Furtună v. Republica Moldova – 54104/07

Hotărârea din 4.2.2020 [Secţia a II-a] 

Articolul 6

Dreptul la un proces echitabil

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

Protecţia proprietăţii              

Posesia nestingherită a bunurilor

Eșecul instanțelor naționale de a da un răspuns precis şi explicit la argumentul reclamantului cu privire la neretroactivitatea legii - încălcare

Reclamantul, dl Grigore Furtună, născut în 1938 și care locuiește în Chișinău, a invocat în fața Curții încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție, dat fiind faptul că instanțele naționale nu au oferit un răspuns la argumentul său cu privire la neretroactivitatea actelor normative aplicate în cazul său și că, din acest motiv, deciziile lor au fost arbitrare. De asemenea, reclamantul s-a plâns de încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție ca urmare a privării ilegale de o parte din pensia sa.

În fapt:

Pe 21 mai 1999, reclamantului i-a fost stabilit cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, în valoare de10.401,67 MDL (aproximativ 866 EUR), conform legitimației de pensionare emise la 3 iunie 1999. Ulterior, reclamantul a primit doar 280,60 MDL (aproximativ 24 EUR) pe lună.

Ca răspuns la o adresă a reclamantului, prin scrisoarea din 20 octombrie 2005 Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) i-a comunicat acestuia, că pe 21 mai 1999, i-a fost stabilită o pensie în mărime de 280.60 MDL și că, în cazul său, conform Legii nr. 552 din 28 iulie 1999 cu privire la modificarea unor acte legislative și Hotărârii Guvernului nr. 843 din 10 septembrie 1999, coeficientul individual pentru stabilirea pensiei a fost micșorat de la 227 la 5. Printr-o scrisoare din 2 decembrie 2005, CNAS i-a confirmat reclamantului faptul că pensia lui a fost calculată potrivit actelor normative enunţate.

Pe 7 decembrie 2006, reclamantul a formulat o acțiune în instanța de judecată împotriva CNAS cu privire la încasarea plății restante a pensiei. Acesta a susținut că la data apariției dreptului său la pensie, adică pe 21 mai 1999, nu exista o dispoziție legală care să impună o limită maximă a pensiilor pentru limită de vârstă, și că un astfel de plafon a fost introdus prin Legea de modificare nr. 552, iar dispozițiile acesteia nu trebuiau aplicate retroactiv.

CNAS a solicitat în instanţă aplicarea retroactivă a Legii de modificare nr. 552, susținând că pe 18 mai 1999, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională o dispoziție cu privire la plafonul pensiei din Legea nr. 156 privind pensiile de asigurări sociale de stat. CNAS a menţionat că, dat fiind acest fapt, dispozițiile relevante ale Legii de modificare nr. 552, trebuiau aplicate, în acest caz, începând cu 18 mai 1999.

Printr-o hotărâre din 16 februarie 2007, Curtea de Apel Chișinău a respins acțiunea reclamantului ca nefondată, motivând că formula de calcul a pensiei sale era în conformitate cu prevederile Legii nr. 156, aşa cum a fost completată prin Hotărârea Guvernului nr. 843 și modificată prin Legea nr. 552.

Reclamantul a formulat o cerere de recurs, prin care a susținut că dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 843 și ale Legii de modificare nr. 552 nu aveau efect retroactiv și, prin urmare, cuantumul pensiei sale pentru limită de vârstă nu a fost stabilit în conformitate cu legea în vigoare pe 21 mai 1999.

Prin decizia din 13 iunie 2007, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul reclamantului ca nefondat și a menținut hotărârea instanței inferioare.

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție:

Curtea a reiterat că, potrivit jurisprudenței sale constante, instanțele naționale sunt obligate să-și motiveze deciziile (Ramos Nunes de Carvalho e Sá și alții 2 v. Portugalia [MC], nr. 55391/13, § 185, 6 noiembrie 2018). Modul în care se manifestă obligaţia motivării poate varia în funcţie de natura deciziei şi trebuie definită în lumina circumstanţelor cauzei (Ruiz Torija v. Spania, 9 decembrie 1994, § 29, seria A nr. 303 - A). Articolul 6 § 1 din Convenție nu le impune instanţelor de judecată să ofere răspunsuri detaliate la toate argumentele prezentate. Totuși, din hotărâre trebuie să rezulte clar că elementele esenţiale ale cauzei au fost examinate (Taxquet v. Belgia [MC], nr. 926/05, § 91, CEDO 2010). 

În acest caz, Curtea a observat că reclamantul a formulat de o manieră suficient de clară și de precisă un argument cu privire la neretroactivitatea celor două prevederi juridice în discuţie. În măsura în care dreptul la pensie a fost stabilit înainte de intrarea în vigoare a normelor respective, acest argument era unul relevant și decisiv. Dacă instanțele l-ar fi considerat întemeiat, ar fi trebuit să admită cerinţa reclamantului cu privire la plata pensiei neîncasate, cel puțin în privinţa perioadei anterioară intrării în vigoare a normelor în discuţie.

Curtea nu a putut accepta poziţia guvernului potrivit căruia, în acest caz, tăcerea instanțelor naționale cu privire la argumentul reclamantului putea fi interpretată, în mod rezonabil, ca o respingere implicită. În primul rând, faptul că partea adversă a considerat că era necesar să combată acest argument tinde să demonstreze contrariul. Mai mult, chestiunea beneficierii reclamantului de pretinsa neretroactivitate a normelor în discuţie era diferită, din punct de vedere juridic şi logic de chestiunea conformităţii cu aceste prevederi a formulei de calcul pentru limită de vârstă. Prin urmare, prima chestiune reclama un răspuns precis și explicit pe care instanțele naționale nu l-au oferit. Era imposibil să se cunoască dacă acestea au neglijat pur și simplu argumentul cu privire la neretroactivitate sau dacă au dorit să-l respingă și din ce motive (Lebedinschi v. Republica Moldova, nr. 41971/11, § 35, 16 iunie 2015 și Nichifor v. Republica Moldova, nr. 52205/10, § 30, 20 septembrie 2016).

Din aceste considerente, Curtea a conchis că procedurile din fața instanțelor naționale nu au fost echitabile și a constatat existenţa unei încălcări a articolului 6 § 1 din Convenție.

Cu privire la încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie:

Curtea a notat că reclamantul avea un interes patrimonial, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Curtea a considerat că reducerea cuantumului pensiei i-a încălcat dreptul protejat de această prevedere (Grudić v. Serbia, nr. 31925/08, § 72,17 aprilie 2012). Ingerinţa în discuţie a trebuit examinată din perspectiva primei reguli prevăzute la articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, respectiv în conformitate cu principiul general al respectării proprietății (Fábián v. Ungaria [MC), nr. 78117/13, § 64, 5 septembrie 2017).

Ulterior, Curtea a reiterat că legalitatea constituie o condiție esențială a compatibilității unei ingerințe cu dreptul protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Preeminența dreptului, unul dintre principiile fundamentale ale unei societăți democratice, este impregnat în toate articolele Convenției (Vistiņš și Perepjolkins v. Letonia [MC], nr. 71243/01, § 95, 25 octombrie 2012).

În acest caz, Curtea a observat că nici Hotărârea Guvernului nr. 843, nici Legea de modificare nr. 552 nu conțin dispoziții care să le confere un efect retroactiv. Un asemenea efect nu este prevăzut în mod clar și precis de Legea nr. 156, astfel încât textele menționate mai sus au avut doar un caracter de completare și de modificare. Cu privire la instanțele naționale, acestea nu au făcut trimitere la o bază legală pentru a motiva aplicarea retroactivă a dispozițiilor în discuţie.

Curtea a reiterat că articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu interzice, ca atare, aplicarea retroactivă a unei dispoziții legale în anumite domenii (a se vedea, în materie fiscală, Di Belmonte v. Italia, nr. 72638/01, § 42, 16 martie 2010 și, în materie de subvenții publice, Plalam SPA v Italia, nr. 16021/02, § 47, 18 mai 2010; a se vedea, de asemenea, în domeniul articolului 6 din Convenție, Zielinski și Pradal și Gonzalez și alții v. Franța [MC], nr. 24846/94 și alții 9, § 57, CEDO 1999 - VII). În orice caz, o astfel de aplicare retroactivă trebuie să aibă o bază suficientă în dreptul naţional (Arnaud și alții v. Franța, nr. 36918/11, §§ 9, 15 și 27, 15 ianuarie 2015).

Prin urmare, refuzul instanțelor naționale de a-i acorda reclamantului pensia pentru limită de vârstă neîncasată în perioada 21 mai - 23 septembrie 1999 nu era prevăzută de lege. Această constatare a făcut inutilă examinarea în continuare a respectării celorlalte exigenţe ale articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Curtea a conchis că a existat o încălcare a acestui articol cu referire la perioada 21 mai - 23 septembrie 1999.

Concluzie: încălcarea articolului 6 § 1 din Convenţie și a articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie (unanimitate).

Curtea i-a acordat reclamantului suma de 2200 EUR cu titlu de prejudiciu material.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Furtună v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă