Barbotin v. Franța - 25338/16

Hotărâre din 19.11.2020 [Secția a V-a]

Articolul 13

Remediu efectiv

Remediu compensator ineficient, având în vedere suma insuficientă alocată pentru condițiile precare de detenție și punerea cheltuielilor de expertiză în sarcina deținutului, ceea ce îl face debitor al statului: încălcare

În fapt – Reclamantul a primit despăgubiri de la instanțele naționale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condițiilor precare de detenție a sa, timp de patru luni într-un centru de arest preventiv. Cu toate acestea, reclamantul se plânge de ineficiența remediului compensator pe care l-a iniţiat, având în vedere insuficiența despăgubirii obținute rezultând din suma redusă acordată (500 euro) și punerea în sarcina sa a cheltuielilor de expertiză (773 euro) dispusă pentru a evalua starea celulelor în care s-a aflat acesta.

În drept – Articolul 13 coroborat cu articolul 3:

a) Admisibilitate: având în vedere recunoașterea de către judecătorul național a condițiilor precare de detenție la care a fost supus reclamantul în celula sa, cel din urmă a depus o plângere în temeiul articolului 13, care, prin urmare, s-a constatat a fi aplicabil.

b) Fond: ca punct preliminar, Curtea reiterează faptul că acțiunea în despăgubire înaintată de reclamant în fața instanțelor administrative este un remediu disponibil și adecvat, cu perspective rezonabile de succes, pentru reclamanții care s-au aflat în condiții precare de detenție. Astfel, în principiu, Curtea solicită reclamanților, odată eliberați sau transferați într-o altă celulă, să utilizeze acest remediu compensatoriu pentru a respecta regula epuizării căilor de atac interne prevăzută la articolul 35 § 1 din Convenție.

În speță și în primul rând, instanța administrativă și apoi Consiliul de Stat au decis în conformitate cu standardele Curții privind condițiile de detenție, luând în considerare cumulativ situaţia supraaglomerării centrului de arest preventiv și problemele care decurg din starea generală precară a celulei reclamantului şi au constatat răspunderea statului, atunci când a existat o încălcare obiectivă a obligațiilor administrației penitenciare care decurg din respectarea articolului 3. În al doilea rând, hotărârea tribunalului administrativ, menţinută de Consiliul de Stat, prin care s-a dispus de a acorda reclamantului despăgubiri pentru prejudiciul moral rezultat din încălcarea articolului 3, a fost pusă în executare şi reclamantul a fost efectiv despăgubit. Astfel, schema generală de remediere a despăgubirii înaintată judecătorului administrativ corespunde cerințelor din articolul 13, oferind perspectiva unei despăgubiri adecvate pentru prejudiciul suferit atât în ​​ceea ce privește evaluarea despăgubirii, cât și plata efectivă a sumelor alocate.

Având în vedere toate cele enunţate și luând în considerare sfera controlului judiciar exercitat de instanțele administrative, respectiv asupra faptelor cauzei, fondul „plângerii justificate” în temeiul Convenției, precum și în baza dreptului de compensare pentru aflarea în condiţii precare de detenţie, reclamantul a beneficiat de o cale de atac adecvată care îi permitea să obțină o decizie executorie de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul suferit. Acţiunea remediului compensator înaintată judecătorului administrativ are, prin urmare, un caracter efectiv.

În ceea ce privește eficacitatea acestui remediu în prezenta cauză, aceasta trebuie evaluată ținând seama de valoarea netă a sumelor acordate de instanțele naționale. Aşadar, acestea au convenit să scadă din suma de 500 EUR acordată reclamantului pentru prejudiciu moral pe cea de 773 EUR percepută din contul acestuia pentru costuri şi cheltuieli. Prin urmare, reclamantul s-a pomenit că în pofida faptului că statul a fost obligat să răspundă pentru repararea prejudiciului moral cauzat pentru care acesta fusese recunoscut drept victimă, tot el a devenit debitor al statului datorând suma de 273 EUR.

Pe de o parte, în ceea ce privește despăgubirea acordată reclamantului, având competenţa de verificare şi de casare, Consiliul de Stat nu a pus sub semnul întrebării cuantumul acesteia, care, în pofida insuficienţei, nu s-a îndepărtat semnificativ de standardele de compensare în vigoare la acel moment în faţa instanței administrative. Curtea a remarcat cuantumul extrem de scăzut al acestei sume, care este mai mic decât cel care s-ar fi acordat astăzi în conformitate cu baremul progresiv prevăzut în decizia Consiliului de Stat din 3 decembrie 2018 și care reprezintă doar un procent mic din ceea ce s-ar fi putut acorda în circumstanțe similare. Pe de altă parte, în ceea ce privește punerea costurilor de expertiză în sarcina reclamantului, prevederile legale privind costurile procedurale nu trebuie să constituie o povară excesivă pentru deținutul a cărui acțiune este întemeiată, aşa ca în prezenta cauză. În această privinţă, ca urmare a deciziei sale în cazul de faţă, Consiliul de Stat a decis că rezultă din lege că, în cazul în care partea perdantă a beneficiat de asistență juridică completă, ca şi în cazul reclamantului, și cu excepția cazului în care judecătorul decide să utilizeze opțiunea, în prezența unor circumstanțe specifice, de a pune costurile şi cheltuielile în sarcina altei părți, costurile expertizei îi revin statului.

În circumstanțele specifice ale cazului, luând în considerare atât valoarea redusă a compensației acordate, cât și sarcina suportării cheltuielilor de expertiză, rezultatul acţiunii înaintate de reclamant l-a pus în situaţia de a datora statului suma de 273 EUR după ce s-a stabilit existenţa unui prejudiciu moral suferit ca urmare a condițiilor precare de detenție, fapt care a lipsit remediul pe care l-a exercitat de eficacitatea acestuia. Cu toate acestea, Curtea nu pierde din vedere faptul că dezvoltarea jurisprudenței instanţei administrative cu privire la remediul compensator face parte dintr-un set de reforme pe care statul pârât trebuie să le aplice pentru a face față problemei supraaglomerării închisorilor și pentru a rezolva numeroasele cazuri individuale care decurg din această problemă, dând astfel efect principiului subsidiarității care stă la baza sistemului Convenției.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: 2000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

(A se vedea, de asemenea, Ananyev și alții v. Rusia, 42525/07 și 60800/08], 10 ianuarie 2012, Nota informativă 148; Stella şi alții v. Italia (dec.), 49169/09, 16 septembrie 2014, Nota informativă 177; Neshkov și alții v. Bulgaria, 36925/10, 27 ianuarie 2015, Nota informativă 181; Yengo v. Franța, 50494/12, 21 mai 2015; Angel Dimitrov Atanasov și Aleksandar Atanasov Apostolov v. Bulgaria (dec.), 65540/16 și 22368/17, 27 iunie 2017, Nota informativă 209; Nikitin și alții v. Estonia, 23226/16, 29 ianuarie 2019; Ulemek v. Croația, 21613/16 , 31 octombrie 2019, Nota informativă 233; JMB și alții v. Franța, 9671/15, 30 ianuarie 2020, Nota informativă 236; Sukachov v. Ucraina, 14057/17, 30 ianuarie 2020, Nota informativă 236; Shmelev și alții v. Rusia (dec.), 41743/17, 17 martie 2020, Nota informativă 239, precum și fişa informativă Condiții de detenție și tratament al deținuților).

Prezentul rezumat are la bază hotărârea Barbotin v. Franța de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".