost incompatibile cu cerințele procedurale ale articolului 2 din Convenție.

Prin urmare, a existat o încălcare a acestei dispoziții în prezenta cauză.

 

Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 9 din Convenție:

Curtea a notat că reclamanta s-a plâns în esență de faptul că ancheta asupra morții fiului ei nu a demonstrat că acesta nu s-a sinucis, ceea ce a avut la rândul său repercusiuni asupra posibilității ei de a-i asigura o înmormântare religioasă cuvenită.

În acest sens, chiar presupunând existența unor obligații pozitive în temeiul articolului 9 în acest context, Curtea a amintit că obligația statului de a investiga în baza articolului 2 este una de mijloace și nu de rezultat.

Cu alte cuvinte, Curtea nu a putut specula care ar fi fost rezultatul anchetei asupra decesului fiului ei, în cazul în care ancheta ar fi fost una eficientă. Astfel, Curtea a respins acest capăt de cerere ca fiind vădit nefondat.

 

Prin urmare, Curtea a constatat că a existat o încălcare a articolului 2 sub aspect procedural în prezenta cauză.

 

Concluzie: încălcarea articolului 2 din Convenție (unanimitate). 

 

Curtea i-a acordat reclamantei 6000 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 72 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

 

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Velesco v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă