Kapsis şi Danikas v. Grecia - 52137/12

Hotărârea 19.1.2017 [Secţia I]

Articolul 10

Articolul 10-1

Libertatea de exprimare

Obligarea la plata de daune-interese pentru defăimare, prin utilizarea într-un articol de presă a termenilor « cu totul necunoscută » în privinţa unei persoane care ocupă un post public: încălcare

În fapt – Primul reclamant este jurnalist şi fost director al unui cotidian; cel de-al doilea reclamant este jurnalist şi editorialist în cadrul aceluiaşi cotidian.

Într-un număr din decembrie 2004 al acestui ziar, cel de-al doilea reclamant publicase un articol într-o rubrică ce trata culisele vieţii politice. Acest articol fusese inspirat de numirea actriţei P.M. la comisia consultativă privind subvenţiile din cadrul direcţiei teatrelor a ministerului Culturii.

În aprilie 2005, P.M. a introdus o acţiune în despăgubire în faţa tribunalului de primă instanţă împotriva celor doi reclamanţi şi a redactorului-şef al ziarului, susţinând calitatea sa de victimă a insultei şi prejudicierea onoarei sale.

În iunie 2006, tribunalul de primă instanţă le-a impus celor trei reclamaţi, între altele, să-i plătească lui P.M., în solidar, suma de 30 000 EUR. Tribunalul a considerat că utilizarea termenilor « cu totul necunoscută » depăşise limitele criticii legitime, pentru că nu fusese obiectiv necesar ca jurnalistul să-şi exprime opinia cu privire la acea numire. El a notat, în plus, că aportul petentei la arta teatrală şi la reprezentarea ţării în străinătate în materie de cultură fusese considerabilă.

Toate recursurile împotriva acestei decizii s-au soldat cu un eşec.

În drept – Articolul 10: Sancţionarea în materie civilă a reclamanţilor a constituit o ingerinţă în exerciţiul dreptului lor la libertatea de exprimare prevăzut de lege şi a urmărit scopul legitim al protecţiei reputaţiei sau a drepturilor altora.

Citită în contextul ei, expresia « cu totul necunoscută » reprezintă mai degrabă o judecată de valoare nesusceptibilă de a fi probată. Mai mult, această expresie nu era lipsită de orice bază faptică, de vreme ce P.M., care era o actriţă, nu ocupase vreo funcţie publică în trecut. Apoi, articolul în discuţie nu vehiculase o informaţie în adevăratul sens al cuvântului, ci făcea parte dintr-o rubrică ce trata culisele vieţii politice, caracterizată prin tonul caustic la adresa tuturor persoanelor şi situaţiilor politice care făceau obiectul comentariilor.

Instanţele naţionale nu au plasat remarcile în discuţie în contextul general al cauzei pentru a evalua intenţia reclamanţilor. În schimb, expresia « cu totul necunoscută » fusese urmată de câteva comentarii mai degrabă favorabile privind numirea lui P.M. în funcţie. Instanţele naţionale au examinat expresia în discuţie separând-o de contextul articolului, reţinând că cuvintele « aceasta nu este cunoscută de un cerc larg de persoane » erau suficiente pentru ca cel de-al doilea reclamant să-şi exprime gândurile. Or, rolul instanţelor interne în cadrul unor asemenea procese nu constă în a-i indica persoanei vizate stilul pe care trebuie să-l folosească atunci când aceasta îşi exercită dreptul la critică într-un mod sarcastic. Tribunalele interne sunt chemate, mai curând, să examineze dacă contextul cauzei, interesul publicului şi intenţia autorului afirmaţiilor în discuţie justifică un eventual recurs la o doză de provocare sau de exagerare.

Numită ca membru al comisiei consultative privind subvenţiile din cadrul direcţiei teatrelor, unde ocupa un post efectiv politic şi exercita funcţii publice, P.M. nu putea fi asimilată unui « simplu particular ». Prin urmare, persoanele implicate în acest caz au acţionat într-un context public, iar articolul în discuţie a contribuit la o dezbatere de interes general. Mai mult, articolul nu o avea în vedere pe P.M. decât în unica sa calitate de membru al comisiei menţionate. În consecinţă, în această calitate, P.M. trebuia să se aştepte că numirea sa va fi supusă la o analiză scrupuloasă de către presă, chiar la o critică mai dură. Prin urmare, în prezenta cauză, cuvintele utilizate de cel de-al doilea reclamant nu pot fi considerate drept ofense gratuite.

În fine, instanţele competente i-au obligat pe reclamaţi, inclusiv pe cei care au înaintat cererea din prezenta cauză, să-i plătească petentei suma de 30 000 EUR cu titlu de daune-interese. Instanţele naţionale au avut în vedere natura şi gravitatea încălcării dreptului petentei, statutul acesteia, situaţia financiară a reclamaţilor şi principiul constituţional al proporţionalităţii în general, însă ele nu au procedat, de exemplu, la o analiză a situaţiei financiare a reclamanţilor.

Având în vedere cele de mai sus, autorităţile naţionale nu au oferit motive pertinente şi suficiente pentru a justifica obligarea reclamanţilor de a-i plăti daune-interese lui P.M., sancţiunea nu a fost proporţională cu scopul legitim, iar această soluţie nu a răspuns la o « nevoie socială imperioasă » şi, deci, nu a fost necesară într-o societate democratică.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41 : 2 000 EUR pentru fiecare dintre reclamanţi pentru prejudiciul moral; constatarea existenţei unei încălcări este suficientă pentru acoperirea prejudiciului material.