Asimionese v. Republica Moldova – nr. 74542/12

Hotărârea din 7.1.2020 [Secţia a II-a]

 

Articolul 6

Articolul 6 § 1

Dreptul la un proces echitabil

Proceduri penale

 

Condamnarea reclamantului fără audierea repetată a martorilor, după ce acesta a fost achitat de prima instanță – încălcare

 

În fapt – În privinţa reclamantului, Vasile Asimionese , care la momentul desfășurării evenimentelor era primarul satului Bălășinești, a fost pornită urmărirea penală. Acesta a fost acuzat de către organul de urmărire penală că a înstrăinat în mod ilegal un teren aferent unui imobil proprietate a statului, că a vândut la un preț redus câteva blocuri de beton, că a acordat premii unor angajați ai primăriei și ulterior şi-a însușit banii și că a falsificat o viză Schengen pentru o terţă persoană.

Pe 23 octombrie 2009, Judecătoria Briceni l-a achitat pe acuzat. Pe 12 mai 2010, Curtea de Apel Bălți a respins apelul procurorului și a menţinut sentinţa primei instanțe. Procurorul a contestat decizia cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie. Pe 22 februarie 2011, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul, a casat decizia Curţii de Apel Bălți și a trimis cauza la rejudecare în instanţa de apel. Pe 22 decembrie 2011, după rejudecarea apelului declarat de către procuror împotriva sentinței din 23 octombrie 2009, Curtea de Apel Bălți a admis apelul, a casat sentința și l-a găsit vinovat pe reclamantul vinovat de comiterea infracțiunilor imputate. Instanţa de apel a ajuns la această concluzie după ce a audiat doar doi martori și a dat citire declarațiilor oferite în prima instanță de mai mult de douăzeci de martori. Curtea de Apel Bălţi a conchis că prima instanță a interpretat în mod greșit declarațiile acelor martori. Reclamantul a declarat recurs, invocând nerespectarea de către instanţa de apel a prevederilor articolului 419 din Codul de procedură penală, care impunea audierea repetată a martorilor. Pe 6 iunie 2012, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul reclamantului, constatând, inter alia, că dispozițiile articolului 419 nu au fost încălcate de Curtea de Apel Bălţi.

În drept – Articolul 6 § 1: Curtea a notat că, atunci când unei instanţe ierarhic superioare i se cere să examineze o cauză atât în fapt, cât şi în drept, şi să facă o evaluare deplină a chestiunii vinovăţiei sau a nevinovăţiei reclamantului, ea nu poate, din motive care ţin de exigenţele procesului echitabil, să stabilească această chestiune, în mod corespunzător, fără o evaluare directă a probelor.

 

Curtea a reiterat că nici litera, nici spiritul articolului 6 al Convenției nu împiedică o persoană să renunțe, prin proprie voință, în mod expres sau tacit, la garanțiile unui proces echitabil (a se vedea Kwiatkowska v. Italia (dec.), 30 noiembrie 2000). Totuşi, pentru a fi efectivă în sensul Convenției, asemenea renunțare trebuie exprimată fără echivoc și să fie însoţită de măsuri minime de protecție proporționale cu importanța acestora (a se vedea Poitrimol v. Franța 23 noiembrie 1993, § 35). Mai mult, renunţarea nu trebuie să contravină vreunui interes public important (a se vedea Håkansson și Sturesson v. Suedia, 21 februarie 1990, § 66; Hermi v. Italia, [MC]; și Sejdovic v. Italia [MC], nr. 56581/00, § 86).

 

Cu privire la acest caz, Curtea a notat că reclamantul nu a renunțat fără echivoc la dreptul său de a reaudia martorii în fața instanței de apel. Se pare mai curând că, fiind mulțumit de soluţia oferită de prima instanță și cunoscând dispozițiile articolului 419 din Codul de procedură penală, reclamantul nu s-a simțit obligat să solicite o nouă audiere a martorilor. Curtea a notat faptul că Curtea de Apel Bălți nu a respectat nici prevederile articolului 419 din Codul de procedură penală, nici Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție cu privire la practica judecării cauzelor în procedura apelului. Mai mult, instanţa de apel nu a prezentat niciun motiv pentru care a ajuns la o concluzie diferită de prima instanță. Aceasta a afirmat, pur și simplu, că prima instanță a interpretat în mod greșit declarațiile martorilor, fără a oferi nicio explicație.

Curtea a considerat că cei care au responsabilitatea de a decide cu privire la vinovăția sau la nevinovăția unui acuzat ar trebui, în principiu, să fie în măsură să audieze victimele, învinuitul și martorii în persoană și să evalueze credibilitatea acestora (a se vedea, Kashlev v. Estonia, 26 aprilie 2016, §§ 48-50). Evaluarea credibilității reprezintă o sarcină complexă care nu poate fi îndeplinită, de obicei, numai prin audierea unei înregistrări a declarațiilor, sau, mai mult, atunci când sunt avute în vedere doar unele declaraţii. Desigur, există cazuri când este imposibilă audierea în persoană a unor participanți la proces, de exemplu, atunci când participantul a decedat, sau atunci când se urmăreşte garantarea dreptului martorului de a se nu auto incrimina (a se vedea Craxi v. Italia (nr.1), 5 decembrie 2002, § 86 și Dan v. Moldova, 5 iulie 2011, § 33). Totuşi, nu este vorba de o situație similară celei din prezenta cauză.

În lumina celor menţionate, Curtea a considerat că condamnarea reclamantului fără audierea repetată a martorilor, după ce acesta a fost achitat de prima instanță, a fost contrară garanțiilor unui proces echitabil, în sensul articolului 6 § 1 din Convenție.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: 2 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 150 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

 

Prezentul rezumat are la bază hotărârea Asimionese v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă