Antović și Mirković v. Muntenegru - 70838/13

Hotărârea din 28.11.2017 [Secția a II-a]

Articolul 8

Articolul 8-1

Respectarea vieții private

Supravegherea video ilegală a amfiteatrelor universitare: articolul 8 aplicabil; încălcare

În fapt – Reclamanții erau lectori universitari. Ca urmare a unei decizii a decanului de a instala mijloace de supraveghere video într-un număr de amfiteatre universitare, aceștia au depus o plângere la Agenția privind protecția datelor cu caracter personal. Agenția a admis plângerea lor și a dispus îndepărtarea camerelor, în special pentru că nu au fost întrunite motivele instalării mijloacelor de supraveghere video prevăzute de secțiunea 36 a Legii privind protecția datelor cu caracter personal, de vreme ce nu existau probe referitoare la existența vreunui pericol pentru siguranța oamenilor și a bunurilor și pentru că scopul de supraveghere a procesului de predare urmărit de către universitate nu se regăsea printre motivele legitime pentru supraveherea video. Această decizie a fost anulată de către tribunalele naționale, invocându-se faptul că universitatea era o instituție publică care efectua activități de interes public, inclusiv activități de predare. Amfiteatrele constituiau un spațiu de muncă, tot așa cum era o sală de judecată sau sala de ședințe a parlamentului, spațiu în care profesorii nu se aflau niciodată singuri și, prin urmare, nu puteau invoca vreun drept la respectarea vieții private care să fi fost încălcat. Nici informațiile care erau colectate nu puteau fi considerate date cu caracter personal.

În drept – Articolul 8

(a) Cu privire la aplicablitate: Amfiteatrele universitare erau spații de lucru ale profesorilor. Nu erau doar spații în care doar le predau studenților, ci spații în care interacționau cu ei, dezvoltând relații reciproce și construindu-și identitatea socială. Curtea a reținut deja că supravegherea video ascunsă a angajaților la locul lor de muncă trebuie analizată, ca atare, ca o intruziune considerabilă în viața lor privată, care presupune documentarea înregistrată și reproductibilă a conduitei lor la locul de muncă pe care angajații, obligați contractual să lucreze acolo, nu o puteau evita. Nu a existat niciun motiv pentru Curte să se îndepărteze de la această constatare până și în cazurile de supraveghere video deschisă a angajaților la locul lor de muncă. Mai mult, Curtea a reținut că indiferent de faptul că existau reglementări restrictive ale angajatorului cu privire la viața socială privată a angajaților la serviciu, acestea nu o puteau reduce la zero. Respectarea vieții private continua să existe, chiar dacă putea fi limitată într-o măsură necesară.

Informațiile colectate prin supravegherea video contestată se refereau la „viața privată” a reclamanților, iar articolul 8 era, așadar, aplicabil.

(b) În fond: Legislația relevantă (secțiunea 36 a Legii cu privire la protecția datelor cu caracter personal) prevedea în mod explicit respectarea anumitor condiții înainte de recurgerea la supravegherea video. Totuși, în acest caz, acele condiții nu au fost respectate, așa cum a constatat și Agenția privind protecția datelor cu caracter personal. În această privință (în absența vreunei examinări a problemei de către tribunalele naționale), Curtea nu a putut conchide altceva decât că ingerința în viața privată a reclamanților prin supravegherea video a spațiului lor de muncă nu era „prevăzută de lege”, în scopurile articolului 8.

Concluzie: încălcare (patru voturi la trei).

Articolul 41: 1,000 EUR cu privire la prejudiciul moral.

(Vezi și Fișa informativă privind Supravegherea la locul de muncă)

© Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiție. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova”.