Khamtokhu şi Aksenchik v. Rusia [MC] - 60367/08 şi 961/11

Hotărârea din 24.1.2017 [MC]

Articolul 14

Discriminare

Presupusa discriminare conţinută în prevederile care guvernează pedeapsa detenţiei pe viaţă: nu există încălcări

 

 În fapt – Articolul 57 din Codul penal rus prevede că pedeapsa detenţiei pe viaţă poate fi aplicată în cazul comiterii anumitor infracţiuni grave. Totuşi, pronunţarea unei asemenea hotărâri nu poate avea loc în situaţia femeilor sau a persoanelor care au sub 18 ani sau peste 65 de ani la data condamnării. Curtea Constituţională a Federaţiei Ruse a declarat inadmisibile de mai multe ori cererile privind presupusa neconformitate a acestei prevederi cu protecţia constituţională împotriva discriminării, inter alia, pe motiv că tratamentul diferenţiat se bazează pe principiile dreptăţii şi pe considerente de ordin umanitar şi pentru că permite să se aibă în vedere particularităţile care ţin de vârstă, de starea socială şi de cea psihologică atunci când se pronunţă o hotărâre.

În cererile lor din faţa Curţii Europene, reclamanţii, amândoi adulţi care îşi executau pedeapsa la detenţia pe viaţă pentru comiterea unor infracţiuni, s-au plâns în baza articolului 14 din Convenţie coroborat cu articolul 5 de existenţa unui tratament discriminatoriu vis-à-vis de alte categorii de condamnaţi care erau excluşi, prin lege, de la aplicarea pedepsei detenţiei pe viaţă.

Pe 1 decembrie 2015, o Cameră a Curţii a decis să-şi decline competenţa în favoarea Marii Camere.

În drept – Articolul 14 coroborat cu articolul 5

 (a) Cu privire la aplicabilitate – Deşi articolul 5 din Convenţie nu exclude aplicarea pedepsei detenţiei pe viaţă atunci când aceasta este prevăzută de legea naţională, interzicerea discriminării garantată de articolul 14 se extinde dincolo de beneficiul drepturilor şi al libertăţilor a căror garantare le-o cere statelor Convenţia şi se aplică şi în cazul drepturilor adiţionale care intră în sfera generală a oricărui articol de Convenţie, pe care statul a decis să o asigure în mod voluntar. Rezultă că acolo unde legislaţia naţională scuteşte anumite categorii de persoane condamnate de la aplicarea pedepsei detenţiei pe viaţă, această situaţie se încadrează în câmpul articolului 5 § 1,în scopul aplicării articolului 14 coroborat cu această prevedere.

Articolul 57 din Codul penal rus stabileşte o politică de condamnare care diferenţiază pe criterii de sex şi de vârstă în cazul condamnării la pedeapsa detenţiei pe viaţă, ambele constituind criterii de discriminare interzise, conform raţiunii articolului 14 din Convenţie.

Aşadar, articolul 14 coroborat cu articolul 5 era aplicabil.

 (b) Cu privire la conformitate – Politica penală care excludea infractorii de sex feminin, delincvenţii juvenili şi pe cei care aveau împliniţi 65 de ani de la aplicarea pedepsei detenţiei pe viaţă a echivalat cu un tratament diferenţiat bazat pe criterii de sex şi de vârstă. Scopul declarat al Guvernului de valorificare a principiilor dreptăţii şi umanităţii prin luarea în considerare a vârstei şi a “caracteristicilor psihologice” ale diferitelor categorii de infractori puteau fi considerate drept legitime în contextul politicii penale şi pentru scopurile aplicării articolului 14 coroborat cu articolul 5 § 1.

În privinţa proporţionalităţii, detenţia pe viaţă era incidentă, conform Codului penal rus, în cazul comiterii anumitor infracţiuni grave cu referire la care, după ce se cercetau toate circumstanţele agravante şi atenuante, instanţa de judecată era convinsă că aceasta ar fi fost singura pedeapsă care s-ar fi potrivit cu infracţiunea comisă. Ea nu reprezenta conţinutul unei condamnări obligatorii sau automate pentru orice infracţiune, indiferent de cât de gravă era. Soluţia proceselor reclamanţilor fusese stabilită în baza anumitor circumstanţe ale cazurilor lor, iar condamnările constituiseră rezultatul unei aplicări individualizate a legii penale de către instanţa de judecată, a cărei discreţie în alegerea pedepsei potrivite nu fusese limitată. În aceste circumstanţe, în vederea realizării obiectivelor penologice de protecţie a societăţii şi de prevenţie generală şi particulară, condamnările la detenţia pe viaţă impuse în cazul reclamanţilor nu păreau unele arbitrare sau nerezonabile. Mai mult, având în vedere că respectaseră regulamentul penitenciarului, aceştia erau eligibili pentru o eliberare înainte de termen, după trecerea primilor douăzeci şi cinci de ani, astfel încât nu existaseră probleme comparabile cu cele din Vinter şi alţii v. Regatul UNit ([MC], 66069/09 et al., 9 iulie 2013, Nota informativă165; şi Murray v. Olanda ([MC], 10511/10, 26 aprilie 2016, Nota informativă195) în cazul lor.

 (i) Cu privire la tratamentul diferenţiat pe criterii de vârstă – Nu existase nici un motiv să se pună la îndoială tratamentul diferenţiat dintre reclamanţi şi delincvenţii juvenili. Exceptarea delincvenţilor juvenili de la aplicarea pedepsei detenţiei pe viaţă era conformă cu abordarea comună sistemelor juridice ale statelor contractante. Ea mai era conformă cu standardele internaţionale* şi scopul acesteia era, în mod evident, facilitarea reabilitării delincvenţilor juvenili. Curtea a considerat că atunci când erau traşi la răspundere infractorii tineri pentru faptele lor, indiferent de cât de grave erau acestea, trebuia să se ţină cont de imaturitatea lor prezumată, atât mentală, cât şi emoţională, ca şi de maleabilitatea mare a personalităţii şi a capacităţii lor de reabilitare şi de corectare.

Cu privire la tratamentul diferenţiat în cazul infractorilor cu vârsta de 65 de ani sau peste, Curtea nu a avut nici un motiv să considere că prevederea naţională relevantă care îi excludea pe cei de 65 de ani sau peste de la aplicarea pedepsei detenţiei pe viaţă nu avusese o justificare obiectivă şi rezonabilă. Scopul acestei prevederi a coincis, în principiu, cu interesele care stăteau la baza eligibilităţii pentru eliberarea înainte de termen, după trecerea primilor douăzeci şi cinci de ani în cazul infractorilor adulţi de sex masculin care aveau sub 65 de ani, cum era şi cazul reclamanţilor, menţionat în Vinter ca reprezentând o abordare comună în jurisdicţiile naţionale unde exista pedeapsa detenţiei pe viaţă. Reductibilitatea unei pedepse cu detenţia pe viaţă avea o greutate mai mare pentru infractorii mai vârstnici, pentru a nu deveni o simplă iluzie.

 (ii) Cu privire la tratamentul diferenţiat pe criterii de sex – Curtea a notat existenţa diferitelor instrumente europene şi internaţionale care tratau nevoile femeilor pentru protecţia împotriva violenţei bazate pe sex, abuz şi hărţuire sexuală în mediul penitenciarelor, ca şi nevoile pentru protecţia sarcinii şi a maternităţii. Guvernul a oferit informaţii statistice care demonstrau existenţa unei diferenţe considerabile între numărul totalal bărbaţilor şi al femeilor deţinuţi în închisori şi a subliniat numărul relativ redus al persoanelor condamnate la pedeapsa detenţiei pe viaţă. Nu ţinea de Curte să reanalizeze evaluarea făcută de către autorităţile naţionale a informaţiilor aflate în posesia lor sau a raţiunilor de ordin penologic pe care urmăreau să le demonstreze aceste informaţii. În circumstanţele particulare ale cazului, Curtea avusese o bază suficientă să conchidă că existase un interes public care stătea la baza excluderii infractorilor de sex feminin de sub incidenţa pedepsei cu detenţia pe viaţă prin intermediul unei reguli generale.

***

Era firesc ca autorităţile naţionale, a căror sarcină fusese să analizeze, în limitele competenţei lor, interesele societăţii ca întreg, să se bucure de o largă discreţie atunci când li se cerea să ia decizii cu privire la chestiuni sensibile cum ar fi politica penală. De vreme ce problemele delicate ridicate în prezenta cauză au vizat domenii în care exista o bază comună redusă (în afară de excluderea delincvenţilor juvenili de la aplicarea pedepsei detenţiei pe viaţă) în rândul statelor membre şi de vreme ce, la general vorbind, dreptul părea să se afle la o etapă de tranziţie, trebuia să li se lase o marjă de apreciere largă autorităţilor fiecărui stat.

Astfel, a părut dificil să se critice legislativul rus pentru că a stabilit, de o manieră care reflecta evoluţia societăţii în acea sferă, excluderea anumitor grupuri de infractori de la aplicarea pedepsei detenţiei pe viaţă. Având în vedere toate circumstanţele cauzei, o asemenea excepţie a reprezentat un progres social în materie de penologie. În lipsa unei baze comune privind aplicarea pedepsei detenţiei pe viaţă, autorităţile ruse nu şi-au depăşit marja de apreciere.

În concluzie, de vreme ce ar fi posibil pentru statul reclamat, care urmăreşte realizarea scopului valorificării principiilor dreptăţii şi umanităţii, să extindă excluderea de la aplicarea pedepsei detenţiei pe viaţă la toate categoriile de infractori, acest lucru nu este cerut de Convenţie, în interpretarea actuală a acesteia de către Curte. Mai mult, având în vedere modul practic de funcţionare a pedepsei detenţiei pe viaţă în Federaţia Rusă, atât în privinţa modului ei de aplicare, cât şi în cea a existenţei unui control subsecvent, dar şi interesele societăţii ca întreg, în măsura în care acestea au fost compatibile cu Convenţia şi având în vedere marja largă de apreciere de care se bucura guvernul reclamat, Curtea a fost convinsă că a existat o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul legitim urmărit. Excepţiile contestate nu au constituit un tratament diferenţiat interzis. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a ţinut cont pe deplin de nevoia de a interpreta Convenţia de o manieră armonioasă şi în conformitate cu spiritul ei general.

Concluzii:

– nici o încălcare în privinţa criteriilor de vârstă (şaisprezece voturi la unu);

– nici o încălcare în privinţa criteriilor de sex (zece voturi la şapte).

* Recomandarea Comitetului pentru drepturile copilului (Comentariul generalnr.10 (2007)) de abolire a tuturor formelor de detenţie pe viaţă pentru comiterea infracţiunilor de către persoane cu vârsta sub 18 ani şi Rezoluţia Adunării Generale a ONU A/RES/67/166din 20 decembrie 2012 privind Drepturile omului în administrarea justiţiei, care invită statele să aibă în vedere anularea tuturor formelor de detenţie pe viaţă în cazul unor asemenea persoane.

 

© Prezenta traducere are la bază rezumatul cauzei Khamtokhu şi Aksenchik v. Rusia [MC] de pe site-ul hudoc. Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.