Sirenco v. Republica Moldova – nr. 52053/15

Hotărârea din 15.1.2019 [Secţia a II-a]

 

Articolul 5 § 3

Dreptul la libertate şi la siguranţă

 

Aplicarea măsurii preventive de arest în lipsa unor motive suficiente și relevante – încălcare 

 

Pe 14 decembrie 2015, reclamanta Tatiana Sirenco, născută în 1977 și care locuiește în Chișinău, a sesizat Curtea, invocând încălcarea articolului 5 §§ 1 și 3 din Convenție, dat fiind plasarea ei în arest preventiv şi ulterior în arest la domiciliu, timp de aproximativ trei săptămâni, în lipsa unei bănuieli rezonabile că a comis o infracțiune, precum și în absența motivelor relevante și suficiente.

 

În fapt:

La momentul evenimentelor reclamanta era angajată în calitate de casier în sediul central al unei bănci. În obligaţiile sale de serviciu era contabilizarea numerarului din saci, transportaţi din filialele băncii.

Pe 18 septembrie 2015, reclamanta a sosit la muncă în jurul orei 7.40 și a purces la contabilizarea numerarului din saci. După ce a numărat banii din patru saci, a mers la toaletă, iar când a revenit unul din colegi i-a zis că pe unul din saci, care încă nu fusese contabilizat lipsea sigiliul. Reclamanta nu a dat atenție, nefiind primul caz când lipsea sigiliul. Un superior a dat indicaţie colegului acesteia, care observase sacul nesigilat să contabilizeze numerarul din acel sac. Astfel, s-a constatat că lipseau 47000 EUR.

Un alt superior a dispus efectuarea unei percheziţii în sediul băncii. Fiind contactată filiala de unde era sacul cu numerar, angajaţii au susţinut că sigiliul fusese aplicat înainte de expediere.

Pe 2 octombrie 2015 au fost efectuate percheziții la domiciliul reclamantei, însă nu a fost găsit nimic de interes pentru investigație.

În aceiaşi zi reclamanta fusese reţinută și plasată în detenție.

Pe 5 octombrie 2015, reclamantei i s-a înaintat învinuirea pentru săvârşirea infracţiunii de furt a 47000 EUR. Tot atunci, procurorul a înaintat demers Judecătoriei Buiucani solicitând aplicarea măsurii preventive de arest în privinţa reclamantei, pentru o perioadă de 30 de zile.

Pe 5 octombrie 2015, Judecătoria Buiucani a respins demersul procurorului de aplicare a arestului preventiv în privința reclamantei şi a emis ordonanţa de aplicare a măsurii preventive sub forma de arest la domiciliu, pe un termen de 20 de zile.

Reclamanta a contestat ordonanţa judecătorului de instrucţie, invocând că măsura aplicată nu era necesară întrucât însăşi instanța a indicat în hotărârea sa că motivele invocate de procuror nu erau concludente. Procurorul, de asemenea, a contestat ordonanţa respectivă.

Pe 15 octombrie 2015, Curtea de Apel Chişinău a admis recursul procurorului, a casat ordonanţa din 5 octombrie 2015 și a dispus aplicarea măsurii preventive în privinţa reclamantei, sub formă de arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Instanţa a considerat că exista riscul eschivării reclamantei sau influenţării mersului anchetei şi a coluziunii cu alţi co-acuzaţi.

În următoarea zi reclamanta a fost arestată și plasată în detenție.

Pe 26 octombrie 2015, Curtea de Apel Chișinău, examinând recursul reclamantei, l-a admis și a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a reclamantei.

Aparent, cauza penală pornită în privinţa reclamantei, pentru furtul din 18 septembrie 2015, este pendinte.

 

În drept:

Cu referire la încălcarea articolului 5 § 3:

Curtea a reiterat faptul că justificarea pentru orice perioadă de detenție, oricât de scurtă, trebuie motivată de autorități, procurorul având obligaţia să prezinte motive relevante și suficiente pentru detenție. În plus, atunci când se decide dacă o persoană trebuie eliberată sau ţinută în detenţie, autoritățile sunt obligate să ia în considerare măsurile alternative, ca asigurare a prezentării sale în proces (Idalov v. Rusia [MC], nr. 5826/03, § 140, 22 mai 2012).

Potrivit jurisprudenţei sale,justificările care au fost considerate „relevante“ și „suficiente“ au inclus motive, cum ar fi pericolul eschivării, riscul unei presiuni exercitate asupra martorilor sau a probelor să fie falsificate, riscul de coluziune, riscul recidivei, riscul de a provoca dezordine publică și necesitatea de a proteja deținutul (Wemhoff împotriva Germaniei, 27 iunie 1968).

În virtutea jurisprudenţei Curţii, arestul la domiciliu este echivalat, având în vedere nivelul de severitate, cu privaţiunea de libertate în sensul articolului 5 din Convenţie.

Referindu-se la faptele prezentei cauze, Curtea a notat că în decizia sa din 05 octombrie 2015 Judecătoria Buiucani a constatat că motivele invocate de procuror pentru justificarea detenţiei reclamantei nu erau convingătoare. Prin urmare, instanţa a constatat că nu existau motive de a considera că reclamanta poate să se eschiveze, să interfereze cu ancheta sau să comită alte infracţiuni. Cu toate acestea, în pofida lipsei probelor relevante, instanţa a dispus arestul la domiciliu al acesteia.

După ce reclamanta s-a aflat în arest la domiciliu, pe o perioadă de zece zile, Curtea de Apel Chișinău a admis recursul procurorului și a dispus aplicarea măsurii de arest preventiv a reclamantei. Curtea a notat că motivele care au stat la baza arestului preventiv a reclamantei erau aceleași, pe care instanța în decizia sa din 5 octombrie 2015 le-a considerat ca nefiind convingătoare. Curtea de Apel nu a explicat de ce a considerat aceste motive relevante și suficiente, şi de ce nu a fost de acord cu instanţa inferioară.Dispunând plasarea în detenţie a reclamantei, Curtea de Apel nu a analizat caracterul reclamantei, moralitatea acesteia, bunurile deţinute şi comportamentul acesteia în timpul urmăririi penale. De asemenea, nu a acordat atenție faptului că, între momentul pretinsului furt și arestării, reclamanta fiind în libertate niciun risc invocat de către procuror nu s-a materializat.

Mai mult, Curtea a constatat cu îngrijorare că, în decizia de aplicare a detenției în privința reclamantei din 15 octombrie 2015, Curtea de Apel Chișinău a statuat că arestul preventiv a avut drept scop pedepsirea și descurajarea comportamentului antisocial și că manifestările nejustificate de clemență ar fi putut încuraja acțiunile comportamentul antisocial și afecta încrederea societății în organele de forță. În acest context, Curtea a considerat necesar să reamintească faptul că scopul detenției preventive în temeiul articolului 5 § 1 (c) este de a promova interesele justiției prin aducerea suspectului în fața autorității de drept competente, și nu de a-l pedepsi pe acesta sau de a-i descuraja pe alții de la o activitate criminală.

Reieşind din cele expuse, Curtea a constatat că instanțele naționale nu au prezentat motive relevante și suficiente pentru a dispune privarea de libertate a reclamantei în perioada 5 – 26 octombrie 2015.

Prin urmare, Curtea a constatat că a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție.

 

Reclamanta nu a înaintat o cerinţă privind acordarea satisfacţiei echitabile.

 

Concluzie: încălcarea art. 5 § 3 din Convenţie (unanimitate).

 

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Sirenco v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă