Negruța v. Republica Moldova şi Federaţia Rusă– nr. 3445/13

Hotărârea din 17.9.2019 [Secţia a II-a]

Articolul 3

Interzicerea torturii

Tratament inuman și degradant

Articolul 5

Dreptul la libertate și la securitate

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

Protecția proprietății

Respectarea proprietății

Pe 7 decembrie 2012 reclamantul, Ghennadi Negruța, născut în 1982, cu domiciliul în Grigoriopol, a sesizat Curtea invocând încălcarea articolului 3 din Convenție, date fiind condițiile de detenție. Totodată, reclamantul s-a plâns de încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție, motivând că a fost privat de libertate în mod ilegal de către autorități create ilegal. De asemenea, reclamantul a declarat că a fost încălcat și articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, invocând confiscarea ilegală a automobilului său.

În fapt:

Pe 14 iunie 2011 reclamantul a fost arestat la Rezina, oraș controlat de autoritățile Republicii Moldova, de ofițeri ai Centrului Național Anticorupție din Republica Moldova (CNA), ulterior fiind transmis ofițerilor de poliție din „RMN”.

Guvernul Republicii Moldova a susținut că reclamantul a fost arestat de către ofițerii „RMN”, în prezența ofițerilor moldoveni, aceștia din urmă având un rol pasiv.

La scurt timp după reținere, reclamantul a fost transportat de către ofițerii „RMN” în regiunea transnistreană. Ulterior, reclamantul a fost învinuit pentru acte de corupție și a rămas în arest până la 8 iunie 2012, când a fost condamnat prin decizia Curții Supreme a „RMN” la patru ani și jumătate privațiune de libertate cu confiscarea mașinii care-i aparținea.

Pe 29 iunie 2012 a fost transferat în penitenciarul nr. 1 din Hlinaia, fiind deținut într-o încăpere destinată depozitării, împreună cu alți treizeci și patru de deținuți, care sufereau de diferite boli, inclusiv HIV/SIDA, hepatită și tuberculoză.

Pe 26 octombrie 2012, autoritățile moldovenești au pornit urmărirea penală în baza plângerii înaintate de soția reclamantului cu privire la răpirea acestuia.

Printr-o scrisoare din 16 ianuarie 2013, Centrul Național Anticorupție al Republicii Moldova a informat Procuratura Generală a Republicii Moldova, responsabilă de caz, că doi ofițeri ai Centrului au asistat ofițerii „RMN” în momentul reținerii reclamantului.

Pe 24 ianuarie 2013, autoritățile moldovenești au inițiat cauze penale împotriva celor doi ofițeri moldoveni, fiind suspectați de săvârșirea infracțiunii de abuz de putere, însă aceste proceduri au fost încetate.

Pe 27 octombrie 2014, reclamantul a fost eliberat din detenție.

Cu privire la încălcarea articolului 3 din Convenţie:

Cu privire la primul aspect al obligației pozitive a Republicii Moldova, de restabilire a controlului, Curtea a constatat, în cauza Mozer, că începând cu ostilitățile din 1991 și 1992 până în iulie 2010, Republica Moldova a luat toate măsurile posibile în vederea restabilirii controlului asupra teritoriului transnistrean. În cauza de față, părțile nu au prezentat niciun argument potrivit căruia Guvernul Republicii Moldova și-a schimbat poziția asupra regiunii transnistrene în perioada care va fi luată în considerare în această cauză. Prin urmare, Curtea nu vede niciun motiv să ajungă la o altă concluzie.

În ceea ce privește cel de-al doilea aspect al obligațiilor pozitive ale Republicii Moldova, și anume asigurarea respectării drepturilor reclamantului, Curtea a constatat că acesta fusese arestat pe teritoriul controlat de autoritățile moldovenești, ulterior fiind transferat în regiunea transnistreană. Totodată a conchis că există o controversă între afirmațiile reclamantului și Guvernul Republicii Moldova cu privire la circumstanțele exacte ale arestului, subliniind că părțile nu au contestat faptul că ofițerii moldoveni au fost prezenți la fața locului în momentul reținerii.

​​În aceste condiții, Curtea a conchis că autoritățile moldovenești, având la control situația în momentul reținerii reclamantului, nu au împiedicat plasarea acestuia în arest în condiții inumane în „RMN”. Prin urmare, Curtea nu a putut concluziona că autoritățile moldovenești au depus eforturi pentru a proteja interesele reclamantului.

În consecință, având în vedere constatarea că condițiile de detenție ale reclamantului au fost contrare articolului 3 din Convenție, Curtea a conchis că acest articol a fost încălcat de către Republica Moldova.

În ceea ce privește Federația Rusă, Curtea a constatat că statul a exercitat un control efectiv asupra „RMN” în perioada relevantă. Având în vedere această concluzie și jurisprudența Curții, nu a fost necesar să se stabilească dacă Rusia a exercitat sau nu un control detaliat asupra politicilor și acțiunilor administrației locale subordonate. În virtutea sprijinului militar, economic și politic continuu al „RMN”, fără de care ultima altfel nu ar putea supraviețui, răspunderea Rusiei a fost angajată în privința încălcării drepturilor reclamantului. Astfel, având în vedere constatarea că reclamantul a suferit o încălcare a drepturilor sale în temeiul articolului 3 din Convenție, Curtea a considerat că a existat și o încălcare a acestei prevederi și din partea Federației Ruse.

Cu privire la încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție

Curtea a reiterat că este bine definit în jurisprudența sa cu privire la articolul 5 § 1 că orice privare de libertate nu trebuie numai să se bazeze pe una din acele excepții enumerate de la literele (a) la (f), ci, de asemenea, trebuie să fie "legală". În cazul în care "legalitatea" detenției este disputabilă, inclusiv la chestiunea dacă "o procedură prevăzută de lege" a fost respectată, Convenția, în esență, face trimite la dreptul intern și stabilește obligația de a se conforma cu normele de fond și de procedură ale legislației naționale. Acest lucru impune, în primul rând, că orice arest sau detenție să aibă o bază legală în dreptul naţional intern, dar, de asemenea, se referă și la calitatea legii, solicitând ca aceasta să fie compatibilă cu ordinea de drept, un concept inerent tuturor articolelor din Convenție.

În cauza Mozer, Curtea a constatat că în regiunea transnistreană nu există niciun sistem care să reflecte o tradiție judiciară compatibilă cu principiile Convenției. Prin urmare, nici instanțele „RMN”, nicio altă autoritate a „RMN” nu putea dispune ca reclamantul în această cauză să fie „arestat și reținut [legal]” în sensul articolului 5 § 1 (c) din Convenție.

În absența unor informații noi și relevante contrare, Curtea a considerat că constatările făcute în cauza Mozer rămân valabile și pentru această cauză astfel, concluzionând că a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție.

Pentru aceleași motive pe care le-a invocat în contextul examinării plângerii în temeiul articolului 3 din Convenție, Curtea a stabilit că a existat încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție de către Republica Moldova și de către Federația Rusă.

Cu privire la încălcarea articolului nr.1 din Protocolul nr.1 la Convenție

Curtea a considerat că, prin confiscarea autovehiculului reclamantului ca urmare a condamnării sale, a existat o ingerință în exercitarea dreptului la respectarea proprietății, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Aceasta a reamintit că a afirmat în repetate rânduri că o astfel de ingerință constituie o măsură de control asupra utilizării bunurilor care cade sub incidența celui de-al doilea paragraf al acestui articol.

Pentru ca o măsură, care reglementează folosirea bunurilor, să fie justificată, aceasta trebuie să fie legală (Katsaros v. Grecia, nr. 51473/99, § 43, 6 iunie 2002, Herrmann v. Germania [MC), nr. 9300/07, § 74, 26 iunie 2012, și Centro Europa 7 Srl și Di Stefano v. Italia [MC], nr. 38433/09, § 187, CEDO 2012) și „conformă interesului general”. De asemenea, măsura trebuie să fie, proporțională cu scopul urmărit, cu toate acestea, este necesar de a examina proporționalitatea unei ingerințe odată ce legalitatea acesteia a fost stabilită.

În ceea ce privește legalitatea ingerinței, în prezenta cauză nu este niciun element care să permită Curții să concluzioneze că ingerința a avut o bază legală. Prin urmare, Curtea a conchis că a fost încălcat articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în privința reclamantului.

Pentru aceleași motive pe care le-a invocat în contextul examinării plângerii în temeiul articolului 3 din Convenție, Curtea a considerat că a existat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție de către Republica Moldova și de către Federația Rusă.

Concluzie (unanimitate):

 - încălcarea articolului 3 din Convenție de către Republica Moldova și de către Federaţia Rusă;

 - încălcarea articolului 5  § 1 din Convenție de către Republica Moldova și de către Federaţia Rusă; 

- încălcarea articolului nr.1 din Protocolul nr.1 la Convenție de către Republica Moldova și de către Federaţia Rusă; 

Curtea a decis ca Republica Moldova să-i achite reclamantului 5600 EUR cu titlu de prejudiciu moral şi 700 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli, iar Federația Rusă urmând să-i achite 9400 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 1200 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Negruța v. Republica Moldova și Federația Rusă de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă