Istratiy v. Republica Moldova și Federația Rusă – nr. 15956/11

Hotărârea din 17.9.2019 [Secţia a II-a]

Articolul 5

Dreptul la libertate și la siguranță

Articolul 5-1

Arestul și detenția legală

La 27 februarie 2011, reclamantul dl Valeriy Istratiy, născut în anul 1966, de origine ucraineană și locuitor al or. Podilsk, a invocat în fața Curții încălcarea articolelor 3, 5 § 1, 6 §§ 1 și 3, 34 din Convenție și articolul 1 din Protocolul nr.1, dată fiind deţinerea ilegală de către pretinsele autorități ale nerecunoscutei Republici Moldovenești Nistrene („RMN”).

În fapt:

Acțiunea a avut loc în zona controlată de către autoritățile “RMN”. Pe 30 iunie 2008 reclamantul a fost arestat de către autoritățile “RMN” și plasat în detenție provizorie. Pe 8 iunie 2009 Judecătoria Râbnița a condamnat reclamantul la 2 ani și 6 luni privațiune de libertate pentru furt și escrocherie.

Între timp, reclamantul a sesizat Procuratura Generală a Republicii Moldova. Curtea nu cunoaște conținutul cererii formulate de reclamant. Prin scrisoarea din 20 august 2010, Procuratura a declarat că, în lipsa unui control efectiv a teritoriului „RMN”, autoritățile moldovene nu au putut da curs cererii reclamantului.

În drept:

Obligaţia Republicii Moldova, conform articolului 1 din Convenție, de a asigura drepturile şi libertăţile garantate de către Convenţie persoanelor aflate în jurisdicţia sa, era, totuşi, limitată în aceste circumstanţe la obligaţia pozitivă de a lua măsuri de ordin diplomatic, economic, juridic sau de alt gen, care îi stau în puteri şi sunt în conformitate cu dreptul international (Ilașcu și alții, Catan și alții, și Mozer). Obligațiile Republicii Moldova în temeiul articolului 1 din Convenție au fost descrise drept obligații pozitive.

În ceea ce privește Federația Rusă, Curtea amintește că, în cazul Ilașcu și alții, a constatat că Federația Rusă a contribuit, atât militar, cât și politic, la crearea unui regim separatist în regiunea transnistreană în 1991 – 1992.

Cu privire la articolul 5 § 1 din Convenţie:

Curtea a reiterat că este bine definit în jurisprudența sa, cu privire la articolul 5 § 1, că orice privare de libertate nu trebuie numai să se bazeze pe una din acele excepții enumerate de la literele (a) la (f), ci, de asemenea, trebuie să fie "legală". În cazul în care "legalitatea" detenției este disputabilă, inclusiv la chestiunea dacă "o procedură prevăzută de lege" a fost respectată, Convenția, în esență, face trimitere la dreptul intern și stabilește obligația de a se conforma cu normele de fond și de procedură ale legislației naționale. Acest lucru impune, în primul rând, că orice arest sau detenție să aibă o bază legală în dreptul naţional intern, dar, de asemenea, se referă și la calitatea legii, solicitând ca aceasta să fie compatibilă cu ordinea de drept, un concept inerent tuturor articolelor din Convenție.

În speța Mozer, Curtea a considerat că în regiunea transnistreană nu există niciun sistem recunoscut care să reflecte o tradiție judiciară în conformitate cu Convenția. Prin urmare, instanțele „RMN”, implicit nu ar putea dispune ca reclamantul să fie „arestat și reținut” în sensul articolului 5 § 1 (c) din Convenție.

Astfel, în absența unor informații noi relevante contrare, Curtea a considerat că concluziile la care a ajuns Curtea în cauza Mozer rămân valabile în acest caz.

Drept urmare, Curtea a considerat că a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție.

Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 3 din Convenție:

Reclamantul s-a plâns de condițiile de detenție și de lipsa asistenței medicale.Reclamantul a susținut că condițiile de detenție erau incompatibile cu articolul 3 din Convenție.

Curtea a observat că, nu există dovezi că bolile de care suferea reclamantul au rezultat în timpul detenției sale. În aceste condiții, a considerat că plângerea lipsei de îngrijire în detenție este vădit nefondată și trebuie respinsă, în conformitate cu articolele 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Reclamantul a prezentat, de asemenea, plângeri în temeiul articolelor 6 și 34 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Având în vedere constatarea unei încălcări potrivit articolului 5 § 1 din Convenție, Curtea a considerat că nu este necesar să se pronunțe separat asupra celorlalte reclamații formulate.

Curtea i-a acordat reclamantului suma de 20 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

Concluzie (unanimitate): 

          nicio încălcare a articolului 5 § 1 din Convenţie de către Republica Moldova;

         încălcare a art. 5 § 1 din Convenţie de către Federtația Rusă.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Istratiy v. Republica Moldova și Federația Rusă de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă