A.-M.V. v. Finlanda - 53251/13

Hotărârea din 23.3.2017 [Secţia I]

Articolul 8

Articolul 8-1

Respectarea vieţii private

Refuzul de a da curs doleanţelor unui adult cu deficienţe mintale privitoare la educaţia sa şi la locul reşedinţei sale: nicio încălcare

În fapt – În iunie 2009, a fost numit un custode care să gestioneze chestiunile legate de proprietatea şi de finanţele reclamantului, care era o persoană adultă cu deficienţe intelectuale. Curtea districtuală care a emis ordinul i-a mai acordat custodelui competenţa de a gestiona chestiunile personale ale reclamantului, în măsura în care reclamantul nu putea înţelege semnificaţia lor. Ulterior, custodele a refuzat, în baza unui raport psihologic, să-i permită reclamantului să se mute într-un sat îndepărtat din nordul Finlandei, pentru a trăi acolo cu foştii săi părinţi adoptivi. Curtea districtuală a refuzat apoi să dea curs cererii reclamantului de schimbare a custodelui. În procedurile din faţa Curţii, reclamantul s-a plâns în baza articolului 8 din Convenţie că nu fuseseră respectate doleanţele sale referitoare la locul de reşedinţă şi la educaţia sa şi că nu fusese posibilă schimbarea custodelui său.

În drept – Articolul 8: Ingerinţa în dreptul reclamantului la respectarea vieţii sale private fusese prevăzută de lege şi urmărise scopul legitim al protejării sănătăţii sale, interpretat în contextul mai larg al bunăstării. Curtea a continuat apoi prin a stabili dacă ingerinţa a fost necesară într-o societate democratică.

Decizia contestată a fost luată în contextul unui aranjament cu un custode care se bazase şi fusese conceput în funcţie de circumstanţele specifice ale reclamantului, ca urmare a unei analize concrete şi atente a tuturor aspectelor relevante ale situaţiei speciale. În esenţă, decât să se bazeze pe o calificare a reclamantului ca persoană cu dizabilităţi, ea s-a bazat pe constatarea, sprijinită de expertizele existente, potrivit căreia efectele dizabilităţii reclamantului asupra posibilităţilor sale cognitive făceau imposibilă înţelegerea semnificaţiei şi a implicaţiilor deciziei speciale pe care dorea să o pună în aplicare, astfel încât bunăstarea şi interesele sale cereau menţinerea aranjamentului făcut cu custodele.

Autorităţile naţionale au trebuit să asigure un echilibru adecvat între respectarea demnităţii şi a autodeterminării persoanei şi nevoia de a proteja şi salvgarda interesele persoanelor aflate într-o poziţie deosebit de vulnerabilă. În această privinţă, Curtea a notat că (i) au existat garanţii efective în procedurile naţionale care să prevină abuzul, aşa cum o cereau standardele de drept internaţional al drepturilor omului, ţinându-se cont de drepturile reclamantului, de voinţa şi de preferinţele sale; (ii) reclamantul a fost implicat în toate etapele procedurilor, fiind audiat în persoană şi putându-şi prezenta doleanţele; (iii) ingerinţa fusese proporţională şi croită pe circumstanţele reclamantului, fiind supusă controlului de către tribunale competente, independente şi imparţiale; şi (iv) măsura fusese conformă cu scopul legitim al protejării sănătăţii reclamantului, în sensul mai larg al bunăstării sale.

Prin urmare, hotărârea tribunalelor naţionale s-a bazat pe motive relevante şi suficiente, iar refuzul de a modifica aranjamentele cu custodele nu fusese disproporţionat, raportat la scopul legitim urmărit.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

 

(Vezi şi Fişa privind Persoanele cu dizabilităţi şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului)