Lashmankin şi alţii v. Rusia - 57818/09, 51169/10, 4618/11 et al.

Hotărârea din 7.2.2017 [Secţia a III-a]

Articolul 11

Articolul 11-1

Libertatea de întrunire paşnică

Competenţa arbitrară şi discriminatorie a autorităţilor de a propune schimbări în privinţa locaţiei, a timpului şi a modului de desfăşurare ale unui eveniment public: încălcare

Articolul 13

Remediu efectiv 

Lipsa unui remediu efectiv care să permită existenţa unei hotărâri judecătoreşti executorii împotriva refuzului autorităţilor de a aproba locaţia, timpul şi modul de desfăşurare ale unui eveniment public înainte de data planificată a acestuia: încălcare

În fapt – Reclamanţii şi-au propus desfăşurarea mai multor întruniri fără legătură între ele, pentru a comemora, inter alia, moartea unui bine-cunoscut avocat de drepturile omului şi a unui jurnalist împuşcaţi mortal în Moscova, în 2009, pentru a protesta împotriva unui proiect de lege care interzicea adopţia copiilor de naţionalitate rusă de către cetăţenii SUA şi pentru a promova drepturile homosexualilor. Autorităţile au impus mai multe restricţii în privinţa locaţiei, timpului şi modului de desfăşurare ale întrunirilor. Potrivit reclamanţilor, aceste restricţii au zădărnicit scopul întrunirilor, lipsindu-le de vizibilitatea auditoriului-ţintă. Reclamanţii nu au putut obţine un remediu judiciar înainte de evenimentele programate. În cazurile în care reclamanţii  au încercat să se întrunească la locaţia şi timpul stabilite de către aceştia, întrunirile au fost dispersate, iar participanţii arestaţi şi/sau găsiţi vinovaţi pentru comiterea unor contravenţii.

În procedurile din faţa Curţii, reclamanţii s-au plâns, inter alia, în baza articolelor 11 şi 13, de încălcarea dreptului lor la libertatea de întrunire şi de lipsa unui remediu efectiv în acest sens.

În drept

Articolul 13 coroborat cu articolul 11: legislaţia rusă prevedea termene pentru notificarea de către organizatori a unui eveniment public. Din contra, nu existase nici un termen legal obligatoriu pentru ca autorităţile să adopte deciziile definitive înainte de data planificată a evenimentului public. Remediul judiciar de care beneficiau organizatorii evenimentelor publice şi care avea un caracter post-hoc nu putea oferi o redresare adecvată în privinţa presupuselor încălcări ale Convenţiei. Mai mult, domeniul de aplicare a controlului judiciar era limitat la examinarea legalităţii propunerii de schimbare a locaţiei, a timpului sau a modului de desfăşurare ale evenimentului public, iar tribunalelor nu li se cerea, prin lege, să examineze chestiunile legate de proporţionalitate, ceea ce nici nu făceau, în practică.

Prin urmare, reclamanţii nu au avut la dispoziţie un remediu efectiv care le-ar fi permis să obţină o hotărâre judecătorească executorie în privinţa refuzului autorităţilor de a aproba locaţia, timpul sau modul de desfăşurare ale unui eveniment public înainte de data sa planificată.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 11

 (a) Cu privire la existenţa unei ingerinţe–În cazurile în care erau cruciale pentru participanţi, ordinul de modificare a timpului, locului şi modului de desfăşurare ale unei întruniri putea constitui o ingerinţă în dreptul participanţilor la libertatea de asociere. Autorităţile competente au refuzat aprobarea locaţiei, a tipului sau a modului de desfăşurare ale evenimentelor publice planificate de către reclamanţi, propunând alternative. Având în vedere faptul că propunerile autorităţilor nu răspundeau la scopul întrunirilor lor, reclamanţii fie au anulat evenimentele, fie au decis să le desfăşoare aşa cum planificaseră iniţial, în ciuda riscului dispersării lor, al arestării şi al pedepsirii. Prin urmare, a existat o ingerinţă în dreptul reclamanţilor la libertatea de întrunire.

 (b) Cu privire la justificarea ingerinţei– Legislaţia naţională relevantă le acorda autorităţilor naţionale competenţa de a face propuneri bine-motivate către organizatori, în vederea modificării locaţiei, a timpului sau a modului de desfăşurare a unui eveniment public.Totuşi, nu existase nici o cerinţă referitoare la stabilirea proporţionalităţii unei asemenea măsuri şi existase un risc clar de arbitrariu prin acordarea unei discreţii atât de mari şi necircumscrise autorităţilor executive.

Într-adevăr, acest caz a demonstrat că competenţele menţionate mai sus fuseseră utilizate de o manieră arbitrară şi discriminatorie. Existaseră mai multe exemple de situaţii în care grupurilor opoziţiei, apărătorilor drepturilor omului şi activiştilor pentru drepturile homosexualilor nu li s-a permis să se întrunească într-o locaţie centrală, cerându-li-se să meargă la marginea oraşului, pentru că ar putea împiedica traficul, interfera cu viaţa de zi cu zi a cetăţenilor sau prezenta un risc de securitate, şi fiind dispersaţi şi arestaţi dacă refuzau să se conformeze, pe când evenimentele publice pro-guvernamentale puteau avea loc în aceeaşi locaţie, cu acelaşi trafic, cu aceleaşi tulburări ale vieţii de zi cu zi şi cuaceleaşi riscuri de securitate. Exemplul cel mai elocvent fusese cazul activiştilor pentru drepturile LGBT, care au propus zece locaţii diferite în centrul oraşului, toate respinse din diferite motive, pe când desfăşurarea unui eveniment public împotriva sexualilor fusese aprobată pentru aceleaşi locaţii, în aceeaşi zi.

Faptele cazului au demonstrat lipsa unor garanţii juridice adecvate şi efective împotriva exerciţiului arbitrar şi discriminatoriu al discreţiei largi lăsate executivului, Prin urmare, prevederile legale naţionale care guvernau competenţa de a propune schimbarea locaţiei, a timpului sau a modului de desfăşurare a evenimentelor publice nu au respectat condiţia Convenţiei referitoare la calitatea legii.

 (c) Cu privire la interdicţia de a desfăşura evenimente publice în anumite locaţii– Interdicţia generală privind organizarea demonstraţiilor putea fi justificată doar dacă exista un pericol real ca acestea să conducă la dezordini care nu puteau fi prevenite prin alte măsuri mai puţin stringente. În Rusia, interzicerea desfăşurării de evenimente publice în vecinătatea clădirilor instanţelor era formulată în termeni absoluţi. Ea nu se limita la întrunirile publice desfăşurate cu intenţia de a obstrucţiona sau împiedica administrarea justiţiei. Unor reclamanţi nu li s-a permis să desfăşoare un eveniment Gay Pride în centrul oraşului, din cauza că locaţia pe care o aleseseră se afla în vecinătatea clădirii Curţii Constituţionale. Semnificativ era că evenimentul în discuţie nu avea legătură cu nici un caz examinat de către Curtea Constituţională: scopul său fusese să marcheze aniversarea naşterii mişcării pentru drepturile LGBT în anii 1960 şi să condamne homofobia şi discriminarea homosexualilor. Refuzul de a aproba evenimentul public organizat de către reclamanţi prin simpla trimitere la interdicţia generală, fără o analiză a circumstanţelor specifice ale cazului, nu putea fi considerată necesară, în înţelesul articolului 11.

 (d) Cu privire la termenele pentru notificarea întrunirilor– Coordonarea întrunirilor publice desfăşurate pentru exprimarea anumitor opinii putea fi crucială pentru greutatea lor politică şi socială. Dacă o întrunire publică ar fi fost organizată după ce o anumită problemă socială îşi pierdea relevanţa sau importanţa într-o dezbatere socială sau politică curentă, impactul întrunirii putea fi mult diminuat. Perioada de timp în care era posibil să se depună o notificare era de şase zile: nu mai devreme de cincisprezece zile şi nu mai târziu de zece înainte de evenimentul public, cu excepţia pichetelor, care puteau fi notificate cu trei zile înainte de data planificată. Aplicarea lipsită de flexibilitate a acelei prevederi a făcut imposibilă desfăşurarea unui eveniment public, altul decât un pichet, timp de câteva zile după Anul Nou şi sărbătorile de Crăciun, în ianuarie al fiecărui an. Reclamanţii nu puteau desfăşura un marş şi o întrunire pentru comemorarea uciderii unui bine-cunoscut avocat de drepturile omului şi a unui jurnalist pe 19 ianuarie. Deşi reclamanţii au putut organiza un pichet în acea zi, ei au trebuit să se mulţumească cu un eveniment static în locul unui marş, nefiind apţi să-şi exprime convingerile prin intermediul discursurilor publice. Autorităţile nu au oferit motive relevante şi suficiente pentru a argumenta restricţiile impuse în privinţa libertăţii lor de întrunire.

Mai mult, legislaţia naţională nu permitea desfăşurarea unei întruniri spontane, în circumstanţe speciale, ca răspuns imediat la un anumit eveniment. În asemenea cazuri, întârzierea provocată de condiţia celor zece zile pentru notificare putea face acel răspuns desuet. Unul din reclamanţi dorise să protesteze împotriva unui proiect de lege care interzicea adopţia copiilor ruşi de către cetăţenii SUA. Data examinării parlamentare a proiectului fusese anunţată cu două zile înainte, fiind imposibil ca protestatarii să se conformeze cu notificarea în termen de trei zile a pichetelor, ca să nu mai vorbim de termenul normal de zece zile pentru alte tipuri de evenimente publice. Când l-au condamnat pe reclamant pentru participarea la un eveniment public fără o notificare prealabilă, instanţele naţionale şi-au limitat analiza la stabilirea participării reclamantului la un pichet care nu fusese notificat în termenul prevăzut de lege. Ele nu au examinat dacă existau circumstanţe speciale care să justifice derogarea de la aplicarea strictă a termenelor pentru notificări.

***

În concluzie, autorităţile nu au oferit motive relevante şi suficiente pentru propunerile lor de schimbare a locaţiei, a timpului sau a modului de desfăşurare a evenimentelor publice ale reclamanţilor. Propunerile s-au bazat pe prevederi legale care nu ofereau garanţii juridice adecvate şi efective împotriva exerciţiului arbitrar i discriminatoriu al discreţiei largi lăsate executivului şi care nu respectau, aşadar, cerinţele Convenţiei referitoare la calitatea legii. Aplicarea automată şi inflexibilă a termenelor pentru notificarea evenimentelor publice, fără să se aibă în vedere zilele de sărbătoare sau caracterul spontan al unui eveniment, nu fusese justificată. Mai mult, autorităţile au eşuat în a-şi respecta obligaţia de a asigura decizia oficială luată ca răspuns la o notificare a ajuns la reclamanţi, în mod rezonabil, înainte de evenimentul planificat, astfel încât să garanteze dreptul la liberă întrunire în mod practic şi efectiv, nu teoretic sau iluzoriu. Prin dispersarea evenimentelor publice ale reclamanţilor şi prin arestarea participanţilor, autorităţile au eşuat în a da dovadă de gradul necesar de toleranţă faţă de întrunirile paşnice, deşi ilegale, încălcând cerinţele articolului 11 § 2.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Curtea a mai constatat, prin unanimitate, încălcările articolelor 5 § 1 şi 6 § 1 în privinţa anumitor reclamanţi.

Articolul 41: sume variind între 5,000 EUR şi 10,000 EUR pentru fiecare reclamant, în privinţa prejudiciului material.

 (Vezi Kudrevičius şi alţii v. Lituania [MC], 37553/05, 15 octombrie 2015, Nota informativă189; şi Alekseyev v. Rusia, 4916/07 et al., 21 octombrie 2010, Nota informativă 134)