Adyan și alții v. Armenia - 75604/11

Hotărîrea din 12.10.2017 [Secția I]

Articolul 9

Articolul 9-1

Libertatea de conștiință

Libertatea de religie

Manifestarea religiei sau a convingerii

Condamnarea obiectorilor de conștiință pentru refuzul de a efectua serviciul militar sau pe cel alternativ: încălcare

În fapt – Cei patru reclamanți erau martori ai lui Iehova și obiectori de conștiință. În iulie 2011, ei au fost acuzați de sustragerea de la recrutarea în serviciul militar și în cel alternativ și condamnați la doi ani și jumătate de închisoare. Aceștia au susținut, în apărarea lor, că serviciul alternativ reglementat de dreptul național nu avea un caracter civil veritabil, de vreme ce era controlat de autoritățile militare și avea un caracter punitiv, având în vedere faptul că dura 42 de luni, în comparație cu cele 24 ale serviciului militar.

În procedurile din fața Curții, reclamanții s-au plâns de încălcarea drepturilor lor garantate de articolul 9 (libertatea de gândire, de conștiință și de religie).

În drept – Articolul 9: Refuzul reclamanților de a fi recrutați pentru efectuarea serviciului militar și alternativ reprezentase o manifestare a credințelor lor religioase și a convingerii lor, iar condamnarea lor pentru sustragerea de la serviciul militar a echivalat, așadar, cu o ingerință în libertatea de a-și manifesta religia.

Spre deosebire de situația din Bayatyan, reclamanții din prezenta cauză aveau posibilitatea să refuze serviciul militar obligatoriu din motive de conșiință și puteau efectua, în schimb, un „serviciu alternativ de muncă”, în baza secțiunilor 2 și 3 din Legea privind serviciul alternativ, de vreme ce în Armenia fusese instituit un asemenea serviciu din 2004 și era efectuat în afara forțelor amate ale Armeniei. Totuși, faptul în sine nu era suficient pentru a se conchide că autoritățile și-au îndeplinit obligațiile care decurg din articolul 9 din Convenție. De asemenea, Curtea a trebuit să verifice dacă aceste derogări erau potrivite raportat la exigențele conștiinței și ale credințelor personale. Deși statele se bucură de o anumită marjă de apreciere cu privire la modul în care sunt organizate și implementate sistemele de serviciu alternativ, dreptul la obiecția de conștiință garantat de articolul 9 ar fi iluzoriu dacă li s-ar permite să-și organizeze și implementeze sistemele de serviciu alternativ de o manieră care omite să ofere – indiferent dacă în drept sau în practică – o alternativă la serviciul militar cu un caracter civil veritabil și care să nu fie inhibitoare sau punitivă.

 a) Dacă serviciul a avut un caracter civil veritabil – Curtea a considerat că serviciul alternativ de muncă disponibil pentru reclamanți la acea vreme nu avea un caracter civil veritabil. Deși nu s-a contestat natura sa civilă (cei care efectuau serviciul erau repartizați ca subofițeri la diferite instituții civile, cum ar fi casele de copii sau de bătrâni), trebuiau avuți în vedere alți factori –  precum autoritatea, controlul, regulile aplicabile și aparențele – în decizia privind caracterul civil veritabil al serviciului alternativ. În cazul reclamanților, Curtea a notat că autoritățile militare erau implicate în mod activ în controlul serviciului lor și aveau competența de a-l influența, ordonând transferul lor la o altă instituție sau loc de serviciu; anumite aspecte ale serviciului alternativ de muncă erau organizate în conformitate cu regulamentele militare; serviciul alternativ nu era separat în mod suficient, din punct de vedere ierarhic și instituțional, de sistemul militar de la acea vreme; și, în fine, cu privire la aparențe, celor care efectuau serviciul civil alternativ li se impunea portul unei uniforme și rămânerea la locul lor de serviciu.

 b) Dacă serviciul alternativ de muncă putea fi considerat ca având un caracter inhibitor sau punitiv –Serviciul alternativ de muncă dura 42 de luni, în comparație cu cele 24 ale serviciului militar din cadrul armatei. Durata serviciului alternativ de muncă era, așadar, semnificativ mai mare decât perioada maximă a serviciului militar stabilită de Comitetul European al Drepturilor Sociale,* cu o dată și jumătate. O asemenea diferență semnificativă privind durata serviciului trebuie să fi avut un efect inhibitor și se putea spune că conținea un element punitiv.

***

În concluzie, autoritățile au eșuat să facă, la acea vreme, derogările potrivite în funcție de exigențele conștiinței și credințelor reclamanților și să garanteze un sistem de serviciu alternativ care să asigure echilibrul corect dintre interesele societății ca întreg și interesele reclamanților.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41:  12,000 EUR pentru fiecare, în privința prejudiciului moral.

(Vezi și Bayatyan v. Armenia [MC], 23459/03, 7 iulie 2011, Nota informativă 143).

* Concluziile XIX-1 din 24 octombrie 2008 privind respectarea de către Grecia a articolului 1 § 2 din Carta Socială Europeană (Dreptul la muncă: protecția efectivă a dreptului lucrătorului de a-și câștiga existența printr-o muncă liber întreprinsă).